Plângere contravenţională. Sentința nr. 4299/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4299/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4299/2015
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4299
Ședința publică din data de 04.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A.-M.
GREFIER: H. A.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta S.C. D. S. GROUP SRL, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 22 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 29.04.2015 și apoi pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2014, sub numărul_, petenta S.C. D. Group SRL, în contradictoriu cu intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în principal, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._ din data de 19.11.2014, iar în subsidiar, să se facă aplicarea dispozițiilor art.7 alin. 3 din O.G. 2/2001, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat, referitor la modalitatea în care a fost întocmit procesul-verbal, că acesta este lovit de nulitate pentru încălcarea de către agentul constatator a dispozițiilor art. 16 (7) din O.G. 2/2001, întrucât agentul este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni, care se consemnează într-o rubrică specială, sub sancțiunea nulității.
A considerat petenta că, în măsura în care conducătorul auto a fost oprit în trafic, agentul constatator avea obligația rezultată din dispoziția imperativă a art. 16 (7) din OG 2/2001, să aducă la cunoștința acestuia dreptul de a face obiecțiuni în raport cu fapta constatată și să consemneze obiecțiunile, dacă ar fi fost făcute, la rubrica din procesul-verbal expres rezervată acestui scop.
S-a mai invocat, de asemenea, nerespectarea cerințelor imperative de la art. 19 din O.G. 2/2001, menționând că în cuprinsul procesului-verbal nu există semnătura unui martor, motivându-se prin aceea că “nu a putut fi identificat niciun martor la fața locului în afara unui alt agent”, or, în acest caz, agentul constatator era obligat să facă mențiune cu privire la motivele ce au determinat încheierea actului constatator în lipsa martorului, mai ales în contextul în care, având în vedere locul constatării contravenției, este greu de crezut că nu a putut fi identificat niciun martor.
Pe fondul cauzei, petenta a arătat că, potrivit Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, se definește “perioada de repaus zilnic” ca fiind partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său și care poate fi o perioadă de repaus zilnic normală, sau o “perioadă de repaus zilnic redusă”, iar așa cum se precizează în procesul-verbal, șoferul . a optat pentru efectuarea perioadei de repaus zilnic normală în două tranșe, prima de 3 ore, care a fost respectată și următoarea de 9 ore (aceasta fiind de 8 ore și 34 minute, cu 26 minute mai mică decât cea minimă stabilită de regulament).
Cu toate acestea, societatea petentă a învederat că neefectuarea perioadei de repaus din a doua fracție în cuantumul stabilit de lege nu s-a datorat neglijenței sau relei voințe a societății, ci unui motiv obiectiv, și anume necesității ca autovehiculul să fie prezentat în service, astfel încât să poată fi utilizat pentru livrări în aceeași zi.
În ceea ce privește depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu 21 de minute în data de 11.11.2014, în măsura în care constatările agentului constatator, respectiv depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu 21 de minute, efectuate prin intermediul programului informativ Tacho Scan sunt corecte și conforme datelor înregistrate în cartela tahografică a conducătorului auto, societatea petentă își asumă responsabilitatea pentru nerespectarea timpilor de condus, regretând omisiunea respectării întocmai a dispozițiilor legale în materie.
În drept, petenta a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 și ale OG nr. 37/2007.
În dovedirea plângerii, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie: procesul-verbal de contravenție ., nr._/19.11.2014 și dovada de comunicare, precum și deviz și nota de comandă service auto.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 11.02.2015, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, netemeinică și nelegală, cu menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenție contestat, fără diminuarea amenzii.
În fapt, a arătat intimatul că la controlul efectuat în trafic de către inspectorii ISCTR din data de 19.11.2014, ora 12:25, pe DN 28B, km. 73+800, . ., a fost oprită și verificată autoutilitara N2 cu nr. de înmatriculare_, deținută și utilizată pe numele petentei și condusă de către conducătorul auto A. P., constatându-se, în urma analizei informatice și a cartelei tahografice, cu ajutorul programului Tachosacan 19, nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică fracționată cu până la o oră, respectiv cu 26 de minute, astfel că la data de 27.10.2014, ora 23:43 – 28.10.2014, ora 08:17 conducătorul auto a efectuat odihna zilnică în două fracții, din care prima fracție trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puțin 3 ore, pe care acesta a respectat-o, iar cea de-a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puțin 9 ore, perioadă care nu a mai fost respectată, conducătorul auto efectuând 8 ore și 34 minute, deci cu 26 minute mai puțin față de prevederile legale de cel puțin 9 ore, abateri ce constituie contravenții în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 3 pct. 7 din O.G. 37/2007 și, respectiv, art. 8 alin. 3 pct. 4 din același act normativ - modificat prin O.G. nr. 21/2009 + Legea nr. 52/2010 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
A menționat intimata că faptele reținute în sarcina petentei reprezintă o atingere adusă ordinii juridice existente, fiind comise cu vinovăție, condiție care presupune ca persoana care a comis actul incriminat să fi realizat, la momentul săvârșirii, implicațiile sale și să fi putut determina efectele acestuia.
