Pretenţii. Sentința nr. 8207/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8207/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 8207/2015
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 22 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C. N.
GREFIER – N. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8207
Pe rol, judecata cauzei civile, ce are ca obiect pretenții, formulată de reclamanta A. M., în contradictoriu cu pârâtul T. L. S..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.09.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 22.09.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.01.2015, reclamanta A. M., a solicitat obligarea pârâtului T. L. S. la restituirea sumei de 3190 euro ca urmare a încheierii contractului de depozit din data de 25.04.2014, cu obligarea la dobânda legală actualizată cu rata de inflație până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (dobânda calculată la suma nerestituită de 3190 euro de la data de 12.06.2014).
Se mai solicită obligarea pârâtului la achitarea dobânzii totale de 1283 lei achitată către I.F.N. Provident în urma încheierii contractelor din 10 iulie și 29 august 2014, precum și a sumei de 228,9 lei reprezentând dobânda lunară în urma încheierii contractului de amanet din luna iunie 2014, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, se arată că la data de 31 martie 2014, reclamanta a vândut apartamentul din M. cu suma de 17.000 euro, sumă din care a fost depusă la Volksbank suma de 11.150 euro. Mutându-se la B., urma să achiziționeze o garsonieră cu ajutorului nepotului pârât. Deși inițial găsise o garsonieră la suma de 11.000 euro, pârâtul a convins-o să mai caute și într-o zonă mai apropiată de domiciliul acestuia în scopul de a găsi una mai ieftină.
La data de 24 aprilie 2014, nepotul a dus-o să vadă o garsonieră, cu preț de vânzare de 8.000 euro, urmând ca în ziua următoare să încheie la notariat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 2018/25.04.2014 de către SPN A. și Asociații.
Astfel la data de 25 aprilie 2014, reclamanta s-a deplasat împreună cu pârâtul la Volksbank pentru a ridica întreaga sumă depusă de 11.090 euro și a predat-o spre păstrare pârâtului întrucât era o sumă considerabilă, reclamanta fiind o persoană în vârstă de 71 de ani, având mai multă siguranță astfel. Menționează că în acel moment a fost încheiat între părți contractul de depozit.
Despre faptul că banii erau deținuți de pârât, reclamanta arată că a adus și la cunoștința promitentului-vânzător, L. M., mai ales că pe lângă suma de 4550 euro, schimbată în lei ca avans, acesta a mai solicitat încă 5000 lei – fapt pentru care nepotul a plecat la o casă de schimb valutar pentru întregirea sumei solicitate de 25.000 lei după cum rezultă și din actul notarial.
Odată ce părțile au părăsit biroul notarial, reclamanta arată că pârâtul i-a spus că poate să țină el în continuare diferența rămasă de 5340 euro până la perfectarea contractului, că „doar am încredere în el” – situație cu care reclamanta a fost de acord.
În data de 12 iunie fiind contactată de L. M., pentru depunerea sumei de_ lei la bancă în scopul depunerii într-un dosar ca probă a chitanței, i-a solicitat pârâtului să-i aducă echivalentul în euro a sumei de 10.000 lei. Banii aduși de pârât i-a schimbat la Unicredit Ț. Bank, urmând a primi suma de 92.880 lei, la care a adăugat suma de 12 lei pentru a realiza un depozit de 9.300 lei conform cererii de constituire a depozitului la termen în data de 13.06.2014. Aducându-i la cunoștință pârâtului, lipsa sumei de bani de 700 lei, acesta nu a venit să aducă suma de 200 euro și nici nu a mai răspuns la telefon.
Menționează că a relatat situația numitului L. M., astfel încât a avut un răgaz de aproximativ o lună pentru reîntregirea sumei de 10.000 lei, iar la data de 17 iulie a amanetat aurul deținut pentru diferența de sumă. Astfel, arată că a contractat un credit la Provident de 1500 lei, iar la data de 29.08.2014 a contractat un al doilea împrumut – tot la Provident – pentru plata taxelor notariale și a altor cheltuieli necesare.
Suma totală împrumutată de la Provident a achitat-o în noiembrie 2014, plătind suma de 2.300 lei, iar până la această dată, reclamanta, a achitat suma de 1483 lei din care suma de 200 lei reprezentând debitul efectiv și suma de 1283 lei reprezentând dobânda la cele două credite.
