Pretenţii. Sentința nr. 8212/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8212/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 8212/2015
Dosar nr._ restabilirea echilibrului contractual
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 22 septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - T. C.-N.
GREFIER - N. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8212
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect “restabilirea echilibrului contractual” formulată de reclamantul B. G., în contradictoriu cu pârâtele B. C. ROMÂNĂ și B. C. ROMÂNĂ – SUCURSALA B..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.09.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 22.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 5.05.2015 reclamantul B. G. a solicitat în contradictoriu cu B. C. ROMÂNĂ S.A. să se constate faptul că, clauzele inserate în contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/17.03.2009, privitoare la comisionul de acordare credit (art. 9 lit. a din contract), comisionul de administrare (art. 9 lit. b din contract), comisionul de urmărire riscuri (art. 9 lit. e din contract), comisionul de rambursare anticipată (art. 9 lit. f din contract), sunt clauze abuzive, și să se constate nulitatea absolută / anularea acestora și compensarea sumelor încasate ca urmare a acestor clauze și a modificării dobânzii cu restul debitului, până la concurența primei sume.
Se mai solicită obligarea pârâtei la actualizarea contractului de credit prin realizarea modificărilor impuse de lege.
Cu privire la comisionul de acordare/administrare lunară/ urmărire riscuri / rambursare anticipată se arată că potrivit art. 44 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit, împrumutătorii sunt obligați să informeze clienții prin menționarea posibilității modificării – în sensul majorării sumelor datorate – în cazul materializării riscului valutar, a riscului de rata a dobânzii ori în cazul creșterii costului creditului provenind din comisioane și alte cheltuieli privind administrarea creditului prevăzut în contract.
În primul rând, se arată că Regulamentul vorbește despre materializarea riscului, în defavoarea împrumutatului, motiv pentru care reclamantul apreciază că se exclude din start ideea că ar fi premisă încasarea de către bancă în cazul opus a unor sume care să îi acopere propriul risc.
La rândul său art. 41 din Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune instituțiilor de credit tot în scopul diminuării riscului „să își organizeze activitatea de creditare astfel încât să asigure separarea clară și efectivă a funcției de promovare și vânzare a produselor de creditare de funcția de analiză a riscului de credit și monitorizare a expunerii.
Consideră că prin perceperea acestui comision, banca realizează câștiguri imense deoarece creditele neperformante nu sunt atât de mari încât să compenseze cu valoarea totală a comisionului de rambursare anticipată.
Cu privire la caracterul abuziv al comisionului de rambursare anticipată, arată că s-au pronunțat în repetate rânduri instanțele de judecată – constatându-se cu putere de lucru judecat caracterul abuziv și implicit nulitatea clauzelor care permit perceperea acestuia.
În drept se invocă art. 44 din Regulamentul BNR 3/2007, art. 4 din Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2000, HCJUE C-26/13 din 30.04.2014.
În dovedire s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
Pârâta, în termen legal, a formulat întâmpinare (f. 25 și urm.), prin care a invocat și a solicitat admiterea excepției netimbrării cererii de chemare în judecată și a excepției lipsei de interes a capătului de cerere prin care se solicită constatarea ca abuzivă a clauzei ce instituie comisionul de rambursare riscuri. Cu privire la fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, se arată că întemeierea acțiunii pe dispozițiile Regulamentului BNR nr. 3/2007 și doar formal pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, fără explicarea încălcărilor pretinse și fără detalierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de acest act normativ, nu poate conduce la concluzia unei veritabile acțiuni întemeiată pe dispozițiile din materia protecției consumatorilor care să confere reclamantului beneficiile ce decurg dintr-o astfel de acțiune, inclusiv cea privind scutirea de la plata taxelor de timbru.
Cu privire la caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, se arată că clauzele atacate nu intră sub incidența regulamentului 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice.
Astfel, se consideră inadmisibilă solicitarea de constatare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale, în baza acestui regulament întrucât nicăieri în cuprinsul acestuia nu este prevăzută vreo dispoziție care să permită o astfel de cale legală.
