Plângere contravenţională. Sentința nr. 154/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 154/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-01-2015 în dosarul nr. 9041/193/2014
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C. N.
GREFIER – L.-M. V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 154
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul L. L., în contradictoriu cu intimatul IPJ B..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul intimatei, dl. C. G., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Sinsp. C. G., pentru intimat, depune la dosar delegație și arată că nu mai are alte probe de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea plângerii, menținerea procesului verbal de contravenție, ca temeinic și legal întocmit.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2014 petentul L. L. a contestat procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 01.06.2014 încheiat de reprezentanții IPJ B., solicitând anularea acestuia. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment deoarece fapta este lipsită de pericol social, nu a mai fost sancționat pentru fapte similare.
În motivare se arată că, în cauză, operează prezumția de nevinovăție statuată de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sarcina probei revine agentului constatator, iar îndoiala profită petentului. De asemenea, arată că procesul-verbal întocmit în sarcina sa este netemeinic și nelegal, fiind lovit de nulitate absolută, întrucât nu a fost menționată în cuprinsul actului sancționator posibilitatea de a plăti ½ din cuantumul amenzii în termen de 48 ore de la data săvârșirii faptei/comunicării procesului verbal de contravenție, situație în care se impune anularea în totalitate sau în parte a acestui proces verbal.
În dovedire s-au depus, în copie, actul de identitate al petentului și procesul-verbal de contravenție . nr._ din 1.06.2014.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție, în susținere depunându-se raportul agentului constatator, adresa nr. C/_/09.10.2014 prin care s-a solicitat Primăriei Mun. Suceava restituirea procesului verbal, buletinul de verificare metrologică și atestatul operatorului radar, planșe foto cu înregistrarea contravenției.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din 09.10.2014 încheiat de reprezentanții IPJ B. s-a reținut în sarcina petentului L. L. faptul că ar fi condus autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_ cu viteza de 64 km./h (+14) înregistrată cu radar de pe auto MAI_, pe raza localității Vlădeni, jud. Votoșani.
În susținerea plângerii petentul a invocat faptul că, în cauză, operează prezumția de nevinovăție statuată de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sarcina probei săvârșirii contravenției revine agentului constatator, iar îndoiala profită petentului. De asemenea, arată că procesul-verbal întocmit în sarcina sa este netemeinic și nelegal, fiind lovit de nulitate absolută, întrucât nu a fost menționată în cuprinsul actului sancționator posibilitatea de a plăti ½ din cuantumul amenzii în termen de 48 ore de la data săvârșirii faptei/comunicării procesului verbal de contravenție
Instanța va verifica din oficiu, mai întâi, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, prin prisma motivelor de nulitate expresă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, constatând că procesul – verbal conține toate mențiunile obligatorii indicate de lege, fiind așadar legal întocmit. În cuprinsul procesului verbal fiind menționat și faptul că amenda aplicată poate fi achitată pe loc sau jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului verbal de contravenție.
Pe fondul cauzei, instanța reține că în ziua de 1.06.2013 agentul constatator ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind controlul și supravegherea traficului rutier pe DE 58, a înregistrat cu sistemul de supraveghere video autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, care avea o viteză de 64 km./h în localitate, conform planșelor foto anexate la dosar, astfel că a procedat la oprirea autoturismului și la sancționarea conducătorului auto cu amendă contravențională în sumă de 170 lei, conform disp. art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006.
Așadar, constatarea contravenției s-a efectuat cu mijloace tehnice omologate, la dosarul cauzei fiind depuse planșele foto din care se poate constata că autoturismul condus de petent circula cu viteza de 64 km/h în localitatea Vlădeni.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din OG nr. 2/2004, temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că organul constatator a reținut corect situația de fapt, iar măsura luată de agentul constatator este legală și oportună.
Față de cele arătate anterior instanța apreciază că, petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 09.10.2014 încheiat de reprezentanții IPJ B.
În ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii aplicate, instanța consideră că fapta săvârșită de petent prezintă pericol social și sancțiunea amenzii aplicate este în măsură să atragă atenția petentului asupra normelor în vigoare și pe aceste considerente va respinge plângerea ca fiind neîntemeiată.
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul L. L., domiciliat în mun.Suceava, ., ..3, județul Suceava, CNP_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., reprezentat de comisar șef C. C. - cu sediul în municipiul B., Bulevardul M. E., nr. 57, județul B..
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, data de 09 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.T.C./Tehnored.L.V../ex.4/17.02.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Reziliere contract. Sentința nr. 615/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