Precizează că nepotul său nu i-a mai răspuns la telefon, la biletele lăsate în ușă sau cutia poștală, iar în luna august 2014, la vizita inopinată a soților T., după o discuție aprinsă pe tema banilor și a comportamentului său de rea-credință, soții au recunoscut întru-un târziu că au folosit cei 3.190 euro pentru achiziționarea mașinii, însă în termen de 2 luni va proceda la restituirea banilor.
Reclamanta a formulat plângere penală împotriva pârâtului pe data de 9.09.2014, fiind îndrumată spre promovarea unei acțiuni civile.
În motivare, se arată că între reclamantă și pârât s-a încheiat un contract de depozit verbal și nu unul scris dată fiind calitatea de rude a părților, pe de o parte și, pe de altă parte, a timpului scurt în care s-au derulat evenimentele, solicitând a se da curs prevederilor art. 309 alin. 4 pct. 1 C.proc.civ.
Cu privire la dobânzile solicitate, apreciază că pârâtul a fost de drept pus în întârziere în data de 13.06.2014 – pârâtul cunoscând urgența depunerii sumei de 10.000 lei la bancă și termenul scurt în care urma a fi perfectat contractul – astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1523 alin. 2 lit. a Cod Civil.
În privința contractului de amanet încheiat arată că a fost încheiat pentru suma de 700 lei - contract ce a fost reînnoit timp de 7 luni, plătind lunar suma de 32,70 lei, în total suma de 228,9 lei.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri și a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu 3 martori și interogatoriul pârâtului.
În drept, reclamanta și întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2103-2123, 1523 alin. 2 lit. a, art. 1530 Cod Civil, art. 309 alin. 4 pct. 1 C.proc.civ.
Pârâtul, în termen legal, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, arată că la solicitarea reclamantei a ajutat-o să își caute un apartament cu o cameră în B., dorința reclamantei fiind să-și achiziționeze o garsonieră cât mai ieftină pentru a-i rămâne o parte din bani să-și achite datoriile pe care le avea dinainte de vânzarea apartamentului din M..
În ceea ce privește susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată, arată că sunt total neadevărate – pârâtul afirmă că nu a luat nicio sumă de bani în depozit de la reclamantă, nici nu i-a fost încredințată vreo sumă de bani – banii fiind în posesia reclamantei tot timpul.
La solicitarea reclamantei, arată că a însoțit-o la momentul ridicării sumei de bani de la Volksbank, însă suma a fost ridicată și deținută în permanență de reclamantă; nu s-a oferit și nici nu i s-a propus să ia banii și să-i păstreze până la momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare.
În aceeași zi în care au fost ridicați banii, la solicitarea reclamantei, a însoțit-o la biroul notarial în vedere perfectării promisiunii de vânzare – cumpărare, unde reclamanta a intrat în birou pentru a discuta detaliile convenției, iar pârâtul a rămas pe hol. La un moment dat, reclamanta a ieșit pe holul notariatului și i-a înmânat suma de 4550 euro rugându-l să meargă să îi schimbe în lei întrucât vânzătorul dorea ca plata avansului să fie făcută în lei. Când s-a reîntors cu suma schimbată în lei de 20.164 lei, i-a înmânat-o și reclamanta l-a rugat din nou să meargă să mai schimbe o sumă de bani întrucât vânzătorul dorea suma de 25.000 lei cu titlu de avans. Restul sumei rămase în urma tranzacției, arată că nu i-a fost înmânată spre păstrare, ci a rămas asupra reclamantei.
Mai mult, arată că nu poate fi obligat la achitarea împrumuturilor pe care le-a contractat la Provident sau în urma contractului de amanet pentru proasta gestionare și administrare de către reclamantă a sumei de bani rămase în urma achitării avansului la apartamentul cu o cameră.
Arată că nu cunoaște ce a mai făcut reclamanta cu suma de bani rămasă în urma plății avansului, întrucât reclamanta nu a mai apelat la ajutorul său pentru următoarele tranzacții, nu s-a consultat cu el cu privire la împrumuturile făcute și nici nu i-a solicitat ajutorul în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
De altfel, solicită observarea faptului că cel de-al doilea contract de credit a fost încheiat în data de 29.08.2014 după perfectarea contractului de vânzare – cumpărare ce a avut loc în data de 8.08.2014.
