Plângere contravenţională. Sentința nr. 7745/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7745/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 7745/2015
Dosar Nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 10.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A. - M.
Grefier - Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7745
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta I.I. A. M., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă numita A. M., în calitate de reprezentantă legală a petentei, lipsă fiind reprezentantul I.T.M. – B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, interpelată fiind, numita A. M. precizează că a formulat prezenta plângere în calitate de reprezentantă legală a Întreprinderii Individuale A. M..
În temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară închisă cercetarea procesului și deschide dezbaterile în fond, acordând cuvântul părții prezente.
Reprezentanta petentei precizează că își menține concluziile de la termenul de judecată din data de 04.06.2015.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La data de 11.03.2015, pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă a fost înregistrată, sub nr._, plângerea contravențională formulată de petenta Î.I. A. M., prin reprezentant legal A. M., prin care a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 24.02.2015 întocmit de intimatul I. T. DE MUNCĂ B..
În motivare, petenta arată că în data de 23.02.2015, ora 21.00, la punctul de lucru din Calea Națională nr. 76, s-a efectuat un control inopinat de către inspectorii ITM, și au constatat că în locație se afla numita C. E., despre care au reținut că prestează activitate în folosul petente fără a avea încheiat contract individual de muncă.
Susține petenta că pentru aceasta s-a întocmit și semnat contractul individual de muncă cu nr. 38 din 23.02.2015 cu începere a activității din data de 24.02.2015, urmând ca în aceeași zi să se înregistreze și să se transmită în Registrul de Evidență al Salariaților (REVISAL). Astfel, sus-numita s-a prezentat în data de 23.02.2015, a semnat contractul de muncă și a stat împreună cu numitul A. R., în calitate de director general pe tot parcursul zilei pentru a vedea și învăța ce are de făcut la noul ei loc de muncă, la ora 20:00, numitul A. R. a fost sunat de băiatul său, care avusese un accident, fiind nevoit să plece cu acesta la urgențe, astfel încât a lăsat-o singură pe C. E. pentru preluare registre legate de stocuri și de prețuri cu care ar fi început în data de 24.02.2015.
A mai arătat reprezentanta petentei că a avut proces de divorț cu numitul A. R. și, datorită procesului de divorț și unor păreri diferite legate de mersul afacerii, a comunicat mai greu cu fostul soț, acesta fiind motivul pentru care, în ziua de 23.02.2015, nu l-a sunat pentru a-i comunica datele de pe contractul de muncă al noi angajate, pentru a le transmite în REVISAL, astfel încât abia după ce a fost cu băiatul la urgență, fostul soț i-a comunicat datele, pe care le-a transmis la ITM în termenul legal, adică până la ora 24.00.
Petenta a mai invocat faptul că are o mică afacere din anul 2011 cu o cifră de afaceri modestă, care îi permite să asigure un trai decent celor doi copii, însă amenda aplicată este foarte mare raportată la veniturile pe care le obține în urma administrării întreprinderii individuale, în anul 2014 a avut cheltuieli cu salariile, cu contribuții și taxele aferente salariilor, pe care le-a achitat la termenele stabilite, învederând că nu a așteptat finalizarea controlului și a intrat în legalitate.
Petenta nu a indicat temeiul de drept al plângerii.
În susținerea plângerii, petenta a depus la dosar înscrisuri, în copie (filele 6 - 15).
Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei (fila 5).
Intimatul I. T. DE MUNCĂ B. a formulat întâmpinare (filele 33 - 36), prin care a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului verbal contestat.
În motivare, intimatul susține că la controlul efectuat la datele de 23.02.2015 și 24.02.2015 la punctul de lucru - bar, aparținând petentei, situat în B., având ca obiectiv verificarea modului de respectare a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă privind încheierea contractelor individuale de muncă, a fost identificată numita C. E., care a declarat că desfășoară activitate pentru petentă începând cu 23.02.2015, ora 06:00, fiind în probă de lucru, fără contract individual de muncă, fapt confirmat și de către A. R., salariat al petentei și soț al titularei întreprinderii individuale prin nota de relații dată cu ocazia controlului în 24.02.2015. Acesta a prezentat un contract individual de muncă încheiat cu C. E. pe durată nedeterminată, având funcția de barman, cu normă întreagă, însă cu data începerii activității 24.02.2015. La aceeași dată, accesând baza națională de date cu care se gestionează registrul de evidență al salariaților s-a constatat că petenta a transmis în ziua de 23.02.2015, ora 21:45 - după momentul identificării - contractul individual de muncă încheiat cu C. E., care a fost prezentat a doua zi - 24.02.2015.
Astfel, s-a reținut în sarcina petentei prestarea activității fără a avea contract individual de muncă încheiat în forma scrisă constituie contravenția prev. de art. 260 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, petenta fiind sancționată contravențional cu sancțiunea amenzii de 10.000 lei, fiind reținute încă două deficiențe privind respectarea prevederilor legate de domeniul relațiilor de muncă pentru care s-au dispus măsuri cu termen de realizare și care sunt reținute în procesul verbal de control nr.8983/24.02.2015, prin care petenta a fost sancționată cu avertisment.
Intimata precizează că, contractul individual de muncă este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de muncă, în această convenție, negociată și liber consimțită, sunt prevăzute în limitele stabilite de legislație și de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți, .încadrarea în muncă, doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură cunoașterea și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forța de muncă salariată. Aceasta mai susține că răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine angajatorului, iar existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului, încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte de muncă, asigură și cunoașterea și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forța de muncă salariată.
