Actiune in regres. Sentința nr. 4161/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 4161/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 1618/196/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4161/2013

Ședința publică de la 28 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. J.

Grefier D. B.

La ordine fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect acțiune în regres formulată de reclamant . Group SA, cu sediul ales la cabinet av. P. D., din București, sector 5, ..1, ., în contradictoriu cu pârât T. E. G., cu domiciliul în B., ..

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, acțiune legal timbrată, primul termen de judecată, după care:

Instanta verifica din oficiu competenta in temeiul art. 1591 alin.4 cpc, si constata ca este competenta din punct de vedere general, material si teritorial potrivit art. 1 si 5 C.proc.civ.

In temeiul art. 167 C.proc.civ., instanta incuviinteaza, pentru ambele parti, proba cu actele de la dosar si, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 31.01.2013, reclamanta ., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. E. G., obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 7.298,88 lei reprezentând despăgubiri și dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată. De asemenea, a solicitat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că la data de 22.10.2010 pârâtul a circulat cu auto marca Citroen cu nr. de înmatriculare 739 BWG 06 iar în parcarea magazinului REAL din București nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, intrând în coliziune cu acesta și provocându-i avarii.. În baza poliței de asigurare nr. CA02166920, reclamanta a achitat contravaloarea pagubei autoturismului cu nr. de înmatriculare_, în sumă de 7.298,88 lei. Potrivit constatării amiabile de accident, pârâtul este vinovatul de producerea accidentului.

Reclamanta a mai arătat că, întrucât a achitat contravaloarea pagubei asiguratului său, în temeiul art. 22 din L. 136/1995 reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului și este în drept să recupereze paguba de la vinovatul de producerea accidentului.

Deși a fost invitat la conciliere prin adresa 1519/04.09.2012, pârâtul nu a dat curs acesteia..

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 22 și 58 din L. 136/1995, OG 9/2000, art. 998 și 1106 din codul civil.

Pentru dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit constatării amiabile de la data de 22.10.2010 (fila 17) pârâtul a circulat cu auto marca Citroen cu nr. de înmatriculare 739 BWG 06 iar în parcarea magazinului REAL din București nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_, intrând în coliziune cu acesta și provocându-i avarii. Pârâtul este vinovatul de producerea accidentului.

În baza poliței de asigurare nr. CA02166920, reclamanta a achitat contravaloarea pagubei autoturismului cu nr. de înmatriculare_, în sumă de 7.298,88 lei, așa cum rezultă din devizul de lucrări și ordinele de plată de la filele 15-16 față și verso.

Întrucât a achitat contravaloarea pagubei asiguratului său, în temeiul art. 22 din L. 136/1995 reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului și este în drept să recupereze paguba de la vinovatul de producerea accidentului.

Deși a fost invitat la conciliere prin adresa 1519/04.09.2012, pârâtul nu a dat curs acesteia, instanța constatând că a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 720 cpc.

În consecința, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta lucrului reglementata de art. 1000 alin. 1 Cod civ, care justifică dreptul persoanei păgubite de a obține de la aceasta plata despăgubirilor. Principiul general in materia răspunderii civile delictuale este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicita, urmărindu-se in acest mod restabilirea situației anterioare, instanța respingând prin urmare susținerea paratei conform căruia a rezultat o îmbogățire fără just temei prin neluarea in considerare a uzurii pieselor înlocuite.

Față de aceste considerente, constatând că sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul să plătească către reclamantă suma de 7.298,88 lei reprezentând despăgubiri și dobânda legală, până la data plății efective.

În temeiul art. 274 C.pr.civ, instanța urmează să oblige pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 551,93 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea ce are ca obiect pretenții formulată reclamanta ., cu sediul ales la cabinet av. P. D., din București, sector 5, ..1, ., în contradictoriu cu pârâtul T. E. G., cu domiciliul în B., ..

Obligă pârâtul să plătească către reclamantă suma de 7.298,88 lei reprezentând despăgubiri și dobânda legală, până la data plății efective.

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 551,93 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.05.2013.

Președinte, Grefier,

S. J. D. B.

SJ/DB/4 ex./31.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 4161/2013. Judecătoria BRĂILA