De asemenea, clauzele analizate sunt excluse de la aprecierea caracterului abuziv din perspectiva art. 4 alin. 6 și alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Se arată, în principal, faptul că prin acțiunea formulată de reclamant nu sunt motivate pretențiile solicitate – pârâta aflându-se într-o postură ingrată de a fi nevoită să formuleze apărări în alb, putând doar să presupună ce vrea să sugereze reclamantul prin acțiunea formulată. Astfel, în principal, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată dat fiind modalitatea lacunară în care s-a adresat reclamantul instanței de judecată.
În subsidiar, în măsura în care instanța va trece la analizarea cauzei din perspectiva Legii nr. 193/2000, se solicită respingerea acțiunii ca netemeinică.
În ceea ce privește analiza comisioanelor de acordare credit, de administrare lunară cont curent activ și de urmărire riscuri, prevăzute în contractul de credit – arată că sunt excluse de la aprecierea caracterului abuziv din perspectiva art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 întrucât fac parte din obiectul principal al contractului și, deci, nu pot face obiectul analizei caracterului abuziv și, în subsidiar, nu sunt abuzive.
De asemenea, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, trebuie întrunite cumulativ toate condițiile enunțate de lege, respectiv: clauza să nu fi avut caracter negociabil și clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
În realitate, nelegalitatea unei clauze nu poate fi constatată decât în cazul în care profesionistul nu oferă posibilitatea consumatorului de a negocia acea clauză, adică nu admite să accepte ajustări, reduceri ale ratei dobânzii, sau a altor costuri. Dacă însă profesionistul oferă o astfel de posibilitate, dar, fie clientul nu uzează de aceasta, acceptând fără discuții oferta băncii, fie se ajunge la concluzia că oferta băncii este cea mai avantajoasă pentru ambele părți, nu se poate constata caracterul abuziv al contractului pe motivul lipsei negocierii. Astfel, BCR a oferit împrumutatului posibilitatea de negociere – fapt reieșit din prevederile finale ale contractului ce conțin o recunoaștere din parte consumatorului cu privire la corecta și deplina înțelegere a clauzelor contractuale: „prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime”.
Mai mult, clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante. Dezechilibrul semnificativ nu este și nu poate fi apreciat din perspectiva cuantumului comisioanelor percepute, acestea făcând parte din prețul contractului, element exclus de la analiză în ceea ce privește natura clauzelor care îl prevăd. De asemenea, se arată faptul că este esențial de reținut că toate comisioanele au fost exprimate în valoare absolută sau procentuală astfel încât reclamantul avea o reprezentare clară a tuturor condițiilor și costurilor de creditare, astfel încât nici în raport cu circumstanțele concrete nu poate fi identificat vreun dezechilibru semnificativ.
În ceea ce privește netemeinicia capătului de cerere prin care se solicită constatarea ca abuzivă a clauzei care instituie comisionul de rambursare anticipată – respectiv excepția lipsei de interes – se arată faptul că începând cu data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, comisionul de rambursare anticipată a fost adaptat în deplină conformitate cu noile dispoziții legale. Astfel, comisionul nu a fost perceput de bancă în trecut, iar pentru viitor a fost adaptat prin denunțarea parțială a actului adițional de aliniere la OUG 50/2010, motiv pentru care solicită constatarea ca lipsită de interes a analizei caracterului abuziv.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită actualizarea contractului de credit și compensarea sumelor de bani încasate cu titlu de comision, se arată acest capăt de cerere împreună cu cel al compensării sumelor de bani, au caracter accesoriu față de constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor contractuale. Astfel, constatarea legalității comisioanelor percepute determină și respingerea ca neîntemeiate a acestor capete de cerere.
În drept, au fost invocate art. 205 și urm. C.proc.civ.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că își menține cererea inițială și a răspuns excepțiilor invocate de către pârâtă.
Cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, arată că obiectul cauzei îl reprezintă constatarea nulității unor clauze considerate ca fiind abuzive, nulitatea fiind o excepție de ordine publică și prin urmare nu se impune achitarea taxei judiciare de timbru. În cazul în care instanța va dispune achitarea taxei judiciare de timbru, va proceda în acest sens.
Referitor la excepția lipsei de interes a capătului de cerere privitor la comisionul de rambursare anticipată, precizează faptul că deși în acest moment nu s-au efectuat plăți anticipate, în cazul unor plăți ulterioare – banca urmează să nu încaseze sume de bani invocând această clauză contractuală.
