Plângere contravenţională. Sentința nr. 9942/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9942/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 9942/2015
Dosar nr._ Obiect: plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 28.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C.
GREFIER – C. C. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9942
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. P. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când, văzând că pentru deliberare se impune un timp mai îndelungat, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 28.10.2015, când:
INSTANȚA,
Prin plângerea inregistrata la data de 26.11.2012 pe rolul Judecatoriei Botosani sub nr._, petentul M. P. I. a solicitat in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr._/29.07.2012.
In motivarea plangerii, petentul a aratat ca la data de 29.07.2012, s-a deplasat la teresa Baraka din Botosani pe . a consuma o cafea si cate o bere, ca acolo s-a intalnit cu numitul Caslaru D. R., pe care il cunostea de mai mult timp, ca acesta s-a asezat la masa cu ei si l-a servit cu o bere, insa acesta, fiind baut de dinainte, a inceput sa faca scandal, sa adreseze injurii si cuvinte jignitoare. De asemenea, petentul mai arata ca, vazand ca nu nu scapa de el si nu poate sa il potoleasca, a plecat de la terasa, iar, dupa circa 2-3 zile, s-a intalnit cu agentul de politie care l-a intrebat daca a avut vreun conflict cu numitul Caslaru D. la terasa in data de 29.07.2012, ca i-a spus ce s-a intamplat dupa care si-a vazut de treaba, ca, in data de 14.08.2012, au primit de la matusa sa copii de pe procesul verbal din care rezulta ca a fost sanctionat conform Legii nr. 61/1991 intrucat a provocat scandal si i-a adresat injurii lui Caslaru D.. Totodata, petentul mai arata ca procesul verbal a fost incheiat in data de 29.07.2012, iar cu agentul de politie s-a intalnit la circa e zile, ca apreciaza ca a fost sanctionat pe nedrept, fara ca agentul de politie sa ii aduca la cunostinta ca l-a sanctionat si faptele pentru care a fost sanctionat pentru a semna sau sa faca mentiuni pe acesta.
Petentul nu a indicat temeiul de drept al plangerii.
Plangerea este scutita de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și a timbrului judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
Legal citat, intimatul a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea plangerii si mentinerea procesului verbal. In motivarea cererii, intimatul a aratat ca petentul a fost sanctionat pentru savarsirea contraventiilor prevazute de art. 3 pct. 1, 24 și 25 din Legea nr. 61/1991, retinandu-se ca, la data de 29.07.2012, ora 02:30, aflandu-se in stare de ebrietate la terasa Baraca de pe . mun. Botosani, a provocat scandal adresand injurii si amenintari cu acte de violenta numitului Caslaru R. D., fapte ce au provocat indignarea cetatenilor si a tulburat ordinea si linistea publica a locuitorilor din zona,faptele savarsite de catre petent fiind constatate de catre lucratorul de politie ca urmare a apelului facut de Caslaru R. D.. De asemenea, intimatul mai arata ca, in urma verificarilor efectuate, a rezultat ca, in seara zilei de 28/29.07.2012, agentul de politie era planificat sa execute serviciul de patrulare in mun. Botosani, iar, in jurul orei 02:30, patrula de politie a fost dirijata de catre lucratorul de la camera ofiterilor de politie sa se deplaseze pe la Terasa Baraca de pe . mun. Botosani intrucat numitul Caslaru R. D. se sesizeaza un scandal, iar ajuns la fata locului, agentul de politie a luat legatura cu apelantul care l-a indicat pe M. P. I. ca fiind autorul agresiunilor asupra sa si care impreuna cu numitul U. I. C. se manifesta violent, adresand si in prezenta organelor de politie injurii si amenintari cu acte de violenta numitilor B. C. si C. A., provocandu-i si pe acestia la scandal.
In dovedirea cererii, intimatul a depus la dosar urmatoarele inscrisuri: procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr._/29.07.2012 (fila 5), raport din data de 17.09.2012 ( fila 8), declarații (filele 9-10), certificat medico-legal ( fila 11).