Referitor la motivația petentei, conform căreia nu ar fi fost respectate cerințele prev. de art. 16 din O.G. 2/2001, s-a arătat că agentul constatator a respectat întocmai prevederile exprese ale art. 16 (5), (6), 17, 19, 25-27 din O.G. 2/2001 cu privire la întocmirea, modul de încheiere și comunicare al procesului verbal de contravenție, înscriind toate elementele de identificare, descrierea faptei, contravenția, temeiul legal în baza căruia a fost sancționată.
În ceea ce privește încheierea procesului-verbal cu nerespectarea prevederilor art. 19 din OG nr. 2/2001, intimatul a apreciat că acest aspect nu constituie motiv de nulitate a procesului-verbal de contravenție, întrucât procesul-verbal se poate întocmi atât în prezența, cât și în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale și a probelor administrate de către agentul constatator, în speță agentul constatator stabilind situația de fapt percepută în mod personal. Totodată, intimatul a subliniat faptul că au fost respectate dispozițiile alineatului 3 al articolului 19 din OG nr. 2/2001, menționându-se la punctul 10 motivul lipsei obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientului și a martorului.
În plus, a precizat că rolul martorului asistent este de a atesta faptul că la momentul încheierii procesului-verbal, reprezentantul legal al persoanei juridice sancționate nu se află de față și nu i-a fost îngrădit dreptul de a formula obiecțiuni, însă în condițiile în care contravenientul este persoană juridică, în mod obiectiv aceasta neputând fi de față cu ocazia încheierii procesului-verbal de contravenție pe ruta de transport, confirmarea acestui aspect de către martorul-asistent este lipsită de relevanță.
Mai mult, intimatul a arătat că lipsa martorului și a obiecțiunilor aparținând reprezentantului legal al contravenientului sunt acoperite prin constatările efectuate de către agent, iar nerespectarea art. 16, alin. 7 din OG nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție și care nu afectează dreptul la apărare a contravenientului, care are posibilitatea de a contesta în instanță procesul-verbal.
În continuare, intimatul a arătat că răspunderea pentru încălcarea dispozițiilor legale îi revine operatorului de transport, iar nu conducătorului auto, răspunderea unității de transport fiind una legală, derivată din prerogativele de diriguire și control asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.
Concluzionând că petenta nu face dovada contrară celor înscrise în procesul-verbal de contravenție, intimatul a precizat în plus că sancțiunea avertismentului nu se impune pentru că situația de fapt reținută în speță nu are o gravitate redusă, iar o reducere a amenzii contravenționale nu este de natură să conducă la îndeplinirea scopului represiv și educativ al legii în acest domeniu de activitate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205-208 Cod de procedura civila, ale OG nr.2/2001, ale OG nr.37/2007, modificat prin OG nr.21/2009 și Legea nr.52/2010 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, stabilind încălcările Regulamentului (CE) nr.l.071/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier si de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr.1.073/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr.561/2006 și ale Ordonanței guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări. Ordinul MTI nr. 980/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea și efectuarea transporturilor rutiere și a activităților conexe acestora stabilite prin Ordonanța Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, Ordinul MTI nr. 995/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de efectuare a inspecțiilor și controlului asupra transporturilor rutiere, a activităților conexe acestora, a activității centrelor de pregătire și perfecționare a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, a activității școlilor de conducători auto și a activității instructorilor auto autorizați și pentru modificarea Ordinului MT nr. l058/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind activitatea de control al respectării perioadelor de conducere, pauzelor și perioadelor de odihnă ale conducătorilor auto și al utilizării aparatelor de înregistrare a activității acestora.
În dovedire, intimata a depus la dosar, în copie: procesul-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ 19.11.2014, dovada de comunicare prin poștă a acestuia, formularul de control în trafic, fișa antecedentelor contravenționale, fișă de control săptămânal a conducătorului auto, vizualizare diagramă, copie conformă nr._, certificat de înmatriculare autoutilitară, documente de identitate conducător auto.