Pentru o justă soluționarea a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată reclamantul B. G. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta BCR SA să se constate ca fiind abuzive clauzele cuprinse în contractul de credit nr._/17.03.2009, respectiv clauzele prevăzute la pct. 9 lit. a, pct. 9 lit. b, pct. 9 lit. e și la pct. 9 lit. f din contract și să se constate nulitatea absolută a acestora.
De asemenea, se solicită compensarea sumelor de bani încasate în temeiul clauzelor menționate și al modificării dobânzii cu restul debitului, precum și actualizarea contractului de credit prin realizarea modificărilor impuse de lege.
Potrivit art. 237 al. 2 și art. 248 al. 1 NCPC, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori cercetarea în fond a cauzei.
Cu privire la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, pârâta solicită admiterea acestei excepții potrivit art. 3 din OUG nr. 80/2013 dat fiind nemotivarea cererii de chemare în judecată și față de simpla trimitere la dispozițiile legale din materia protecției consumatorului.
Reclamantul față de această excepție a solicitat respingerea sa față de obliectul prezentei cauze.
Referitor la excepția invocată instanța constată că conform dispozițiilor art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013 sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea cailor de atac, ordinare si extraordinare, referitoare la protecția drepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor.
Întrucât acțiunea formulată se întemeiază pe dispozițiile din materia protecției consumatorilor, instanța apreciază că excepția nu este dată va respinge excepția netimbării cererii de chemare în judecată. Faptul că pârâtul nu a indicat în mod expres ca temei de drept pentru cererea sa prevederile LG nr.193/2000 nu este de natură a schimba obiectul acțiunii, din formularea acesteia reiese fără echivoc faptul că ceea ce se solicită este constatarea caracterului abuziv a unor prevederi contractuale.
Referitor la lipsei de interes invocată de către pârâtă prin întâmpinarea acesta a fost invocată față de solicitarea constatării ca abuziv a comisionului de rambursare anticipată, or cum acest comision face parte dintre cele ce sunt denunțate ca fiind abuzive, instanța va analiza lipsa de interes odată cu fondul pretenției.
Instanța reține și faptul că la apariția OUG nr.50/2010 pârâta a propus semnarea unui act adițional la convenția de credit nr._/20.03.2009, însă acest act adițional nu a fost semnat de către reclamant. Chiar și prin acest act adițional propus se menține comisionul de administrare lunar și, mai mult, acesta înglobează (însumează) comisioanele lunare prevăzute în contractul de credit încheiat între împrumutat și bancă. Așadar, prin punerea în aplicare a acestui act adițional s-ar percepe aceleași comisioane dar, sub denumirea de comision lunar de administrare.
De asemenea, prin actul adițional comisionul de rambursare anticipată este menținut, doar valoarea sa fiind redusă.
Prin adresa de la fila 67 dosar, pârâta îi comunică reclamantului faptul că a modificat convenția de credit ca urmare a OUG nr.50/2010, prin acceptarea în mod tacit a actului adițional.
Pârâta comunică faptul că potrivit implementării ordonanței reclamantul a beneficiat de faptul că nivelul total al comisioanelor lunare a rămas neschimbat, identificându-se prin comisionul de administrare credit și comisionul de rambursare anticipată a fost redus.
Așadar, după apariția OUG nr.50/2010 pârâta a inclus în comisionul de administrare și comisionul de risc ce îl percepuse până la acel moment. Practic, comisionul de urmărire riscuri a fost perceput în continuare, dar sub o altă titulatură.
Prin adresa de la fila 66 dosar pârâta aduce la cunoștință reclamantului faptul că nesemnarea de către împrumutat a actului adițional până la data de 21.10.2010 a însemnat acceptare tacită a prevederilor acestuia dar, potrivit prevederilor art.II alin.2 din LG nr.288/2010 îi notifică faptul că încetează efectele actului adițional.
Prin urmare, contractul inițial încheiat între părți a rămas neschimbat.
În drept, art. 1 din Legea nr. 193/2000 prevede că orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 stipulează: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Actul normativ amintit a transpus dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții - două negative și una pozitivă - respectiv să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
În speță, convenția încheiată între reclamantul B. G. și pârâta . S.A. intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe aceea de comerciant.