Intimata susține că sancțiunea aplicată este temeinică și legală, agentul constatator ținând cont de toate împrejurările în care au fost săvârșite faptele, de modul și amploarea acestora, de scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientei, precum și de gradul de pericol social al petentului și apreciază că nu se justifică înlocuirea sancțiunii pecuniare cu avertisment, întrucât petentul a săvârșit fapta cu vinovăție, nu a făcut dovada unei alte situații de fapt, iar prin admiterea înlocuirii sancțiunii s-ar produce o gravă sfidare la adresa angajatorilor care se străduiesc să-și desfășoare activitatea respectând legile și o încurajare pentru societățile care ignoră cadrul legal în care ar trebui să-și desfășoare activitatea.
Intimata nu a indicat temeiul de drept al întâmpinării formulate.
În susținerea apărărilor formulate, intimata a depus înscrisuri în copie (filele 38 - 49).
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către ambele părți.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 24.02.2015, intimatul I. T. DE MUNCĂ B., a reținut că, angajatorul nu a încheiat contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii activității pentru C. E., încălcând astfel prevederea art.16 alin.1 din Legea nr.53/2003 întrucât, la controlul inopinat efectuat în data de 23.02.2015, ora 21:00, la punctul de lucru „bar” situat în Botoșțani, ..76 aparținând Î.I.A. M., s-a constatat că se afla la muncă o singură persoană – C. E., aceasta declarând în fișa de identificare pe care a completat-o, că desfășoară activitate începând cu data de 23.02.2015 ora 06:00 și este în probă de muncă, fără contract individual de muncă.
La data de 24.02.2015 ora 10:00, la sediul ITM B., A. R., în calitate de salariat al angajatorului în funcția de director și soț al titularei Întreprinderii Individuale, a prezentat un contract individual de muncă încheiat cu C. E. pe durată nedeterminată, cu funcția de barman, normă întreagă, cu data începerii activității 24.02.2015. Acesta a motivat că nu a încheiat contract individual de muncă cu C. E. înainte de începerea activității întrucât a avut o problemă personală. La aceeași dată, prin accesarea bazei de date privind registrul salariaților, s-a constatat că angajatorul a transmis în ziua de 23.02.2015 ora 21:45 (după controlul inopinat), contractul încheiat cu C. E..
Pentru fapta reținută în sarcina sa, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în valoare de 10.000 lei.
În drept, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 O.G.nr.2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu, iar petenta nu a invocat niciun motiv de nulitate relativă pentru a fi analizat de către instanță.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.02.2015 respectă condiția legalității.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr.53/2003, constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, iar potrivit art. 16 alin. 1 contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în forma scrisă, în limba română, obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
Prin plângerea formulată, petenta a susținut că numita C. E. s-a prezentat la sediul angajatorului în data de 23.02.2015 și a semnat contractul individual de muncă cu începerea activității la data de 24.02.2015, urmând a fi înregistrat în aceeași zi în Revisal însă, datorită unor împrejurări neprevăzute, a rămas să presteze activitate în favoarea petentei chiar din ziua respectivă.
Față de cele susținute chiar de petentă, se constată că în mod corect a fost reținută în sarcina sa fapta prevăzută de art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003, întrucât faptul că încheiase contractul individual de muncă la data de 23.02.2015 cu începerea activității la data de 24.02.2015, nu o exonera de obligația legală de a nu primi la muncă o persoană înainte de înregistrarea contractului de muncă în Revisal și înaintea datei de începere a activității, menționată în contractul încheiat. De asemenea, împrejurările invocate de petentă privind săvârșirea faptei nu pot fi reținute ca o cauză care să înlăture caracterul contravențional al faptei, motiv pentru care instanța apreciază că, în mod temeinic a fost reținută în sarcina petentei contravenția prevăzută de art.260 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003
În ceea ce privește sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei aplicată petentei, instanța apreciază că se impune înlocuirea acesteia cu avertisment, având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, respectiv faptul că, angajatorul a primit la muncă o persoană fără a avea contract individual muncă doar pentru o zi, aspect ce reiese din fișa de identificare (fila 24) și constatarea reprezentanților intimatei din data de 24.02.2015 în urma verificării bazei naționale de date cu care se gestionează registrul salariaților.
Instanța va atrage atenția petentei cu privire la respectarea pe viitor a tuturor obligațiilor legale ce îi revin, în caz contrar, față de antecedența sa contravențională, sancțiunile care i se vor aplica vor fi mult mai aspre și nu va mai beneficia de clemență pentru înlăturarea sancțiunilor pecuniare.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.02.2015, instanța, în temeiul art.34 O.G. nr.2/2001, va admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta I.I. A. M., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B., va înlocui sancțiunea contravențională a amenzii în valoare de 10.000 lei aplicată, cu sancțiunea contravențională a avertismentului și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta I.I. A. M., reprezentată de administrator A. M., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B., cu sediul în mun. B., Calea Națională Nr. 83 A, județul B..
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/24.02.2015, cu avertisment.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 10.09.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
P. A. – MihaelaTerțis G.
Redact. + tehnoredact. Jud. P.A.M.
Tehnoredact. T.G.
Ex. 5 - 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6551/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6550/2015.... → |
|---|