La data de 04.03.2015, petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat situația de fapt expusă în plângerea contravențională și a subliniat că se impune reindividualizarea sancțiunii în cauză, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ din data de 19.11.2014 (fila 9), încheiat de intimatul I. de S. pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R, petenta S.C. D. S. GROUP SRL a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1500 de lei, în baza art. 9, alin. 1, lit. e din OG nr. 37/2007 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8, alin. 3, pct. 7 din același act normativ și cu amendă contravențională în cuantum de 1500 de lei, în baza art. 9, alin. 1, lit. e din OG nr. 37/2007 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8, alin. 3, pct. 4 din același act normativ.
În cuprinsul actului de constatare a contravenției s-a reținut că în urma controlului în trafic din data de 19.11.2014, ora 12:25, pe DN 28B, km. 73+800, . ., a fost oprită și verificată autoutilitara N2 cu nr. de înmatriculare_, deținută și utilizată pe numele petentei și condusă de către conducătorul auto A. P., iar din analiza informatică a datelor descărcate din cartela tahografică a conducătorului auto, date aferente perioadei 22.10._14, s-a constatat atât nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică fracționată cu până la o oră, respectiv cu 26 de minute (27.10.2014, 23:43-28.10.2014, 08:17, conducătorul auto optând pentru efectuarea odihnei zilnice în două fracții, din care prima fracție trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puțin 3 ore, aceasta fiind respectată, iar a doua o perioadă neîntreruptă de cel puțin 9 ore, care nu a fost respectată, fiind de doar 8 ore și 34 minute, deci cu 26 de minute mai puțin față de prevederile legale de cel puțin 9 ore). De asemenea, s-a constatat depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 de minute, respectiv cu 21 de minute în data de 11.11.2014 (11.11.2014, 11:29- 11.11.2014-18:19, totalizând astfel în acest interval un timp de conducere continuă prea lung de 4 ore și 51 minute, deci cu 21 de minute mai mult față de prevederile legale de 4 ore și 30 de minute).
În cuprinsul actului constatator s-a mai reținut că datele au fost analizate cu ajutorul programului informatic TachoScan, fiind întocmit formularul de control în trafic ., nr._/19.11.2014, un exemplar fiindu-i înmânat conducătorului auto.
Petenta nu a semnat de luare la cunoștință procesul-verbal, iar la rubrica „Alte mențiuni” s-a consemnat că reprezentantul legal al petentei nu a fost de față la întocmirea procesului-verbal și nu a putut formula obiecțiuni, iar lipsa reprezentantului legal nu a putut fi confirmată de un martor, fiind precizate, în conformitate cu dispozițiile art. 19, alin. 3 din OG nr. 2/2001, motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în lipsa martorului, respectiv faptul că la fața locului nu s-a putut identifica niciun martor decât alt agent constatator, care, potrivit OG nr. 2/2001, nu poate semna în calitate de martor, iar conducătorul auto nu a dorit să își asume această calitate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 din O.G.nr.2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.
Instanța nu va reține apărarea formulată de petentă privind lipsirea sa de posibilitatea de a formula obiecțiuni, întrucât nu i s-a adus la cunoștință conducătorului auto dreptul de a formula obiecțiuni și nici susținerea acesteia privind nerespectarea cerințelor prevăzute de art. 19 din OG nr. 2/2001.
Astfel, contrar susținerilor petentei, dreptul de a formula obiecțiuni nu ar fi putut fi exercitat la întocmirea procesului-verbal, fiind întocmit în lipsa reprezentantului legal al societății petente, calitate pe care conducătorul auto, angajat al . SRL nu o avea pentru a fi inserate eventualele obiecțiuni ale petentei.
De asemenea, instanța reține că legiuitorul a înțeles să reglementeze situația în care contravenientul nu este de față la încheierea procesului-verbal de contravenție, statuând în art. 19, alin. 1, prima teză din OG nr. 2/2001 că, în acest caz, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, iar, în situația în care nu a putut fi identificat un martor, potrivit alineatului 3 al aceluiași articol, agentul are obligația de a preciza motivele care au condus la imposibilitatea confirmării de către un martor-asistent a lipsei contravenientului.
Analizând cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat în cauză și reținând că, prin specificul activităților pe care le desfășoară societatea petentă- activități privind transporturile de marfă, probabilitatea ca pe traseu să fie identificat reprezentantul persoanei juridice este minimă, instanța constată că în cauză au fost respectate dispozițiile art. 19, alin. 1 și 3 din OG nr. 2/2001, întrucât agentul constatator a precizat motivele nesemnării actului de un martor-asistent.