Referitor la susținerile reclamantei privind perioada 12.06._14, arată că inclusiv înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă contrazic cele afirmate. Astfel, foaia de depunere în numerar la Unicredit Tiriac Bank a sumei de 9305 lei nu este pe numele vânzătorului-promitent ci pe numele reclamantei, care cunoscând firea sa cheltuitoare a ales să facă un depozit în bancă pentru a avea diferența de preț aferentă vânzării.
Referitor la susținerea că și-a amanetat aurul pentru suma de 700 lei, precizează că a fost și este stilul de viață al reclamantei: face datorii, își amanetează aurul pentru a le plăti și când primește pensia achită contractul de gaj și își recuperează aurul – lucru făcut aproximativ lună de lună.
Cu privire la capetele 2-4 de cerere, arată că atâta timp cât între părți nu a fost încheiat un contract de depozit, acesta nu poate fi obligat la plata creditelor și a obligațiilor contractuale asumate de către reclamantă.
Mai cunoaște faptul că reclamanta avea datorii atât la verișoara sa, mama numitei Șulyak A. Gerogiana, de aproximativ 3000 euro, cât și datorii legale de apartamentul din M..
Cu privire la mașina la care a făcut referire reclamanta, arată că a fost cumpărată în anul 2014, luna mai, cu banii câștigați de către acesta din Irlanda, unde a lucrat din anul 2002 până în ianuarie 2014, inclusiv reclamanta fiind transportată în luna mai cu această mașină.
Precizează că reclamanta a vrut să împrumute de la pârât și de la soția sa suma de 1000 lei însă a refuzat-o datorită firii sale cheltuitoare.
Cu privire la contractul de depozit arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2103 alin. 2 și art. 2104 cod civil întrucât nu a avut loc remiterea bunului mobil și nici nu a fost încheiat un înscris. Cu privire la imposibilitatea materială și morală de a preconstitui un început de dovadă scrisă, arată că relațiile dintre părți nu sunt atât de apropiate, astfel că administrarea probei testimoniale în cauză este inadmisibilă.
În dovedire, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, inclusiv emiterea unei adrese către IPJ B., a prezumțiilor și interogatoriului reclamantei. În subsidiar, în cazul admiterii probei testimoniale, solicită încuviințarea probei cu martori pentru dovedirea netemeiniciei cererii de chemare în judecată.
Reclamanta, a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care arată că apărările pârâtului sunt în totală contradicție cu situația de fapt.
Menționează că a avut o încredere maximă în pârât, fiind nepotul său, iar în această conjunctură i-a și lăsat și banii cu titlu de depozit.
În detrimentul situației reale, a faptului că părțile sunt rude, arată că este în vârstă și bolnavă, iar pârâtul a adoptat o atitudine lipsită de umanitate față de ea. De asemenea, arată că pârâtul a acționat cu rea-credință, inclusiv prin atitudinea ce rezultă din întâmpinare.
Menționează că pârâtul motivând că reclamanta este o persoană cu probleme cardiace, în vârstă, a fost de acord întru-totul că banii sunt mai în siguranță la el, fapt pentru care banii au rămas în posesia sa, iar când a fost necesar să realizeze schimbul valutar, pârâtul avea banii.
Cu privire la afirmația că ar fi împrumutat bani de la Șulyak arată că datoria în realitate a fost în anul 2012, fiind încheiat un contract autentic la notariat nr. 511/18.04.2012, bani ce au fost restituiți potrivit declarației autentificate sub nr. 2619/15.10.2012.
În ceea ce privește afirmația că ar fi solicitat împrumut de la pârât, reclamanta arată că situația stă total invers, aceasta cu multe ocazii i-a împrumutat bani, mai ales în perioada când trăia soțul său – situație dovedită cu înscris sub semnătură privată denumită „chitanță” din 22.09.1995 – încheiat la solicitarea soțului său.
