Pretenţii. Sentința nr. 2907/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 2907/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 12325/196/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2907

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. G. C.

Grefier C. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanta . sediul in B., ., ., parter, in contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE B. cu sediul in Braila, ., având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile orale au avut loc la data de 28.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04.04.2013.

INSTANȚA

Deliberand asupra actiunii civile de fata, constata urmatoarele:

Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecătoriei Braila la data de 13.09.2012 sub nr._ reclamanta . chemat in judecata parata C. de Asigurari de Sanatate Braila solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratei la plata sumei de 91.034,86 lei reprezentand echivalentul lipsei de folosinta a terenului situat in Braila, . proprietatea reclamantei, utilizat de parata in perioada 1.07.2010 – 28.02.2011, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea actiunii, legal timbrata, reclamanta a aratat, in esenta, ca a vandut paratei constructia situata pe terenul reclamantei din ., iar prin utilizarea in mod gratuit a terenului, parata a realizat o imbogatire fara justa cauza, ceea ce din punctul de vedere al reclamantei echivaleaza cu lipsa de folosinta. La randul sau, reclamanta a dobandit proprietatea asupra constructiei dar si a terenului aferent acesteia in suprafata de 1845,74 mp printr-un schimb de imobile consacrat prin HG nr. 344/2.05.2000, urmat de intabularea in cartea funciara.

Cu privire la cuantumul lipsei de folosinta reclamanta a precizat ca s-au avut in vedere tarifele practicate de Consiliul Local Municipal pentru închirierea terenurilor intravilane, care pe anul 2010 a fost de 6,1526 lei/mp pe lună, ceea ce raportat la suprafata de 1845,74 mp folosita de parata, pentru perioada 01.07.2010 – 31.12.2010, reprezintă 68.136,60 lei. Pe anul 2011, tariful practicat de Consiliul Local Municipal B. este de 6,2030 lei/mp pe lună, ceea ce reprezintă 22.898,26 lei, pentru o perioada de 2 luni, de la 01.01.2011 la 28.02.2011. Însumând cele două valori de 68.136,60 lei și de 22.898,26 lei, rezultă un total de 91.034,86 lei.

In drept, actiunea a fost intemeiata pe principiul imbogatirii fara justa cauza, art. 1345 C. civ., art. 1 si 274 C.pr.civ.

La dosarul cauzei reclamanta a depus inscrisuri.

Parata C. de Asigurari de Sanatate Braila a formulat intampinare prin care a invocat excepția lipsei calitatii procesuale pasive, avand in vedere ca titularul dreptului de proprietate asupra terenului aferent imobilului din Braila, . este Consiliul Local Municipal Braila, care prin Hotararea nr. 54/26.04.2002 a dat in administrare paratei pe o perioada de 40 de ani, terenul in suprafata de 1845,74 mp.

Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea actiunii ca netemeinica si nelegala.

In drept, parata a invocat dispozitiile art. 115-118 C.pr.civ.

In dovedirea intampinarii parata a depus inscrisuri.

In temeiul art. 137 C.pr.civ., instanta va analiza cu prioritate exceptiile de fond si de procedura invocate de parti, care ar face de prisos judecarea in fond a cauzei.

Analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, instanta retine urmatoarele:

Potrivit art. 3 din HG nr. 344/2.05.2000 a fost aprobata trecerea imobilului prevazut in anexa 2 (teren in suprafata de 1845,74 mp si constructia camin internat P+ 3, situat in Braila, .) din proprietatea privata a statului in proprietatea Societatii Comerciale “S.” SA, ca plata a imobilului prevazut la art. 1 (camin de nefamilisti- constructie si terenul aferent situat in mun. Braila, .).

Prin Incheierea Biroului de Carte Funciara nr. 3380/30.05.2000 s-a dispus inscrierea dreptului de proprietate cu privire la terenul cu constructii situat in Braila, ., in favoarea reclamantei . temeiul HG nr. 344/2.05.2002 si a procesului verbal de predare primire.

Prin urmare, reclamanta . proprietara imobilului situat in Braila, .(teren in suprafata de 1845,74 mp).

Potrivit contractului de vanzare cumparare nr. 1338/27.12.2000 reclamanta . transmis paratei C. de Asigurari de Sanatate Braila dreptul de proprietate asupra constructiei amplasata in Braila, ., P+3, suprafata utila de 2493,82 mp, drept de proprietate ce a fost intabulat prin Incheierea nr._/8.01.2003 a Judecatoriei Braila- Biroul de Carte Funciara ramasa definitivă prin decizia civila nr. 146/14.04.2003.

Instanta nu poate retine apararile paratei C. de Asigurari de Sanatate Braila in sensul ca aceasta ar avea un drept de administrare asupra terenului, pentru urmatoarele considerente:

Prin HCLM Braila nr. 98/20.06.2001 s-a hotarat rezilierea consensuala a contractului de concesiune 10/9895/3.03.2000 incheiat intre Consiliul Local Municipal Braila si .. Totodata s-a dat în administrarea Casei de Asigurari de Sanatate Braila, pe o perioada de 5 ani, terenul in speta.