În plus, instanța reține că rolul martorului-asistent este de a confirma, potrivit art. 19 din OG nr. 2/2001, faptul că cel sancționat contravențional nu este de față, refuză sau se află în imposibilitate de a semna, nefiind necesar ca acesta să perceapă în mod direct situația de fapt consemnată, iar procesul-verbal de contravenție încheiat de către un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii constituie prin el însuși mijloc de probă în ceea ce privește aspectele constatate în mod direct de către acesta, astfel încât, în lipsa unor probe concrete furnizate de către petent care să contrazică aspectele menționate și în lipsa unei hotărâri care să sancționeze conduita agentului constatator, instanța nu poate reține motivul de nelegalitate invocat.
În orice caz, orice neregularitate referitoare la exercitarea dreptului la apărare a fost acoperită prin formularea plângerii contravenționale și posibilitatea oferită petentei de a invoca în fața instanței orice motiv de nelegalitate sau netemeinicie pe care îl găsește incident.
În plus, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 19.11.2014, respectă condiția legalității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Potrivit art. 8, alin. 3, pct. 4 și 7 din OG nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, ” 3) Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (UE) nr. 165/2014 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: (...) 4. depășirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu până la 30 de minute; (...) 7. nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică fracționată cu până la o oră.”
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Regulamentul nr. 561/2006, ”După o perioadă de patru ore și jumătate de condus, conducătorul trebuie să facă o pauză neîntreruptă de cel puțin patruzeci și cinci de minute, exceptând cazul în care își începe o perioadă de repaus.”, iar ” Această pauză poate fi înlocuită cu o pauză de cel puțin cincisprezece minute urmată de o pauză de cel puțin treizeci de minute, pauze intercalate pe parcursul perioadei de conducere astfel încât să respecte dispozițiile primului paragraf.”
În plus, Regulamentul nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului definește ”perioada de repaus zilnic” drept partea unei zile în timpul căreia conducătorul auto poate dispune liber de timpul său și care poate fi o „perioadă de repaus zilnic normală” sau o „perioadă de repaus zilnic redusă”, iar perioada de repaus zilnic normală, reprezentând orice perioadă de repaus de cel puțin unsprezece ore, poate fi luată în două tranșe, din care prima trebuie să fie o perioadă neîntreruptă de cel puțin trei ore și a doua, o perioadă neîntreruptă de cel puțin nouă ore.
Instanța constată faptul că petenta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar prin cererea de chemare în judecată din prezentul dosar a propus administrarea probei cu înscrisuri.
Tot sub aspect probatoriu, instanța arată că a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către ambele părți.
Cu privire la probațiune, instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului-verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul-verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Din materialul probator administrat in cauză, instanta reține ca petenta nu a reusit sa rastoarne prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului-verbal de contraventie cu privire la niciuna dintre contravențiile reținute în actul constatator.
Astfel, cu privire la fapta prevăzută de art. 8, alin. 3, pct. 4 din OG nr. 37/2007, din probele administrate în cauză (aspectele consemnate în procesul-verbal contestat, fișă de vizualizare a diagramei, formularele de redare a activităților șoferului în detaliu) rezultă că în perioada 11.11.2014, 11:29- 11.11.2014, 18:19, conducătorul auto a depășit perioada maximă de conducere neîntreruptă cu 21 de minute, totalizând astfel un timp de conducere continuă prea lung, de 4 ore și 51 de minute.
Se observă astfel că, în acest interval, respectiv 11:29-18:19, conducătorul auto a condus o perioadă de 4 h 51 minute, în care s-au intercalat zece pauze. Cu toate acestea, conducătorul auto nu a înțeles să respecte timpul de pauză neîntreruptă de 45 de minute, dar nici cel fracționat în două pauze consecutive de 15 și respectiv 30 de minute.
Astfel, deși conducătorul auto a efectuat o pauză de șapte ore și 41 de minute între data de 11.11.2014, ora 18:19 și 12.11.2014, ora 02:00, acest interval nu se încadrează în cel de 4 h 30 de minute prevăzut de dispozițiile art. 7 din Regulamentul 561/2006, ci excede acestuia, dispozițiile legale amintite fiind suficient de clare pentru a înțelege că cele două pauze permise trebuie intercalate în intervalul de condus de 4 h 30 minute, fiind lipsită de relevanță juridică pauza de 7 ore și 41 minute efectuată după un timp de condus de 4 h 51 minute.
