Contestaţie la executare. Sentința nr. 23/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 17830/233/2012
Dosar nr._ /233/2012Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 23
Ședința publică de la 7 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Grefier S. L. D.
Pe rol soluționarea cauzei Civil privind pe contestatorul T. D. domiciliat în Mun. B., ., județul B. în contradictoriu cu intimatul Municipiul B. prin Primar cu sediul în municipiul B., ., județul B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns consilier jr P. C pentru intimată, lipsă fiind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată, s-au depus înscrisuri prin serviciul registratură în timpuș ședinte, după care,
Consilier jr P. C depune la dosar delegatie de reprezentare, precizând că a depus acte prin compartimentul arhivă.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare.
Consilier jr P. C solicită admiterea excepției, întrucât municipiul este unitatea administrativ- teritorială în care își exercită autonomia locală, are capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Instanța deliberând, respinge excepția lipsei calității procesuale passive.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, acordă cuvântul pe probe.
Reprezentantul intimatei având cuvântul pe probe, solicită admiterea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 167 din Codul procedură civilă, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind pertinente, utile și concludente prezentei cauze.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța finalizează cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier jr P. C având cuvântul, pe fondul cauzei, solicită respingerea contestației formulată de contestator, ca netemeinică și nefondată, având în vedere susținerile din întâmpinare. De asemenea precizează că executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimă potrivit dis part 142 alin 4 din OG 92/2003.
În temeiul disp. art. 150 C.p.c. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând în prezenta cauză constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 14.09.2012 sub nr._ contestatorul T. D. a solicitat să se constate perimată executarea efectuată de intimatul Municipiul B. prin Primar conform titlurilor executorii nr._/19.09.2005 și nr._/31.12.2007.
Contestatorul a arătat în cadrul cererii adresate instanței că nu i-u fost comunicate aceste titluri până la data de 11.09.2012, situație în care sunt perimate.
În drept au fost invocate de contestator prevederile art. 389 alin. 1 și art. 405 din Codul de Procedură Civilă.
Au fost anexate la cerere înscrisuri. (filele 3-5 din dosarul Judecătoriei G.)
Prin Sentința Civilă nr. 9694/15.10.2012 instanța din cadrul Judecătoriei G. și-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei B..
Intimatul a formulat întâmpinare arătând că Primăria Municipiului B. și Direcția Finanțelor Publice Locale B. nu pot avea calitate procesuală pasivă în cauză întrucât în justiție unitatea administrativ teritorială este reprezentată prin primar conform prevederilor Legii nr. 21/2001.
Pe fond intimatul a arătat că, creanțele bugetare înscrise în adresele de înființare a popririi nr. 9325/29.08.2012 și nr. 9326/29.08.2012, în somațiile de plată nr._/19.09.2005 și nr._/31.12.2007 și în titlurile executorii nr._/19.09.2005 și nr._/31.12.2007 reprezintă amenzi neachitate în termen. Somațiile de plată și titlurile executorii au fost emise conform prevederilor art. 141.145 din Codul de Procedură Fiscală și au fost comunicate contestatorului prin afișare pe ușa locuinței iar procesele verbale care constituie debitul pentru care este executat silit contestatorul au fost semnate de acesta.
S-a mai arătat de contestator că în conformitate cu prevederile art. 142 alin. 4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimă iar contestatorul a achitat integral debitul datorat, recunoscându-și obligația de plată conform ordinelor de plată nr. 2568/21.09.2012, ordin de plată din 18.10.2012 și nr. 3355/21.11.2012.
În drept au fost invocate de intimat prevederile art. 115-118 din Codul de Procedură Civilă, art. 242 alin. 2 din același cod, Legea nr. 571/2003, HG nr. 44/2004, OG nr. 92/2003, Legea nr. 215/2001.
Conform prevederilor art. 167 din codul de procedură civilă a fost încuviințată părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
A fost depus în copie de intimat dosarul de executare nr. 2005-_/19.09.2005 privind pe contestator.
Nu pot fi primite susținerile intimatului că Primăria Municipiului B. și Serviciul Urmărire Încasări Impozite și Taxe Locale nu pot sta parte în cauză. Din cererea contestatorului rezultă fără dubii intenția sa de a contesta titlurile executorii nr._/19.09.2005 și nr._/31.12.2007 emise de intimatul Municipiul B. prin Primar, astfel că în prezenta cauză intimat este Municipiul B. prin Primar care a și formulat întâmpinarea din prezenta cauză.
Analizând probatoriile administrate instanța constată că, contestatorul este executat silit de intimată conform titlurilor executorii nr._/19.09.2005 și nr._/31.12.2007.
Aceste titluri au fost comunicate contestatorului la domiciliul acestuia prin afișare la data de 08.04.2008 și respectiv 20.10.2005 conform proceselor verbale încheiate de reprezentanții intimatului nr. 2799/08.04.2008 și respectiv proces verbal f.n. din data de 20.10.2005 emis în dosarul de executare nr._/19.09.2005.
Aceste procese verbale sunt existente în cadrul copiei dosarului de executare nr. 2005-_/19.09.2005 privind pe contestator ce a fost depus în copie de intimat.
În aceste condiții susținerile contestatorului că aceste titluri i-au fost comunicate la data de 11.09.2012 sunt nefondate.
Sunt nefondate și susținerile contestatorului că executarea sa silită de intimat conform titlurilor executorii nr._/19.09.2005 și nr._/31.12.2007 s-a perimat potrivit6 prevederilor art. 389 alin. 1 și art. 405 din Codul de Procedură Civilă.
Contestatorul este executat silit pentru o creanță bugetară iar procedura executării silite a creanțelor bugetare este reglementată de prevederile OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală. Aceste prevederi speciale se aplică în mod prioritar față de prevederile de drept comun din Codul de Procedură Civilă conform celor statuate de dispozițiile art. 2 din OG nr. 92/2003.
Prin dispozițiile art. 142 alin. 4 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală a fost instituită regula imprescriptibilității executării silite a creanțelor fiscale în privința cărora nu poate opera perimarea.
Având în vedere aceste motive instanța constată că cererea contestatorului este nefondată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea formulată de contestatorul T. D. domiciliat în municipiul B., ., județul B. în contradictoriu cu intimatul Municipiul B. prin Primar cu sediul în municipiul B., ., județul B..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 07 ianuarie 2013.
Președinte, Grefier,
M. F. C. S. L. D.
Red/Tehn/C.M.F./S.D.
10.01.2013/4ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 4692/2013. Judecătoria BRĂILA | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6245/2013.... → |
---|