Plângere contravenţională. Sentința nr. 6544/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6544/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 6544/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.
Instanța constituita din :
Președinte N. M. A.
Grefier A. M.
Ședința publica din data de 24.06.2015
Sentința civila nr. 6544
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul P. C. împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . 14 nr._ încheiat la data de 16.09.2014 de intimata C.N.A.D.N.R. S.A.– prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării plângerii și reține cauza in pronunțare pe excepție.
.I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față :
Prin plângerea înregistrata sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petentul P. C. P. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . 14 nr._ încheiat la data de 03.09.2014 de intimata C.N.A.D.N.R. S.A.– prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică.
În motivare a arătat că a înstrăinat autoturismul in anul 2006 către Virtan E., fiind incheiat contract de vanzare – cumpărare, autoturismul fiind radiat din evidentele Directiei Taxe si Impozite Locale B., acestea fiind preluate in sarcina noului proprietar. Arată petentul că după vânzare proprietarul nu s-a mai prezentat pentru a radia autoturismul din evidentele Serviciului de înmatriculări, fapt pentru care autoturismul figurează tot pe numele său. Arată petentul că în luna septembrie 2014 i s-a comunicat procesul verbal de contravenție, însă a doua zi a trimis prin fax la unitatea emitentă copia contractului de vânzare – cumpărare și adeverința de la primăria mun. B. pentru a dovedi că nu mai este proprietarul autoturismului, considerând că amenda a fost anulată.
Se mai arată că a luat la cunoștință de mentinerea procesului verbal cand s-a prezentat la Directia Taxe si Impozite Locale pentru a-și achita taxele și impozitele aferente anului 2015.
În dovedire a depus la dosar copia procesului verbal contestat.
Intimata, legal citat a depus la dosar întâmpinare (f.24), prin care a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contraventie.
La termenul de judecata din data de 10.06.2015 instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității formulării plângerii și a acordat termen pentru ca petentul sa justifice formularea in termen a plangerii, la 24.06.2015, pentru cand insa, desi legal citat cu aceasta mentiune, petentul nu a avansat aparari in acest sens, astfel instanta a rămas în pronunțare pe excepție.
Analizând actele si lucrările dosarului, asupra excepției tardivității, instanța retine următoarea situație de fapt si de drept :
Excepția tardivității plângerii împotriva procesului - verbal de constatare si sancționare a contravenției privește o condiție esențiala de promovare a unei cereri de chemare in judecata, cercetarea ei fiind instituita in respectarea unor interese generale de înfăptuire a justiției, astfel ca instanța este obligata sa verifice, cu prioritate fata de fondul cauzei, îndeplinirea acestei condiții esențiale. In același timp, excepția tardivității este o excepție peremptorie, putând împiedica, in caz de admitere, judecata pe fond a cauzei, astfel analiza ei impunându-se a se face cu prioritate fata de alte aspecte legate de procedura si fond.
In conformitate cu dispozițiile art. 31 din O.G. 2/2001, împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției se poate face plângere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia.
Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei (fila 25), rezulta ca, in cauza procesul - verbal de constatare a contravenției a fost înmânat petentului la data de 16.09.2014, sub semnatura de primire, conform confirmării de primire. Ca urmare, de la aceasta data, petentul avea la dispoziție 15 zile pentru a formula plângere, termen care, in conformitate cu dispozițiile C.pr.civ., s-a împlinit la data de 02.10.2014.
Petentul, insa, s-a adresat cu prezenta plângere contravenționala mult după expirarea acestui termen, la data de 16.03.2015, data depunerii plângerii la Registratura instanței.
Se mai retine ca, desi la termenul de judecata din data de 10.06.2015 instanța a acordat termen la 24.06.2015 tocmai pentru ca petentul sa justifice formularea in termen a plangerii, acesta, desi desi legal citat cu aceasta mentiune, nu a avansat aparari in acest sens, si nu a dovedit o alta situatie de fapt.
F. de cele sus arătate, întrucât petentul nu a formulat plângerea împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției in termen, instanța urmează a admite excepția tardivității plângerii contravenționale si a respinge plângerea formulata ca tardiva.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția tardivității formulării plângerii, invocată de instanță din oficiu.
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. C. P., cu dom. în mun. B., Al. C-tin G., nr. 7, ., jud. B., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . 14 nr._ încheiat la data de 03.09.2014 de C.N.A.D.N.R. S.A.– prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, ca tardivă.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.06.2015.
Președinte, Grefier,
N. M. A. A. M.
Red. NMA
Tehnored. .> 4 ex./29.06.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6585/2015. Judecătoria... → |
|---|