In cauza, a fost audiata martora C. A. E., declaratiile acesteia fiind consemnate si atasate la dosar ( fila 22).
Prin sentința civilă nr._/17.12.2013 Judecătoria B. a admis plângerea formulată de petent și a anulat procesul verbal de contravenție . nr._/29.07.2012 emis de I.P.J. B..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că procesul verbal contestat nu cuprinde constatarile personale ale agentului de politie conform raportului intocmit de catre acesta ( fila 8) care a arătat că, în momentul deplasării la fața locului, verificările au fost efectuate prin purtarea de discuții cu B. C. și C. A., astfel încât procesul verbal nu beneficiază de prezumția că reflectă adevărul, ci petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, prezumție ce are caracter relativ și poate fi răsturnată prin proba contrară ce trebuie administrată de intimat, probă pe care acesta nu a făcut-o; astfel, martora propusă de către intimat și audiată în cauză a arătat că nu a fost prezentă în momentul în care a izbucnit scandalul, ea sosind după ce erau plecați toți de la terasă. În această situație, în condițiile în care nu se poate stabili cu certitudine că petentul a provocat scandalul și a adresat injurii numitului C. R., dubiul profitând petentului, instanța apreciază că plângerea petentului este una întemeiată, în condițiile în care prezumția de care beneficiază petentul nu a fost răsturnată
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimatul I.P.J. B., iar prin Decizia nr. 656R/08.09.2014 Tribunalul B. a admis recursul declarat de intimat, a casat sentința civilă nr._/2013 și a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că instanța de fond trebuia, din oficiu, să dispună audierea persoanei vătămate, C. R. D., a numitului U. I. și a numitei C. Dumitrița, precum și atașarea dosarului penal nr. 4157/P/2012.
În rejudecarea, cauza a fost înregistrată la data de 12.12.2014 sub nr._ .
Având în vedere dispozițiile instanței de recurs, instanța a dispus atașarea dosarului penal nr. 4157/P/2012 și a dispus audierea martorilor C. R. D. și a martorului Uea I. C., audierea acestuia efectuându-se prin comisie rogatorie la Judecătoria G..
Din oficiu, instanța a dispus verificări cu privire la domiciliul martorei C. Dumitrița, martoră ce nu a putut fi audiată în prezenta cauză din lipsa datelor de identificare ale acesteia.
Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor . nr._/29.07.2012, petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda in cuantum de 1.000 lei pentru savarsirea faptelor prevazute de art. 3 pct. 1, 24 și 25 din Legea nr. 61/1991, retinandu-se ca, în data de 29.07.2012, ora 02:00, aflându-se în stare de ebrietate la teresa Baraca de pe . mun. B., a provocat scandal, proferând injurii și expresii jignitoare la adresa numitului C. R. tulburând ordinea și liniștea publică.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, instanta retine ca, potrivit prevederilor art. 3 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, constituie contraventie săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice. De asemenea, potrivit art. 3 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, iar, potrivit art. 3 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.
În rejudecare, instanța va avea în vedere la soluționarea cauzei declarațiile martorilor C. R. D. și U. I. C., care au relatat faptul că la data constatării contravenției reținută în sarcina sa, petentul, aflându-se sub influiența băuturilor alcoolice a provocat scandal și a sărit la bătaie la martorul C. R. I.. Declarația luată martorului U. I. C. prin comisie rogatorie relevă faptul că acest martor a fost prezent în data de 29.07.2012 pe terasa Baraca din mun. B. și a participat la scandalul provocat de petent, arătând faptul că petentul și fratele acestuia au sărit la bătaie la Cășlariu R., adresându-și injurii reciproc.
Față de probele administrate în rejudecare, instanța apreciază că petentul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.07.2012, motiv pentru care urmează să respingă plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M. P. I., domiciliat în ., jud. G. în contradictoriu cu organul constatator INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
Menține ca fiind temeinic și legal procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit în 29.07.2012 emis de intimată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 28.10.2015.
.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.T.T./Tehnored. C.C./4 ex/17.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9945/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9666/2015. Judecătoria... → |
|---|