În legătură cu foaia de depunere de 10.000 lei care este pe numele său și nu pe numele lui L., precizează că în dosarul nr._ a depus în calitate de intervenient în dosar dovada de consemnare la dispoziția reclamantului a sumei de reprezintă diferența de preț.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
Pentru o justă soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul părților și proba testimonială având ca și teză probatorie dovedirea legăturii dintre părți care a fost de natură a fi în imposibilitate de a preconstitui un înscris. De asemenea, instanța a solicitat Inspectoratului de Poliție Județean B. informații cu privire la plângerea formulată de către reclamantă.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta A. M. a solicitat obligarea pârâtului T. L. S. la plata sumei de 3190 euro ca urmare a încheierii contractului de depozit din data de 25.04.2014; la plata dobânzii legale actualizată cu rata de inflație calculată de la data de 12.06.2014 și până la rămânerea definitivă a hotărârii; la plata dobânzii totale de 1283 lei achitată ca urmare a încheierii contractelor din 10 iulie și 29 august 2014 la I.F.N. Provident și la plata sumei de 228,9 lei reprezentând dobânda lunară în urma încheierii contractului de amanet.
Prin contractul de depozit, reclamanta arată că s-a înțeles cu pârâtul să îi suma de 3190 euro până la data la care urma să perfecteze încheierea contractului de vânzare – cumpărare a unei garsoniere. La acea dată, de 25.04.2014 ea încheiase cu numitul L. M. o promisiune de vânzare a garsonierei acestuia și, nepotul T. L. S., a ajutat-o în sensul că a efectuat schimburile valutare necesare achitării avansului. El a fost cel care i-a spus că poate să îi țină diferența de bani care îi mai rămăsese de 5340 euro, situație cu care ea a fost de acord.
La data de 12 iunie, având nevoie de bani, i-a solicitat pârâtului să-i aducă în euro suma de 10.000 lei. Banii pe care i-a adus pârâtul i-a schimbat la Unicredit Ț. Bank, dar a primit doar suma de 9.288 lei. Neavând banii necesari pentru a achita suma către vânzător a amanetat aurul pe care-l avea și a contractat două împrumuturi la Provident.
Contractul de depozit încheiat a fost unul verbal și nu unul scris dat fiind calitatea lor de rude pe de o parte și pe de altă parte timpul scurt în care s-au derulat evenimentele. S-a solicitat ca instanța să dea curs prevederilor art.309 alin.4 pct.1 C.proc.civ. care prevăd condițiile în care proba cu martori este admisibilă dacă pentru dovedirea unui act legea cere forma scrisă.
Pârâtul, în apărare, arată că nu a luat nicio sumă de bani în depozit de la reclamantă și faptul că aceasta din urmă nu i-a încredințat nicio sumă de bani. Menționează că și-a oferit ajutorul reclamantei pentru achiziționarea unei garsoniere, suma rămasă în urma perfectării promisiunii de vânzare cumpărare fiind păstrată de reclamantă.
Conform art. 2103 Cod Civil, depozitul este contractul prin care depozitarul primește de la deponent un bun mobil, cu obligația de a-l păstra pentru o perioadă de timp și de a-l restitui în natură, remiterea bunului fiind o condiție pentru încheierea valabilă a contractului de depozit.
Potrivit dispozițiilor art. 2104 Cod Civil, pentru dovedirea contractului de depozit, acesta trebuie încheiat în formă scrisă.
Cu privire la obiectul contractului de depozit, reclamanta arată că acesta a constat în suma de 3190 euro, cuantumul reclamant depășind suma de 250 lei. Astfel, potrivit art. 309 alin. 2 C.proc.civ. nici un contract nu poate fi dovedit cu martori dacă valoarea obiectului acestuia depășește suma de 250 lei, cu excepția situațiilor expres prevăzute de lege.
Reclamanta a invocat faptul că s-a aflat în imposibilitate morală de proconstituire a unui act juridic dat fiind relația de rudenie/prietenie apropiată dintre părți. Arată că relația de încredere este mărturisită de către pârât prin declarația olografă dată în fața organelor de poliție în septembrie 2014, respectiv „de mic copil am fost mai apropiat de mătușa mea întrucât aceasta nu avea copii”, de faptul că a ajutat-o în diverse situații precum: să cumpere o garsonieră în B., să o ajute la renovarea acesteia, la transportul bunurilor, să o găzduiască în casa sa, să o însoțească la bancă pentru scoaterea banilor depuși, la notar, etc.
Pârâtul apreciază că reclamanta nu a fost în imposibilitate materială și morală de a-și preconstitui un început de dovadă scrisă întrucât relația dintre el și reclamantă nu a fost atât de apropiată. Precizează că în anul 1995 când reclamanta i-a mai împrumutat o sumă de bani, a întocmit o chitanță de mână, iar în momentul restituirii, a trasat un „X” pe cuprinsul scrierii, fiind astfel destul de prevăzătoare să întocmească/să păstreze înscrisul. De asemenea, și în situația în care a împrumutat unei alte nepoate, Șulyak M. o sumă de bani a întocmit un contract autentic de împrumut și o declarație autentificată de restituire a sumei de bani.
