Fond funciar. Sentința nr. 8222/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8222/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 8222/2015
Dosar nr._ Fond funciar
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 8222
Ședința publică din data de 22 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. R.-R.
GREFIER – C. A.
Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect fond funciar, formulată de petenta V. A., în contradictoriu cu intimatele C. L. DE FOND FUNCIAR A COMUNEI RĂCHIȚI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 24.04.2014 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, petenta V. A., în contradictoriu cu intimatele C. locală de fond funciar a . județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună modificarea parțială a titlului de proprietate nr._/28.05.1998, în sensul de a elimina din tilul de proprietate p.c 675/218 în suprafață de 2.023 mp, p.c. 675/245 în suprafață de 2.953 mp și p.c. 661/40 în suprafață de 675 mp, însumând o suprafață totală de 5.651 mp și înscrierea în titlu, în locul acestora, a p.c. 619, p.c. 685/1, p.c. 686 și p.c. 690, cu suprafața totală de 5.651 mp, astfel cum rezultă din schița întocmită de expertul M. G. C..
Totodată, petenta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
În fapt, petenta a arătat că deține suprafața de 13.288 mp teren din titlul de proprietate, pe configurație intravilan (3.347 mp) și extravilan (9.941 mp) dar în planul parcelar suprafața deținută de aceasta, de 5.651 mp, nu se află în parcelele cadastrale 675/218, 675/245 și 661/40, ci în planul parcelar 619, 685/1, 686 și 690. Acest fapt a fost relevat de expert cu ocazia încercării de a intabula suprafața din titlu, motiv pentru care se impune modificarea titlului de proprietate conform situației de drept.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 53 raportat la art. 58 din Legea nr. 18/1991 și dispozițiile art. 3 din Legea nr. 169/1997.
În probațiune, a fost solicitată proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu expertiza cadastrală. Au fost depuse, în copie, următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr._/28.05.1998, certificatul de sarcini din 17.01.2014, planul de amplasament și delimitare a imobilului întocmit de expert M. G. C., cererea de modificare a titlului de proprietate adresată intimatei C. locală și buletin de identitate petentă.
La solicitarea instanței, la data de 24.08.2014, O.C.P.I. B. a transmis documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate, respectiv titlul de proprietate nr._/1998, fișa suprafețelor primite în proprietate și extras din anexa 3, poz. 39, cu validarea suprafețelor și a moștenitorilor, precum și o listare a parcelelor cadastrale 619, 685, 686 și 690 situate în extravilanul . arătat că, potrivit registrului cadastral, p.c. 690 extravilan . suprafață totală de 76,0400 ha, din care nu s-a atribuit suprafața de 5,6976 ha, p.c. 619 extravilan . suprafață totală de 120,2400 ha, din care nu s-a atribuit suprafața de 8,9087 ha, p.c. 685 extravilan . suprafață totală de 29,800 ha, din care nu s-a atribuit suprafața de 5,2920 ha, iar p.c. 686 extravilan . suprafață totală de 10,3900 ha, rezultând că s-au emis titluri de proprietate pentru o suprafață mai mare cu 0,3091 ha, deci pentru suprafața de 10,6991 ha.
Prin notele de ședință transmise la data de 15.09.2014, intimata C. locală de fond funciar a . instanței situația juridică a parcelelor cadastrale menționate în petitul cererii de chemare în judecată, respectiv: p.c. 619 – categoria de folosință arabil, care însumează o suprafață de 120,24 ha și o suprafață neatribuită de 9,7942 ha, p.c. 685/1 – categoria de folosință pășuni, care însumează o suprafață totală de 36,59 ha, cu o suprafață neatribuită de 24,4556 ha, p.c. 686 – categoria de folosință arabil, care are o suprafață totală de 10,39 ha și un rest neatribuit de 0,2499 ha, și p.c. 690 – categoria de folosință arabil, care are o suprafață totală de 76,04 ha, rămas neatribuit suprafața de 7,5987 ha. Totodată, intimata a solicitat ca petenta să revină asupra numerelor de parcele anterior menționate.
În vederea clarificării neconcordanțelor identificate între situația parcelelor cadastrale 619, 685, 686 și 690 comunicată de O.C.P.I. B. și cea prezentată de aceasta, la cererea instanței, intimata C. locală de fond funciar a ., prin adresa din 12.11.2014, că acestea se datorează actualizării la zi a datelor de către O.C.P.I. B., având în vedere că extrasul din registrul cadastral care a stat la baza informării instanței este la nivelul anului 1986.
Intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B. nu a formulat întâmpinare, prin care să își exprime poziția.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică în specialitatea cadastru-topografie, raportul de expertiză fiind întocmit de expert M. G. C., petenta făcând dovada achitării integrale a onorariului definitiv de expert în cuantum de 900 lei.
Din oficiu, instanța a solicitat O.C.P.I. B. să avizeze raportul de expertiză și să comunice instanței dacă sunt posibile propunerile expertului de alipire a p.c. 686 la celelalte parcele cadastrale, urmând a se verifica dacă . propune a se alipi este liberă din punct de vedere juridic și dacă se pot face modificări în titlul de proprietate aparținând petentei.
Prin adresa nr. 3673 înaintată la data de 21.05.2015, O.C.P.I. B. a arătat că p.c. 686 situată în extravilanul . fi alipită la una din celelalte parcele identificate de către expert în raportul de expertiză, este înregistrată cu o suprafață de 10,39 ha, însă în titluri de proprietate a fost atribuită o suprafață însumată de 10,6991 ha, cu 0,3091 ha mai mult decât suprafața cu care această parcelă este înregistrată în cadastru. Astfel, operațiunea de comasare propusă de expert poate fi efectuată doar la solicitarea scrisă a primăriei . o justificare pertinentă și doar în cazul întrunirii unor condiții.
