Acţiune în constatare. Sentința nr. 65/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 65/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 3682/196/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA Nr. 65

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. A. B.

Grefier Florența B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. N. și pe pârâtii B. I., B. N., având ca obiect ,,acțiune în constatare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns reclamantul personal și asistat de av. L. A., lipsind pârâtii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței ca prezenta cauza este la al 4-lea termen de judecata, actiunea este legal timbrata, după care:

Reprezentantul reclamantului depune la dosarul cauzei dovada citarii pârâtilor prin cotidianul ,,România Libera”.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantului având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, făra cheltuieli de judecată. Apreciaza ca din probatoriul administrat în cauza s-a facut dovada dreptului de a dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.03.2012 sub nr._, reclamantul C. N. a chemat în judecată pe pârâtii B. I. și B. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că a dobândit un drept de proprietate asupra bunurilor mobile aflate pe terenul situat in B., ., jud. B. in temeiul art. 1909 Cod civil.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat, in esență, că potrivit unei intelegeri verbale a convenit cu parații sa depoziteze pentru o perioada scurta de timp pe terenul proprietate pesonala situat in Braila, Calea G. nr. 371, jud. B. mai multe bunuri mobile. De la momentul depozitarii bunurilor pana in prezent parații nu s-au mai interesat de acestea, limitandu-i astfel posibilitatea de a-și exercita dreptul de proprietate asupra imobilului teren. A incercat prin mai multe mijloace sa ia legătura cu parații, insa toate demersurile au eșuat.

Având in vedere cele expuse, in temeiul art. 1909 cod civil (lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor) solicită instanței sa constate dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile situate pe terenul situat in .. 371, jud. B..

În drept a invocat dispozitiile art. 1909 C. civ. de la 1864.

Paratii, deși legal citati, nu au formulat intampinare.

În cauză instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri si proba testimoniala fiind audiat martorul G. C. (f. 18).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamantul este proprietarului imobilului situat in Braila, Calea G. nr. 371, format din constructie si teren. Din sustinerile acestuia, coroborate cu declaratiile martorului G. C., se retine ca paratii au incheiat, verbal, o conventie cu reclamantul avand ca obiect depozitarea pe terenul acestuia a unei salupe fara motor si a unei rulote. Astfel reclamantul a dobandit calitatea de depozitar, fiind detentor precar, si avand obligatia contractuala a restituirii bunurilor.

Insă, întrucat paratii nu au mai venit sa ridice bunurile, reclamantul solicită instantei ca, in baza art. 1909 din C.civ. de la 1864 sa-i recunoască dreptul de proprietate asupra acestor bunuri mobile.

Instanța reține că potrivit prevederilor art. 1909 din C.civ. de la 1864 „Lucrurile mișcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuință de vreo curgere de timp. Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cărui s-a furat un lucru, poate să-l revendice, în curs de trei ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel la care-l găsește, rămânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are.

Regula pe care o instituie art. 1909 din C.civ. de la 1864, este aceea ca in materia bunurilor mobile, posesiunea de buna credinta valoreaza titlu de proprietate. Astfel poate invoca textul de lege numai tertul dobanditor care, cu bună credinta, dobandeste bunul de la un detentor precar caruia, adevaratul proprietar i l-a incredintat de buna voie.

Ipoteza este urmatoarea: proprietarul s-a desesizat de bun, incredintandu-l (de ex in depozit, cu imprumut etc) unei alte persoane care capata calitatea de detentor precar, iar nu de posesor. Acest detentor incalcandu-si obligatia de restituire care îi revenea, instraineaza bunul catre un tert dobanditor, care este e buna credinta, crezand ca a tratat cu adevaratul proprietar. Devenind, cu buna credinta, posesor al bunului, tertului îi vor fi aplicabile prevederile art. 1909 alin.1 din C.civ de la 1864, in sensul ca simpla posesie valoreaza titlu de proprietate.

In schimb, detentorul precar (reclamantul din prezenta cauza) nu poate invoca impotriva proprietarului (paratii din prezenta cauza) aplicarea in favoarea sa a regulii amintite, acesta avand obligatia contractuala de a restitui bunul.

Astfel, calea aleasă de reclamant, nu este cea legală, acesta avand posibilitatea formularii unei actiuni prin care paratii sa fie obligati sa isi ridice bunurile de pe terenul proprietatea sa, sau sa îi platească despăgubiri pentru eventualele daune provocate.

In consecinta, fata de considerentele de mai sus, constatand ca actiunea astfel cum a fost formulata si motivata in fapt si drept este neintemeiată, instanta urmeaza sa o respinga ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulata de reclamantul C. N., domiciliat în Braila, Calea Galati, nr.370 C, în contradictoriu cu pârâtii Bâtca I. și Bâtca N., ambii domiciliati în Braila, .. 2, ., citati și prin publicitate.

Cu recurs, în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 08.01.2013.

Președinte,

A. A. B.

Grefier,

Florența B.

AAB/FB/2ex/18.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 65/2013. Judecătoria BRĂILA