Astfel, pârâtul apreciază că reclamanta avea experiența împrumuturilor și nu este o persoană „neajutorată și neputincioasă” cum se afirmă. Menționează faptul că apartamentul din M. a fost vândut de ea, singură a încasat prețul și a depus o parte din bani la bancă.
Mai arată că deși a ajutat-o pe reclamantă să se mute din M. și în alte servicii, aceasta întotdeauna i-a plătit efortul și toate cheltuielile efectuate, astfel că nu se poate considera că relația dintre părți era atât de apropiată, deși sunt rude – părțile la acel moment erau distante.
Instanța a admis administrarea de probatoriu doar pentru a dovedi imposibilitatea preconstituirii unui înscris în care să fie menționat depozitul încheiat între părți.
În dovedirea tezei probatorii a legăturii dintre părți care a fost de natură a fi în imposibilitatea de a preconstitui un înscris, reclamanta a propus administrarea probei cu martorul A. V., iar pârâtul audierea martorului Bodrîngă M. și a acelei cu înscrisuri.
Martorul A. V. o cunoaște pe reclamantă din anul 2004, locuind în același . 2012 când a murit soțul ei și reclamanta s-a mutat la M.. Despre pârât, reclamanta i-a spus că are un nepot care locuiește în zona industrială, cunoscându-l la înmormântarea soțului reclamantei - până atunci martorul neștiindu-l.
Cât a stat reclamanta în M., martorul a mai vorbit cu aceasta întrucât îl rugase să aibă grijă de mormântul soțului său - așa a aflat că vrea să se mute din nou în B., l-a întrebat și dacă nu o ajută să facă acest lucru, însă a refuzat – martorul fiind în campanie de primăvară.
Apoi a aflat că o va ajuta nepotul său – pârâtul – însă nu cunoaște dacă a mai solicitat ajutorul vreunei alte rude, cu toate că știe că mai are și alți nepoți în B..
Martorul arată că el este cel care a sfătuit-o pe reclamantă să nu vină cu banii asupra sa, ci să îi pună într-un cont și să își oprească doar pentru cheltuieli.
Știe că reclamanta avea în cont suma de 11.150 euro, pe care a scos-o - de față cu pârâtul – i-a dat vânzătorului suma de 25.000 lei. Anterior, nepotul schimbând bani în lei, în două rânduri, o dată suma de 4000 și ceva euro și o dată suma de 1200 euro – diferența de bani a rămas la el, reclamanta spunând martorului că are încredere în el și că ea este o persoană în vârstă. Apreciază că reclamantei i-au mai rămas mai mult de 5000 euro.
A aflat că nu s-au dat toți banii atunci pentru că garsoniera era sechestrată, iar banii rămăseseră la nepot pentru că mai trebuia plătită o diferență de 110.000 lei.
Nu știe ce sumă a fost plătită pentru încheierea actelor, dar știe că a fost plătită de reclamantă.
Arată că reclamanta are probleme de sănătate, cu inima, mai ales după moartea soțului său, iar pensia reclamantei este cam de 1000 lei.
Personal, martorul, a sfătuit-o pe reclamantă să aibă grijă ce face cu banii, fiind o sumă importantă de bani.
De asemenea, reclamanta i-a arătat o chitanță de prin 1996 prin care îi împrumutase atunci pârâtului niște bani, însă nu mai știe dacă i-a spus reclamanta dacă i-a dat sau nu banii înapoi.
Nu cunoaște de ce reclamanta nu a lăsat diferența de bani în bancă. În cursul lunii iunie reclamanta a venit la martor și i-a spus că vânzătorul i-a cerut diferența de bani, urmând să meargă la pârât ca să îi ceară banii și anume 10.000 lei. Apoi reclamanta i-a mai spus că pârâtul i-a dat aprox. 2200-2300 euro, sumă ce a fost schimbată și pusă în cont la o bancă.
Martorul nu a fost de față la nici una dintre tranzacțiile încheiate între părți.