Instanța reține că, în speță, pârâta nu a făcut dovada faptului că ar fi negociat cu reclamantul clauzele contractuale, că ar fi explicat acestuia mecanismele de calcul a dobânzii și comisioanelor. Chiar dacă la finalul contractului este inserat enunțul că „prin semnarea acestui contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime”, asta nu înseamnă că respectivul contract ar fi fost negociat, că fiecare clauză în parte ar fi fost discutată. Sarcina probei îi incumbă, conform art. 249 din Codul de procedură civilă, în a dovedi negocierea contractului, pârâtei.
Caracterul de contract de adeziune al convenției de credit rezultă din faptul că această convenție are un conținut standardizat, concretizat în condițiile generale, care prevăd perceperea comisioanelor, care sunt aceleași pentru toate contractele similare încheiate cu toți consumatorii.
Conform clauzelor contractuale, reclamantul a fost obligat, la momentul semnării contractului de credit, să achite un „comision de acordare credit" de 3% flat.
Dezechilibrul contractual indus de aceste clauză și lipsa bunei-credințe a băncii trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului. O astfel de justificare nu există, acest comision nereprezentând altceva decât o dobândă mascată care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale reclamantului, aduce atingere și mediului concurențial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un dol.
În plus, trebuie subliniat faptul că acest comision este prohibit în mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indică în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente". Art. 9 din aceeași Lege enumera clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit imobiliar. Prin urmare, orice alt cost pus în sarcina subsemnaților, inclusiv comisionul de acordare/comisionul de gestiune, este interzis în mod expres de legislația în vigoare.
Cu privire la comisionul de administrare și comisionul de urmărire a riscurilor, se constată că acestea sunt clauze preformulate, standard, nesupuse negocierii întrucât chiar banca menționează că sunt aplicabile tuturor tipurilor de credite, cu excepția comisionului de urmărire riscuri, aplicabil doar creditorilor fără garanții. Față de această mențiune și față de înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată că în prezentul dosar o probă contrară nu a fost adusă.
În ce privește cea de-a doua condiție, dezechilibrul contractual reprezintă o nepotrivire, o discrepanță între elementele conținutului contractului, adică alterarea globală a armoniei sale, înclinarea într-o parte sau alta a balanței justului contractual. Libertatea de voință constituie, de asemenea, un criteriu util în aprecierea dezechilibrului, clauza urmând a fi apreciată ca dezechilibrată în cazul în care consumatorul nu ar fi acceptat-o dacă ar fi avut posibilitatea de alegere efectivă. Totodată, potrivit art.4, la aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului, trebuie avute în vedere, pe lângă criteriile ideale, toate circumstanțele de fapt legate de încheierea contractului, cum ar fi natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, împrejurările existente la încheierea lui, celelalte clauze ale contractului sau clauzele unui alt contract de care este legată clauza respectivă.
Legea nr. 193/2000 oferă doua modalități de determinare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, una principală, conturată în criteriile generale prevăzute de art. 4 alin. 1 și una suplimentară, reprezentată prin lista indicativă a clauzelor abuzive din anexa la lege, fără însă ca, clauzele ce pot fi apreciate ca abuzive să se reducă la cele indicate în această listă, revenind doctrinei și practicii judecătorești sarcina de a califica ca abuzive și alte tipuri de clauze, în măsura în care se constată îndeplinirea criteriilor de evaluare reglementate în lege.
Raportat la dispozițiile legale incidente, instanța constată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, reclamantul-consumator a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea reclamantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele contractuale cu împrumutații, însă prin administrarea probei cu înscrisuri nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Instanța mai reține că, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive, clauzele ce nu au fost negociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la comisionul de urmărire riscuri perceput lunar, se constată că acesta este calculat prin raportare la valoarea inițială a creditului acordat, astfel că, în timp, acest comision are perspectiva de a fi practic, superior dobânzii. Or, o astfel de clauză disimulează de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului. Dezechilibrul generat de existența unei astfel de clauze este dat de faptul că, un asemenea comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci o asigurare pe care banca și-o ia împotriva riscului intrării consumatorului în incapacitate de plată. Însă, nici reținând această rațiune pentru plata acestui comision nu poate fi acceptată perceperea lui întrucât, pe de o parte, în cazul incapacității de plată acest comision nu acoperă decât un procent nesemnificativ din credit și accesorii, acestea putând fi acoperite doar prin măsuri de executare silită ce se întind asupra întregului patrimoniu al debitorului, iar pe de altă parte, dezechilibrul este dat de faptul că, în situația stingerii creditului prin plată voluntară, fără producerea riscului, comisionul nu este restituit debitorului, devenind astfel o sursă suplimentară de venit pentru creditor.
