Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 6688/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6688/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 15-11-2013 în dosarul nr. 14389/196/2013
Dosar nr._
OPERATOR DATE CP 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ nr.6688
Ședința publică din 15 noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: Licuța B.
Grefier: V. M.
Pe rol soluționarea ordonanței de plată formulată de creditoarea A. DE P. NR. 271 B., cu sediul în B., ., . în contradictoriu cu debitorul D. C. domiciliat în B., ., . .
Dezbaterile orale au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 noiembrie 2013 care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța în temeiul art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 15 noiembrie 2013 .
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata la data de 17.09.2013, pe rolul acestei instante creditoarea Asociația de proprietari nr. 271 a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva pârâtului D. C., prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1965,35 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante pentru perioada octombrie 2011 iunie 2013, și a sumei de 144,97 lei cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru perioada ianuarie 2012 –iulie 2013, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1013 cod procedură civilă și ale legii 230/2007 cu HG 1588/2007.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus copii certificate pentru conformitate cu originalul de pe următoarele înscrisuri: somația debitorului și dovada comunicării acesteia cu confirmare de primire, f. 5-7, fișă de cont aferentă apartamentului debitorului f. 8-10, liste de plată lunare, f. 11-33, facturi furnizori cu penalități f. 33-64, statutul asociației de proprietari, proces verbal din 20.09.2006 al adunării generale a Asociației de P. .
Debitorul legal citat și personal la interogatoriu nu s-au prezentat și nu au formulat apărări sau alte cereri în cauză.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, în conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, art. 15 lit. p din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând cererea, instanța constată că debitorul este proprietarul apartamentului nr. 40 din imobilul situat în B., . . calitate, debitorul are obligația suportării cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere, în conformitate cu actele normative incidente.
Prin Legea nr. 230/2007, în vigoare de la 22 august 2007, la art. 46 se stabilește obligația proprietarilor de a plăti lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari, în același sens fiind și dispozițiile art. 32 alin. 1 din Normele Metodologice aprobate prin HG 1588/2007, în vigoare de la 21 ianuarie 2008.
De asemenea, art. 49 din Legea nr. 230/2007 a reglementat dreptul asociației de proprietari de a stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, cu mențiunea că penalizările nu pot fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Potrivit art. 25 alin.1 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1588/2007 plata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, se va efectua de către aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.
Pentru emiterea ordonantei de plată este necesară îndeplinirea cerintelor prev. de art. 1013 C.pr.civ.
Astfel, in primul rand, creditorul trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa constă în plata unei sume de bani, fiind totodată necesar ca această obligație să fie asumată prin contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris insusit de parti prin semnătură sau în alt mod admis de lege. In al doilea rand, creanța trebuie sa fie certă, lichidă si exigibilă.
Instanța apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile enunțate de art. 1013 C. civ., întrucât între obligația debitorilor rezultă din lege și din statutul asociației de proprietari, care se votează cu majoritatea membrilor asociației, în condițiile legii nr. 230/2007.
În speță instanța va reține recunoașterea tacită a creanței de către debitor citați personal la interogatoriu, în temeiul art. 358 Ncpc care statuează că dacă partea fără motive temeinice refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se prezintă, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul aceluia carea propus interogatoriul, probatoriul putând fi completat cu orice alte dovezi admise de lege.
Instanța apreciază că, în cauza de față sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile mai sus-menționate în ceea ce privește creanța principală, sumei de 1965,35 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante pentru perioada octombrie 2011 iunie 2013 reprezentând o creanță certă și lichidă, în accepțiunea dată de art. 662 alin. 1 și 4 Cod proc.civ., întrucât existența și întinderea ei rezultă din recunoașterea ei de către debitor și din acte opozabile acestuia.
Totodată, creanța mai sus menționată este și exigibilă, întrucât aceste cheltuieli au fost aduse la cunoștință debitorului prin afișare pe listele de plată a cotelor de contribuție la întreținere, iar termenul de plată a expirat.
Pentru aceste motive, instanța consideră ca fiind întemeiat capătul de cerere privind somarea debitorilor la plata sumei de 1965,35 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante pentru perioada octombrie 2011 iunie 2013 urmând a-l admite.
Penalitățile de întârziere solicitate de creditoare în sumă de 144,97 lei datorate pentru perioada ianuarie 2012 –iulie 2013, reprezintă, de asemenea, o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că instanța urmează să admită și acest capăt de cerere nefiind contestate de debitor.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată și, în baza art. 1021 NCPC ( noul cod de procedură civilă) să emită ordonanța de obligare a debitorilor la plata către creditoare a sumelor de 1965,35 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante pentru perioada octombrie 2011 iunie 2013, și a sumei de 144,97 lei cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru perioada ianuarie 2012 –iulie 2013.
În baza art. 451 NCPC obligă pe debitor la plata către creditoare a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător cf. chitanței nr. 296/10.09.2013, f. 61 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite ordonanța de plată formulată de creditoarea A. DE P. NR. 271 B., cu sediul în B., ., . în contradictoriu cu debitorul D. C. domiciliat în B., ., ..
Obligă pe debitorul D. C. să plătească creditoarei suma de 1965,35 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere restante pentru perioada octombrie 2011 iunie 2013, și suma de 144,97 lei cu titlu de penalități de întârziere datorate pentru perioada ianuarie 2012 – iulie 2013.
Cu drept de cerere în anulare pentru creditoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare se depune la Judecătoria B..
Executorie.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 noiembrie 2013.
Președinte, Grefier,
Licuța B. V. M.
.> 18.11.2013
4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 7013/2013. Judecătoria BRĂILA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3925/2013. Judecătoria... → |
---|