Pensie întreţinere. Sentința nr. 9999/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9999/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 9999/2015
Dosar nr._ pensie de întreținere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 30 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C.-N.
GREFIER – N. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9999
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect majorare pensie de întreținere, formulată de reclamantul P. C. asistat de reprezentant legal I. N., în contradictoriu cu pârâtul P. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul pârâtul, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare deși nelegal îndeplinită cu pârâtul întrucât acesta nu a fost citat la adresa la care acesta locuiește astfel cum a fost înscrisă în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, neregularitatea survenită în procedura de citare se acoperă prin prezența pârâtului la acest termen de judecată, conform dispozițiilor art. 153 alin. 1 C.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 C.pr.civ., instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța procedează la identificarea pârâtului, care se legitimează cu CI, ., nr._, CNP_, domiciliat în Municipiul B., .. 2. ., ..
La interpelarea instanței, pârâtul arată că nu este angajat și faptul că își mențiune punctul de vedere exprimat prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
În temeiul art. 255, alin.1 C.pr.civ. și al art. 258, alin.1 C.pr.civ., apreciindu-le utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Pârâtul solicită majorarea pensiei de întreținere la venitul minim pe economie, arătând că nu mai are alte persoane în întreținere.
Solicită comunicarea hotărârii la adresa din Municipiul B., ., ., județul B..
Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile pe fondul cauzei conform art. 394, alin. 1 C.proc.civ. și rămâne în pronunțare asupra fondului.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2015, sub nr._, reclamantul P. C., asistat de mama sa, I. N., a chemat în judecată pe tatăl său, P. V., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, instanța să dispună obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere majorate în favoarea sa.
În motivare, reclamantul arată că prin divorțul părinților, sentința civilă nr. 3741/2011 a Judecătoriei B., a fost încredințat spre creștere și educare mamei, tatăl său fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 136 lei.
Arată reclamantul că, în prezent, venitul minim pe economie a crescut, la fel și nevoile sale – fiind elev în clasa a XI-a, cheltuielile au crescut față de anul 2011.
Solicită stabilirea pensiei de întreținere la ¼ din venitul minim pe economie întrucât pârâtul nu are un loc de muncă stabil.
În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.
Reclamantul și-a motivat cererea în drept pe dispozițiile art. 529 Cod Civil.
Pârâtul, în termen legal, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a arătat faptul că este de acord cu acțiunea reclamantului, fără a fi de acord cu plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește situația sa financiară, arată că nu obține venituri cu caracter de regularitate, solicitând raportarea la venitul minim pe economie.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamantul P. C., născut la data de 04.04.1998, este fiul pârâtului P. V., aspect ce reiese din copia certificatului de naștere ..X. nr._, naștere trecută în Registrul stării civile la nr. 1937 din 8.04.1998 – f. 10 ds.
Prin sentința civilă nr. 3741 din 7.06.2011 a Judecătoriei B. s-a admis acțiunea având ca obiect divorț, formulată de reclamanta P. N., în contradictoriu cu pârâtul P. V., s-a dispus încredințarea, către reclamantă, a minorului P. C., cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru minor în sumă de 136 lei, începând cu data de 17.03.2010 și până la majoratul copilului.
În cauză, s-a solicitat în dovedirea susținerilor din acțiune, încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Pârâtul, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii formulate de reclamant, solicitând instanței să dispună stabilirea unei pensii de întreținere raportată la venitul minim pe economie.
Potrivit art. 499 alin. 1 din Noul Cod Civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.
Prin urmare, pârâtului îi revine obligația concurentă și egală ca, alături de mamă, să contribuie la întreținerea reclamantului.
În ce privește cuantumul contribuției reclamantului la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale minorului, instanța va avea în vedere, în temeiul art. 529 alin. 1 din Noul Codul civil, că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar potrivit alin. 2 când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii
De asemenea, potrivit art. 531 alin. 1 din Noul cod civil dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținere și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
Față de cele ce preced, instanța apreciază că cererea reclamantului este întemeiată, urmând a fi admisă, ca atare.
În ce privește cuantumul pensiei de întreținere ce urmează a fi stabilită în sarcina pârâtului, instanța va avea în vedere voința părților și se va raporta la venitul minim pe economie dat fiind și faptul că pârâtul nu realizează venituri cu caracter de regularitate, neavând încheiat un contract de muncă.
Așadar, legiuitorul, în ceea ce privește obligația de întreținere datorată de părinte o privește în mod separat și o raportează la venitul net al debitorului întreținerii. În cauză instanța va avea în vedere venitul minim pe economia națională, iar reclamantul prin faptul că este elev, are vârsta de 17 ani, face dovada nevoii sale de a-i fi prestată întreținere.
Prin urmare, în raport de situația de fapt expusă și dispozițiile legale evocate, pârâtul urmează a fi obligat la plata unei pensii de întreținere majorate, de la 136 lei lunar, obligație datorată reclamantului P. C., născut la data de 04.04.1998, stabilită prin sentința civilă nr.3741/07.06.2011 a Judecătoriei B., la suma de 194 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 11.08.2015 și până la majoratul minorului.
Văzând că cererea este scutită de plata taxei de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect majorare pensie de întreținere formulată de reclamantul P. C., CNP_, domiciliat în Municipiul B., .. 2, ., ., asistat de mama sa P. N., în contradictoriu cu pârâtul P. V., domiciliat în Municipiul B., .. 2, ., județul B. și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul B., ., ., județul B..
Majorează de la 136 lei lunar, obligația de întreținere datorată de pârât reclamantului, stabilită prin sentința civilă nr.3741/07.06.2011 a Judecătoriei B., la suma de 194 lei lunar începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 11.08.2015 și până la majoratul minorului.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, data de 30 octombrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. T.C./Tehnored.N.M./ex.4/01.12.2015
| ← Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 03-11-2015,... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... → |
|---|








