Actiune in regres. Sentința nr. 6508/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6508/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 17264/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 6508
Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. L.
Grefier M. Ș.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. G. R. asigurare REASIGURARE S.A., cu sediul în București, .. 58-60, sector 1, București și cu sediul procesual ales la cab. av. I. M. Salapa, din București, sector 2, .. 51, . contradictoriu cu pârâtul F. I., cu domiciliul în Focșani, .. 2, ., ., având ca obiect „acțiune în regres”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în baza art. 260 alin. 1 din C.proc.civ., având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 07.11.2013.
Urmare a dezbaterilor, instanța a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19 decembrie 2012 sub nr._, reclamanta S.C. G. ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA a chemat în judecată pe pârâtul F. I. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 7.959 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate în baza asigurării facultative CASCO, plata dobânzii și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, legal timbrată, reclamanta a arătat în esență că la data de 25.03.2009 a avut loc un eveniment rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul marca Dacia cu nr._ iar prin anexa 2 emisă de IPJ B. s-a stabilit culpa numitului F. I. în calitate de conducător al autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare_ . În baza poliței RCA, reclamanta a deschis dosar de daună și a a achitat pentru păgubit suma de 7959 lei conform ordinului de plată nr._ din data de 28.05.2009. Cuantumul despăgubirii acordate este justificat de factura fiscală nr._/07.05.2009 emisă de . SA corespunzător avariilor constatate. Reclamanta solicită recuperarea sumelor în temeiul dreptului de recuperare conform art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 și art. 998 – 998 C.civil.
În drept, reclamanta a invocat prev. art. 998, 999 și art. 1106 C.civ., art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, art. 11 alin. 1 pct. 3 C.proc.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului.
În administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, instanța a dispus citarea acestuia cu mențiunea personal la interogatoriu sub sancțiunea disp. art. 225 C. proc. civ.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța va reține următoarele:
La data de 25.03.2009 pârâtul F. I. în timp ce conducea autoturismul marca Vw cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. B. a tamponat autoturismul marca Mercedes cu nr._ pe care l-a proiectat în autoturismul marca Dacia_ care la rândul său intră în autoturismul F. cu nr._ . În urma accidentului a fost avariat auto_, valoarea totală a pagubei fiind de 7959 lei conform facturii fiscale nr._/07.05.2009 emisă de . SA.
În momentul producerii evenimentului rutier, pârâtul avea o îmbibație alcoolică de 2,35 g/l alcool în sânge, așa cum s-a reținut în Sentința penală nr. 2283/2011 a Judecătoriei B., fiind condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.
În temeiul contractului de asigurare pentru avarii reclamanta a achitat persoanei păgubite, suma de 7959 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor autoturismului.
Potrivit adresei nr. 6432 din 27.03.2009 emisă de IPJ B. (Anexa nr. 2( culpa în producerea accidentului aparține pârâtului.
Din probele administrate în cauză, rezultă că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 C. civ. în sarcina pârâtului: există o faptă ilicită, (conducerea autoturismului pe drumurile publice fără a respecta prevederile legale, care a avut ca urmare avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare_ ), s-a produs un prejudiciu (de 7959 lei), legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția pârâtului.
Reclamanta s-a subrogat în drepturile persoanei asigurate în baza art. 22 din legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările din R..
Potrivit art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoanele responsabile de producerea pagubei atunci când accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție.
Având în vedere că pârâtul este responsabil de producerea accidentului iar accidentul s-a produs în timpul comiterii infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 7.959 lei reprezentând contravaloare despăgubiri achitat și plata dobânzii legale începând cu data pronunțării sentinței – 07.11.2013 până la achitarea integrală a debitului.
Având în vedere dispozițiile OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, și ale OG nr. 13/2011, instanța va obliga pe pârât la plata dobânzii legale începând cu data pronunțării sentinței – 07.11.2013 până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 274 cod proc. civ. pârâtul va fi obligat și la plata sumei de 1831 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. G. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul în București, .. 58-60, sector 1, București și cu sediul procesual ales la cab. av. I. M. Salapa, din București, sector 2, .. 51, ., București, în contradictoriu cu pârâtul F. I., cu domiciliul în Focșani, .. 2, ., ., jud. V..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 7.959 lei reprezentând contravaloare despăgubiri achitate și plata dobânzii legale începând cu data pronunțării sentinței – 07.11.2013 până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1831 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 07.11.2013.
Președinte | Grefier |
Jud. L. M. | Ș. M. |
Red. L.M./ Tehn. M.Ș. / 2ex /09.12.2013/.>
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7302/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 65/2013. Judecătoria BRĂILA → |
---|