Instanța apreciază că acest comision nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului cum susține pârâta, deoarece, prețul contractului este prevăzut la art.1 din contractul de credit și, anume, valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauza abuzivă se referă la perceperea comisionului de urmărire riscuri.
În ceea ce privește comisionul de administrare prevăzut de art.9 lit.c din contractul părților, în forma sa inițială, instanța constată că nici dispozițiile LG nr.193/2000 și nici cele ale OUG nr.50/2010 nu se opun la perceperea unui astfel de comision, în condițiile în care perceperea acestuia este pentru administrarea contului de credit și corespunde costurilor aferente operațiunilor bancare, informarea permanentă a clientului, gestionarea creditului, actualizarea continuă a bazei de date, etc.
În cauză acest comision a fost clar exprimat la încheierea contractului, fiind o sumă fixă, ce nu presupune interpretări, motiv pentru care instanța apreciază că perceperea acestui comision nu are caracter abuziv și va respinge această cerere.
Referitor la comisionul de rambursare anticipată pârâta a invocat excepția lipsei de interes motivat de faptul că începând cu data intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, comisionul de rambursare anticipată a fost adaptat în deplină conformitate cu noile dispoziții legale intrate în vigoare și astfel reclamantul nu ar mai avea interes în solicitarea de declarare ca fiind abuziv a acestui comision. Dar, așa cum rezultă din adresele depuse de către pârâtă la data de 17.02.2011 pârâta îi comunică reclamantului că au încetat efectele actului adițional față de care se susține că ar fi fost acceptat tacit. Așadar, comisionul de rambursare anticipată este același de la data contractării și nu este conform OUG nr.50/2010, reclamantul având interes în promovarea acestui capăt de cerere. Cum comisionul nu respectă prevederile OUG nr.50/2010 instanța constată că acesta este abuziv și va dispune înlăturarea sa din conținutul contractului părților.
S-a solicita de către reclamant compensarea sumelor de bani achitate conform clauzelor declarate ca fiind abuzive, dar nu se indică ce fel de compensare ar opera, legală sau de drept, cum cererea reclamantului nu se încadrează în nici una din posibilitățile prevăzute de lege instanța o va respinge ca neîntemeiată.
Pentru considerentele arătate anterior și având în vedere probatoriul administrat în cauză, instanța va admite în parte acțiunea și va constata ca fiind abuzive clauzele prevăzute la art.9 lit.a, e și f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/17.03.2009 încheiat între părți în ceea ce privește perceperea comisionului de acordare credit, de urmărire riscuri și de rambursare anticipată și ca efect a constatării dispune înlăturarea lor din cuprinsul contractului, respingând restul pretențiilor reclamantului referitoare la comisionul de administrare și compensarea sumelor
Văzând că cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția netimbrării și excepția lipsei de interes.
Admite, în parte, cererea de constatare clauze abuzive formulată de reclamantul B. G., CNP_, domiciliat în Municipiul B., .. 39, ., ., în contradictoriu cu pârâtele B. C. ROMÂNĂ S.A., CUI_, cu sediul în București, ..5, sector 3, cu sediul procesual ales la SCA S. & Asociații, cu sediul în Municipiul București, ., nr. 2, Opera Center 2, ., București și B. C. ROMÂNĂ SA – SUCURSALA B., cu sediul în Municipiul B., .. 9, județul B..
Constată ca fiind abuzive clauzele prevăzute la art.9 lit.a, e și f din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/17.03.2009 încheiat între părți.
Respinge restul cererilor.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 22 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. T.C./Tehnored.T.C./ex.4/10.12.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3828/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 8207/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|