Când a venit din M., cunoaște că reclamanta a stat la pârât și imediat în luna aprilie s-a mutat în garsonieră. I-a spus reclamanta că îl plătește cu 1.000 lei pe nepot pentru efortul lui.
Transportul bunurilor de la M. la B. a fost suportat de reclamantă; nu știe ce s-a întâmplat cu curățenia din garsoniera de la B. și care a fost înțelegerea dintre părți, însă arată că pârâtul a fost cel care a ajutat-o.
Nu are cunoștință de vreo propunere din partea reclamantei să fie întreținută de către pârât.
Nu știe cine a însoțit-o pe reclamantă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Martora Bodrîngă M., nu o cunoaște pe reclamantă, însă știe că a fost ajutată de către pârât și soția acestuia pentru a-și găsi o locuință și pentru a o renova, fără a cunoaște aspecte referitoare la modalitatea în care s-a cumpărat locuința și cine a făcut plățile.
Pe soții T. îi cunoaște de aproximativ 20 de ani, însă nu i-a auzit pe aceștia discutând despre reclamantă - din această cauză crede că ei nu erau foarte apropiați.
După părerea sa atunci când pârâtul și soția sa s-au decis să o ajute pe reclamantă au vrut pur și simplu să facă un bine. Îi cunoaște ca fiind oameni săritori și crede că de aici a venit ajutorul lor. Nu a auzit să li se fi promis ceva în schimbul ajutorului.
Martora arată că este mai apropiată de soția pârâtului, drept pentru care menționează că nu am auzit-o niciodată pe acesta vorbind despre reclamantă până abia anul trecut când i-a spus că mătușa sună și insistă să fie ajutată, ei fiind de acord cu acest lucru.
Nu cunoaște de unde anume trebuia să se mute reclamanta și nici aspecte cu privire la starea de sănătate a acesteia. De asemenea, nu știe de ce reclamanta a avut nevoie de ajutorul pârâtului pentru a-și găsi locuință.
Martora nu a auzit ca soții T. să împrumute bani de la reclamantă, știe că pârâtul a plecat mai mulți ani în străinătate unde a câștigat mai mulți bani.
În cauză a fost administrat interogatoriul ambelor părți. Reclamanta a arătat că se vizita cu pârâtul o dată la câteva luni înainte de aprilie 2014, i-a mai împrumutat bani acestuia, dar nu i-au fost restituiți. Banii după ce au fost scoși din bancă au rămas la pârât, acesta mergând și făcând schimburile valutare, nu știe de ce a scos întreaga sumă de la bancă și nu doar avansul necesar pentru cumpărarea garsonierei. Ulterior semnării promisiunii de vânzare a fost singură și a făcut depunerea la bancă, a amanetat aurul, a încheiat contractul de vânzare cumpărare. Nu cunoaște perioadele în care pârâtul a lucrat în străinătate, unde anume și din ce bani și-a cumpărat mașina.
Pârâtul a declarat că relația dintre el și mătușă era aceea de respect și ajutor, a ajutat-o pe acesta să se mute la insistențele ei. Banii nu au fost niciodată la el, mătușa i-a dat sumele în euro pentru a merge și a le schimba în lei, nu știe câți bani i-au rămas acesteia. Recunoaște că a împrumutat bani de la reclamantă, din câte își aduce aminte, de două ori, de fiecare dată a fost întocmită câte o hârtie în acest sens și banii au fost restituiți, chiar dacă cu întârziere.
Până la demararea acestui proces mătușa nu i-a mai solicitat niciodată să-i restituie banii rămași din vânzarea apartamentului din M.. Din câte își aduce aminte, după ce s-a achitat avansul mătușii i-au rămas 2.500 euro, dar ea numărând banii la bucăți spunea că mai are 5.000 euro (bancnotele erau de câte 50 euro), banii fiind depuși în cont la bancă. La viața ei reclamanta a fost contabil, iar starea sa de sănătate era bună, nu se plângea că ar fi avut probleme.
Potrivit dispozițiilor art.309 alin.4 pct. 1 C.proc.civ. proba cu martori poate fi primită pentru dovedirea unui act juridic atunci când legea cere forma scrisă, atunci când partea s-a aflat în imposibilitate materială sau morală de a-și întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic.