În ceea ce privește posibilitatea modificării titlului de proprietate prin înscrierea unei subdiviziuni din p.c. 686, s-a arătat că poate fi dispusă de către instanță în măsura în care C. locală de fond funciar a . amplasamentul terenului este în .. Procedura administrativă ulterioară comunicării hotărârii judecătorești prin care se admite o cerere de modificare a unui titlu de proprietate, presupune întocmirea de către comisia locală a unei documentații care se transmite comisiei județene pentru emiterea H.C.J. Astfel, O.C.P.I. B. va proceda la modificarea unui titlu de proprietate chiar și cu indicarea unei parcele cadastrale unde în baza de date nu se mai înregistrează rezervă cadastrală.
În proces, petenta V. A. a fost reprezentată de av. S. I., cu împuternicire avocațială la dosar.
La dezbaterile asupra fondului, av. S. I., pentru petentă, a solicitat admiterea cererii, precizând că nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată, iar cons. juridic C. R., reprezentantul intimatei C. locală de fond funciar a . concluzii de admitere a cererii.
Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:
Prin titlul de proprietate nr._/28.05.1998 eliberat de intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., s-a reconstituit în favoarea petentei V. A. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1,3288 ha, teren situat pe teritoriul satului Roșiori din ..
Petenta V. A. a solicitat modificarea parțială a titlului de proprietate, învederând că identificarea cadastrală înscrisă în titlul de proprietate cu privire la o parte din terenuri nu corespunde cu cea reală existentă la data eliberării titlului de proprietate și nu este conformă cu posesia în fapt exercitată din acel moment, fiind trecut în mod eronat ca fiind în p.c. 675/218 – suprafața de 2.023 mp, în p.c. 675/245 – suprafața de 2.953 mp și în p.c. 661/40 – suprafața de 675 mp.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat de expertul M. G. C., suprafața totală de 5.651 mp, înscrisă în titlul de proprietate ca fiind în p.c. 675/218 – 2.023 mp, în p.c. 675/245 – 2.953 mp și în p.c. 661/40 – 675 mp, figurează în realitate în p.c. 619 – 1.769 mp, în p.c. 685/1 – 1.644 mp, în p.c. 686 – 608 mp și în p.c. 690 – 1.630 mp. Delimitarea celor patru suprafețe a fost făcută în anexa nr. 1 la raportul de expertiză.
Învederând că în p.c. 686 nu mai există suprafață liberă disponibilă din punct de vedere juridic, întreaga suprafață a parcelei fiind inclusă în alte titluri de proprietate, expertul a făcut propunerea de comasare a parcelei la celelalte parcele cadastrale.
Conform poziției exprimate de intimata C. locală de fond funciar a . cadastrale 686 poate avea loc anterior modificării titlului de proprietate, iar petenta V. A. și-a asumat oportunitatea realizării unei asemenea operațiuni, fiind de acord cu propunerea formulată de expert.
Constatând din răspunsul dat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B. că nu există impedimente în modificarea titlului de proprietate nici chiar în sensul înscrierii subdiviziunii din p.c. 686, în ciuda depășirii scriptice a suprafeței acestei parcele cadastrale, dacă amplasamentul real al terenului este în p.c. 686, instanța va valida concluziile raportului de expertiză.
Întrucât prin cererea formulată de petentă se urmărește clarificarea situației scriptice a terenurilor în suprafață totală de 5.651 mp și cum potrivit dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 18/1991, comisia județeană care a emis titlul de proprietate îl poate modifica pe baza hotărârii judecătorești definitive, instanța apreciază că cererea petentei este întemeiată.
Față de cele expuse, instanța va admite cererea formulată de petenta V. A. și va dispune modificarea titlului de proprietate nr._/28.05.1998 în sensul că terenurile în suprafață totală de 5.651 mp, înscrise în titlu ca fiind în p.c. 675/218 – 2.023 mp, în p.c. 675/245 – 2.953 mp și în p.c. 661/40 – 675 mp, se vor înscrie ca fiind în p.c. 619 – 1.769 mp, în p.c. 685/1 – 1.644 mp, în p.c. 686 – 608 mp și în p.c. 690 – 1.630 mp, păstrându-și categoria de folosință, perurile urmând să fie atribuite de intimata C. locală la întocmirea fișei cu suprafețele primite în proprietate și după comasarea parcelei cadastrale 686 la una din celelalte parcele cadastrale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect fond funciar, formulată de petenta V. A., cu domiciliul în com. Răchiți, ., în contradictoriu cu intimatele C. locală de fond funciar a . în ., și C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B., cu sediul în mun. B., Piața Revoluției nr. 1, jud. B..
Obligă intimatele să modifice titlul de proprietate nr._/28.05.1998 în sensul că terenurile în suprafață totală de 5.651 mp, înscrise în titlu ca fiind în p.c. 675/218 – 2.023 mp, în p.c. 675/245 – 2.953 mp și în p.c. 661/40 – 675 mp, se vor înscrie ca fiind în p.c. 619 – 1.769 mp, în p.c. 685/1 – 1.644 mp, în p.c. 686 – 608 mp și în p.c. 690 – 1.630 mp, păstrându-și categoria de folosință, perurile urmând să fie atribuite de intimata C. locală de fond funciar a . fișei cu suprafețele primite în proprietate și după comasarea parcelei cadastrale 686 la una din celelalte parcele cadastrale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței la data de 22 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
plecat din instanță, semnează
președitele instanței
Red. M.R.R./Tehnored. M.R.R. și C.A.
Ex. 5/30.12.2015
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8178/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 8214/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