Tot astfel, instanța constată că dintre cele zece pauze intercalate în intervalul de timp condus, niciuna nu reprezintă o perioadă neîntreruptă de 30 de minute, astfel încât dispozițiile art. 7 din Regulamentul nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind fracționarea pauzelor nu au fost respectate.
În plus, petenta nu a contestat temeinicia faptei reținute în sarcina sa, învederând în cuprinsul plângerii contravenționale că își asumă responsabilitatea pentru nerespectarea timpilor de condus, regretând omisiunea respectării dispozițiilor legale, astfel încât, ținând cont de prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție, dar și de probele anexate la dosar, instanța constată că acțiunile petentului întrunesc elementele constitutive ale contravenției în discuție.
Tot astfel, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 8, alin. 3, pct. 7 din OG nr. 37/2007, din mijloacele de probă administrate în cauză- aspectele consemnate în procesul-verbal contestat, formularele de redare a activităților șoferului în detaliu rezultă cu claritate faptul că în perioada 27.10.2014, 23:43-28.10.2014, conducătorul auto nu a respectat perioada minimă de odihnă zilnică fracționată, acesta optând pentru efectuarea odihnei zilnice în două fracții, din care prima fracție constând într-o perioadă neîntreruptă de cel puțin 3 ore a fost respectată, iar a doua, reprezentând o perioadă neîntreruptă de cel puțin 9 ore a fost încălcată, fiind de doar 8 ore și 34 minute, deci cu 26 de minute mai puțin față de prevederile legale.
În plus, instanța constată că petenta, prin plângerea formulată, nu a contestat fapta reținută în sarcina sa, ci a invocat doar motive de ordin subiectiv pentru încălcarea dispozițiilor legale ( funcționarea defectuoasă a autovehiculului, care a determinat necesitatea efectuării unor reparații pentru a putea fi utilizat pentru livrări în aceeași zi), motive care nu se regăsesc printre cele limitativ enumerate de art. 11 din OG nr. 2/2001 și nu pot conduce la înlăturarea caracterului contravențional al faptei.
Astfel, necesitatea efectuării unor reparații cauzate de uzura normală a unui autovehicul nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere pentru conduita sancționată contravențional, nejustificând întreruperea perioadei minime de odihnă a conducătorului auto.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În speță, se constată că normele în baza cărora au fost constatate faptele au caracter general, iar amenda aplicată petentei, în cuantum total de 3.000 de lei, nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentei.
Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.
În speță, petenta a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acesteia fiindu-i comunicate întâmpinarea depusă de intimat și formulând răspuns la întâmpinare, având totodată posibilitatea de a solicita administrarea de probe și obținând încuviințarea de către instanță a probei cu înscrisuri.
Pe cale de consecință, instanța reține că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina acesteia responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Având în vedere că petenta nu a adus probe pertinente pentru a-și dovedi susținerile, instanța nu poate reține o altă situație decât cea menționată de agentul constatator în procesul- verbal de contraventie.
În considerarea celor expuse mai sus, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea faptelor prevăzute de art. 8, alin. 3, pct. 4 și 7 din OG nr. 37/2007.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentei.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptelor săvârșite de petentă este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, menite a asigura desfășurarea în siguranță a transporturilor rutiere.
În ceea ce privește posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, instanța învederează că aspectele prezentate de petentă nu constituie împrejurări de fapt sau circumstanțe personale de natură a atenua răspunderea contravențională. Pe cale de consecință, instanța apreciază că rolul preventiv, dar și cel punitiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Având în vedere cele menționate, instanța consideră că dispozițiile art. 21, alin. 3 O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunilor contravenționale, acestea fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite de către petentă.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 19.11.2014, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. D. S. GROUP S.R.L., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER- I.S.C.T.R. și va menține procesul-verbal contestat.
Totodată, în temeiul art. 453 C.pr.civ și al dreptului de dispoziție al părților prevăzut de art. 9 Cod procedură civilă, instanța urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea având ca obiect plângerea contravențională, formulată de petenta S.C. D. SEELING GROUP S.R.L, cu sediul în G., ., ., având sediul ales în mun. G., .. 188, . Registrul Comerțului cu nr. J/_, Cod fiscal RO16738587, prin adm. S. G., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER- ISCTR, cu sediul ales în Suceava, .. 16, jud. Suceava.
Menține procesul-verbal de constatare a contravențiilor ., nr._ din data de 19.11.2014.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. A.-M.H. A.
Aflată în concediu de maternitate,
semnează președintele instanței
Red.C.M./Tehnored.L.V./ex.4/21.07.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4301/2015.... → |
|---|