Ulterior, prin HCLM Braila nr. 54/26.04.2002 termenul de 5 ani prevazut de HCLM Braila nr. 98/20.06.2001 a fost modificat la 40 de ani.

Aceste acte administrative au fost emise ulterior dobandirii dreptului de proprietate asupra terenului de catre reclamanta, Consiliul Local Municipal Braila, nefiind proprietar, nu putea nici sa dispuna asupra darii in administrare a terenului in favoarea paratei.

F. de toate aceste considerente, instanta va constata ca asupra terenului in suprafata de 1845,74 mp situat in Braila ., dreptul de proprietate apartine reclamantei . in temeiul HG nr. 344/2.05.2000, iar dreptul de proprietate asupra constructiei situate pe acest teren apartine paratei C. de Asigurari de Sanatate Braila in temeiul contractului de vanzare cumparare 1338/27.12.2000.

Asa fiind, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata CAS Braila.

In cauza s-a administrat pentru ambele parti proba cu inscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Reclamanta . proprietara terenului in suprafata de 1845,74 mp situat in ., in temeiul HG nr. 344/2.05.2000, iar dreptul de proprietate asupra constructiei situate pe acest teren apartine paratei C. de Asigurari de Sanatate Braila, in temeiul contractului de vanzare cumparare nr. 1338/27.12.2000, astfel ca in virtutea dreptului sau de proprietate reclamanta este indreptatita sa solicite echivalentul lipsei de folosinta de la parata.

Instanta constata ca pentru perioada 01.07.2010 – 28.02.2011, reclamanta a continuat sa fie lipsita de beneficiul folosirii terenului.

Prin prezenta actiune, reclamanta a solicitat contravaloarea lipsei de folosinta a terenului pentru perioada mai sus aratata, cerere intemeiata pe imbogatirea fara just temei.

Constatand indeplinite conditiile imbogatirii fara justa cauza, respectiv parata si-a marit patrimoniul prin folosirea terenului proprietatea reclamantei, aceasta la randul sau micsorandu-si patrimoniul prin lipsa folosirii aceluiasi teren, ambele situații juridice avand o cauza unica, instanta va admite actiunea ca fiind fondata.

Contravaloarea lipsei de folosinta se va evalua avand in vedere ca obligatia de restituire a paratei nu trebuie sa depaseasca imbogatirea sa efectiva si nici valoarea cu care a fost micsorat patrimoniul reclamantei. Astfel, vor fi avute in vedere tarifele practicate de Consiliul Local Municipal pentru inchirierea terenurilor intravilane pentru 2010 și 2011, respectiv 6,1526 lei/mp/lună pentru perioada 1.07._10 si de 6,2030 lei/mp/lună, pentru perioada 1.01._11, dupa calculul precizat de reclamanta:

1845,74 mp x 6,1526 lei/mp x 6 luni (1.07._10) = 68.136,60 lei.

1845,74 mp x 6,2030 lei/mp x 2 luni (1.01._11) = 22.898,26 lei.

Pe cale de consecinta instanta va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 91.034,86 lei, reprezentand echivalentul lipsei de folosinta a terenului situat in Braila, ., pentru perioada 01.07._11.

Nu vor fi primite apararile paratei, intrucat reclamanta a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului ocupat in baza HG nr.344/2000 si a procesului verbal de predare primire din data de 22.05.2000, fiind intabulat dreptul sau de proprietate in cartea funciara, astfel incat, terenul situat in Braila, . nu mai apartine nici domeniului public si nici celui privat al Municipiului Braila, incetand efectele contractului de concesiune incheiat de parata, pentru simplul motiv al incetarii calitatii de proprietar a concedentului asupra terenului ce a facut obiectul contractului. Astfel, a incetat temeiul juridic in baza caruia parata proprietara pe constructie folosea terenul aferent acesteia, in prezent folosinta sa fiind lipsita de temei legal, motiv pentru care reclamanta, neavand alt mijloc pentru recuperarea lipsei de folosinta a terenului, nu are la indemana decat o actiune intemeiata pe imbogatirea fara just temei.

Mai mult se retine ca prin hotarari intrate in puterea de lucru judecat, s-a dispus asupra legalitatii inscrierii in cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului, precum si asupra legalitatii HG nr.344/2000, astfel incat aceste aspecte nu pot fi puse la indoiala si rediscutate.

În temeiul prevedrilor art. 247 C. proc. civ., instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cunatum de 5937 lei, reprezentând 3437 lei reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar și 2500 lei onorariu avocat conform chitanței depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei de A. de Sănătate ca neîntemeiată.

Admite cererea formulata de reclamanta . sediul in B., ., ., parter, in contradictoriu cu parata C. de Asigurari de Sanatate Braila cu sediul in Braila, ..

Obliga parata C. de Asigurari de Sanatate Braila la plata catre reclamanta a sumei de 91.034,86 lei, reprezentand echivalentul lipsei de folosinta a terenului situat in Braila, ., pentru perioada 01.07._11.

Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 5937 lei reprezentând cheltuieli de judecata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 04.04.2013.

Președinte,

I. G. C.

Grefier,

C. S.

CIG/C.S.

10 Aprilie 2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2907/2013. Judecătoria BRĂILA