Plângere contravenţională. Sentința nr. 6549/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 6549/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 6549/2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

Instanța constituita din :

Președinte N. M. A.

Grefier A. M.

Ședința publica din data de 24.06.2015

Sentința civila nr. 6549

Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta . împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ./2009 nr._ încheiat la data de 16.09.2014 de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța retine cauza in pronunțare pe excepția tardivității formulării plângerii.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față :

P. plângerea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petenta . a solicitat instanței anularea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2009 nr._ încheiat la data de 16.09.2014 de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și constatarea prescrierii executării amenzii.

În motivare a arătat că societatea a fost înființată în anul 2005, însă nu a avut activitate niciodată, că nu a depus raportări întrucât nu a realizat venituri. Arată petenta că a luat la cunoștință de existenta procesului verbal de la Administrația Județeana a Finanțelor Publice B., procesul verbal fiindu-i comunicat, la cererea sa, la data de 24.03.2015. Arată petenta că procesul verbal este încheiat cu încălcarea disp. OG nr. 2/2001, în sensul că in acesta nu cuprinde denumirea instituției care l-a emis, indicarea locului, a datei si a orei când s-a produs fapta cat si prejudiciul creat. A mai arătat petenta că executarea sancțiunii amenzii in cuantum de 1500 lei este prescrisă,întrucât procesul verbal a fost comunicat, la cererea sa, la 84 de zile de la încheierea acestuia.

În drept au fost invocate disp. art. 31 din OG nr. 2/2001.

În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri.

Intimata a depus la dosar întâmpinare (f. 25, 26) prin care a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului verbal de contravenție cu toate măsurile dispuse, cu motivarea că comunicarea procesului verbal s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale. Arată intimata că în cauză petenta nu a depus situațiile financiare anuale la data de 31.12.2013, aspect recunoscut chiar de către petentă, motiv pentru care a fost sancționată contravențional, procesul verbal fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.

P. precizările depuse la data de 24.06.2015 (f. 37) petenta a arătat că, fata e data comunicării procesului verbal – 24.03.2015, plângerea este formulata in termen.

La termenul de judecata din data de 24.06.2015 instanța a pus in discuția părților excepția tardivității formulării plângerii și a rămas în pronunțare pe excepție.

Analizând actele si lucrările dosarului, asupra excepției tardivității, instanța retine următoarea situație de fapt si de drept :

Excepția tardivității plângerii împotriva procesului - verbal de constatare si sancționare a contravenției privește o condiție esențiala de promovare a unei cereri de chemare in judecata, cercetarea ei fiind instituita in respectarea unor interese generale de înfăptuire a justiției, astfel ca instanța este obligata sa verifice, cu prioritate fata de fondul cauzei, îndeplinirea acestei condiții esențiale. In același timp, excepția tardivității este o excepție peremptorie, putând împiedica, in caz de admitere, judecata pe fond a cauzei, astfel analiza ei impunându-se a se face cu prioritate fata de alte aspecte legate de procedura si fond.

In conformitate cu dispozițiile art. 31 din O.G. 2/2001, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia.

In cauza, impotriva procesului – verbal de contraventie, petenta a formulat, la data de 1.04.2015, prezenta plangere, data fata de care instanta apreciaza ca plangerea nu a fost formulata in termen. Se retine astfel ca, comunicarea procesului – verbal din 16.09.2014 catre petenta s-a facut in mod corespunzator, respectiv prin comunicarea mai intai cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire – care insa nu s-a putut finaliza, intrucat petenta nu s-a prezentat pentru a ridica corespondenta, fiind avizata inapoierea, apoi prin afisare afisare a procesului – verbal.

Se mai retine ca, desi petenta a fost citata cu mentiunea de a raspunde expres la exceptia tardivitatii, acordandu-se termen special in acest sens, aceasta nu a formulat precizari si nu a demonstrat o alta situatie de fapt.

Or, potrivit celor retinute de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in decizia in interesul legii nr. 10/2013, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate. Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.

Cum insa in cauza, petenta s-a adresat cu prezenta plangere contravenționala mult dupa expirarea acestui termen, la data de 01.04.2015, plangerea apare ca fiind tardiv formulata, sens in care va fi respinsa ca atare. Pe cale de consecinta, retinand ca comunicarea a fost una legala efectuata in termen de o luna, instanta va respinge si cererea de constatare a prescriptiei executarii sanctiunii formulata de petenta, o data cu plangerea contraventionala.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimat prin întâmpinare.

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în B., .. 24, .. A, ., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./200 nr._ încheiat la data de 16.09.2014 de Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., ca tardivă..

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.

Președinte, Grefier,

N. M. A. A. M.

Red. NMA

Tehnored. .> 4 ex./10.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6549/2015. Judecătoria BOTOŞANI