Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 163/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 163/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 12675/193/2014
Dosar nr._ Sesizare O.G. nr. 2/2001
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 09.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - V. F.
GREFIER - B. L. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 163
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect sesizare O.G. nr. 2/2001 formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., în contradictoriu cu intimatul I. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Fiind primul termen de judecată, cu procedură legal îndeplinită, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, potrivit art. 9 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001, să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 02.09.2014, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul I. M., să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate acestuia prin procesul - verbal de contravenții . nr._ din 19.06.2012 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.9 alin.3 și 39 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
În dovedire, au fost depuse la dosar înscrisuri: somația, titlul executoriu, dovada comunicării și originalul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de Poliția mun. B..
Intimatul, legal citat nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin procesul-verbal de contravenții . nr._ din 19.06.2012 întocmit de Inspectoratul de Poliție Județean B., intimatul I. M. a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 1000 lei .
Actele constatatore ale contravențiilor, nedesființate în instanță, au fost înaintate spre executare organelor abilitate din cadrul Primăriei comunei Copălău, instituție care, în absența bunurilor/veniturilor urmăribile, a constatat imposibilitatea executării silite a debitorului, așa cum rezultă din adresa depusă la dosar.
Potrivit art. 9 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001: În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Având în vedere starea de fapt prezentată precum și dispozițiile legale invocate, instanța apreciază că în speță sunt întrunite condițiile pentru înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Pentru a stabili numărul de ore pe care intimatul urmează a le presta, instanța se va raporta la valoarea orei de muncă aferentă salariului minim brut pe economie.
Astfel, potrivit art. 1 alin.(1) din H.G. 1091/2014: Începând cu data de 1 ianuarie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 975 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 5,781 lei/oră.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va înlocui sancțiunea pecuniară aplicată în speță, în cuantum total de 1000 lei, cu un număr de 173 ore de muncă în folosul comunității.
În identificarea acestei soluții, instanța a mai reținut că, potrivit Deciziei nr. 7/2010 a ICCJ, măsura înlocuirii amenzii operează inclusiv în situația în care actul normativ ce incriminează fapta contravențională a intimatului nu prevede o atare posibilitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. cu sediul în mun. B., .. 57, jud. B., în contradictoriu cu intimatul I. M., CNP_, cu domiciliul în comuna Copălău, ..
Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei aplicată intimatului prin procesul-verbal . nr._ din 19.06.2012, cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unui număr de 173 ore de activitate în folosul comunității.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din 09.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. VF /Tehnored. B.L.M/ 14.01.2015/ 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 13/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1076/2015. Judecătoria... → |
|---|