În cauză sunt de reținut mai multe aspecte referitoare la imposibilitatea întocmirii unui înscris: în primul rând reclamanta a fost cea care a făcut retragerea întregii sume de bani pe care o deținea de la bancă, la momentul la care s-a făcut retragerea știa care era avansul solicitat pentru perfectarea promisiunii de vânzare, dar a retras întreaga sumă chiar dacă aceasta era mult mai mare. La momentul la care se pretinde că s-ar fi făcut contractul de depozit cu pârâtul reclamanta se afla sediul unui notariat, unde tocmai întocmise promisiunea de vânzare așa încât avea posibilitatea practică cea mai sigură de întocmire a unui înscris. Promisiunea de vânzare s-a încheiat la SPN „A. și asociații” B., notariat care este în aceeași clădire cu o bancă așa încât exista posibilitatea practică de depunere a restului de bani în bancă.
S-a menționat că legătura dintre părți era una de încredere, că pârâtul a fost cel care a ajutat-o pe reclamantă să se mute de la M., a ajutat-o să-și găsească garsonieră, să o amenajeze. Dar, este de observat că până la acest depozit de care face vorbire reclamanta, împrumuturile pe care le-a făcut au fost consemnate în scris, atât cu act sub semnătură privată, dar și la notariat. S-a întocmit înscris în care era stipulată suma împrumutată și atunci când i-a mai împrumutat bani pârâtului, dar și atunci când reclamanta a împrumutat bani de la o altă rudă. Așadar, aceasta era obișnuită cu întocmirea unor astfel de înscrisuri și a uzat de această practică. Mai mult decât atât, prin natura meseriei de contabil avea cunoștință de necesitatea întocmirii unor înscrisuri în care să se consemneze astfel de înțelegeri. Circumstanțele în care s-ar fi încheiat depozitul nefiind de natură a împiedica întocmirea unui înscris.
Ceea ce este determinant pentru a aprecia dacă este posibilă dovada cu martori în cauza de față, este dacă a existat o imposibilitate morală din partea reclamantei, de întocmire a unui înscris în care să se menționeze depozitul făcut.
De reținut sunt următoarele aspecte: între părți există o relație de rudenie, reclamanta fiind mătușa pârâtului, această relație de rudenie a dus la existența unei relații de încredere și ajutor reciproc între părți, așa cum susține chiar pârâtul. Dar, important este de reținut că aceeași relație exista și în momentul în care s-au făcut împrumuturile dintre părți și, cu toate acestea s-a întocmit un înscris. Această relație de încredere ar fi trebuit să aibă de suferit dacă, așa cum susține reclamanta, împrumuturile acordate de ea pârâtului nu au mai fost restituite.
Referitor la încrederea pe care reclamanta a avut-o în pârât este relevant și faptul că așa cum a declarat martorul A., aceasta nu a apelat în primul rând la pârât, ci la acest martor. Nici martorul A., propus de către reclamantă, și nici martora propusă de către pârât nu au prezentat relația dintre părți ca fiind una atât de strânsă, de apropiată. Din declarația martorei Bodrîngă rezultând mai mult o forțare a pârâtului de către reclamantă să o ajute, aceasta insistând asupra acestui fapt.
Pe aceste considerente și reținând întreg probatoriul administrat în cauză, instanța apreciază că reclamanta nu a fost în situația de a fi în imposibilitate morală de întocmire a unui înscris în care să fie consemnat contractul de depozit, în cauză nefiind astfel aplicabile dispozițiile art.309 alin.4 C.proc.civ., motiv pentru care va respinge cererea de restituire a sumei de 3.190 euro ca nedovedită.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata celorlalte sume, temeiul în care sunt solicitate este dat de existența sau nu a contractului de depozit, cum nu s-a făcut dovada încheierii între părți a unui contract de depozit, nici celelalte sume solicitate nu pot fi acordate și cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.
În temeiul art.453 C.proc.civ. dat fiind culpa procesuală a reclamantei în pierderea procesului o va obliga pe aceasta la plata către pârât a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Văzând că cererea a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta A. M., CNP_, domiciliată în Municipiul B., ., . și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Avocat A. S., cu sediul în Municipiul B., ., județul B., în contradictoriu cu intimatul T. L. S., CNP_, domiciliat în Mun. B., .. 39, ., ..
Obligă reclamanta să-i plătească pârâtului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică din data de 22 septembrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. T.C./Tehnored.M.N./ex.4/09.12.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8212/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 8208/2015. Judecătoria... → |
|---|
