Reziliere contract. Sentința nr. 941/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 941/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 10890/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILANr. 941/2013
Ședința publică de la 04 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. D.
Grefier M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. DE U. PUBLICĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI LOCATIV ȘI A CIMITIRELOR cu sediul in Braila, .. 27 și pe pârâtii P. F., D. D. prin reprezentant legal, ambii domiciliati in Braila, .. 8, ., ., având ca obiect reziliere contract evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns consilier juridic Golita M. pentru reclamantul S. de U. Publică de Administrare a Fondului Locativ si a Cimitirelor, au lipsit paratii P. F. si D. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca actiunea este la primul termen de judecata, actiune netimbrata- după care,
Consilier juridic Golita M., pentru reclamantul S. de U. Publică de Administrare a Fondului Locativ si a Cimitirelor Braila, depune cerere de renuntare la judecata.
Instanta pune in discutia partii prezente exceptia de netimbrare a actiunii.
Consilier juridic Golita M., pentru reclamantul S. de U. Publică de Administrare a Fondului Locativ si a Cimitirelor Braila, arata ca lasa la aprecierea instantei cu privire la exceptia de netimbrare.
Instanta rămâne in pronuntare pe exceptia de netimbrare a cererii de chemare in judecata.
INSTANȚA
Asupra procesului civil de față,
P. cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.08.2012 sub nr._, reclamanta S. de U. Publică de Administrare a Fondului Locativ si a Cimitirelor a chemat în judecata pe paratii P. F. si D. D. prin reprezentant legal, pentru reziliere contract
Reclamanta a intemeiat actiunea in drept.
Parati, legal citati, nu a formulat intampinare si nu au fost prezenti in fata instantei.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma exceptiei de netimbrare a cererii invocata din oficiu, instanta retine ca reclamantului i s-a pus in vedere pentru termenul din 04.02.2013 sa achite taxa de timbru de 18 ron și timbru judiciar de 0,6 ron sub sanctiunea anularii actiunii.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Legea 147/1996 republicata, „instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata până la primul termen de judecata” iar conform art. 20 alin. 3 din aceiasi lege “neindeplinirea obligatiei de plată până la termenul stabilit se sanctionează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
F. de considerentele expuse anterior și dispozitiile legale invocate, instanța urmeaza să admită excepția si, in baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile ulterioare, să anuleze acțiunea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de netimbrare.
Anuleaza actiunea privind pe reclamant S. DE U. PUBLICĂ DE ADMINISTRARE A FONDULUI LOCATIV ȘI A CIMITIRELOR cu sediul in Braila, .. 27 și pe pârâtii P. F., D. D. prin reprezentant legal, ambii domiciliati in Braila, .. 8, ., ., ca netimbrata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 4.02.2013.
Președinte, N. D. | ||
Grefier, M. M. |
ND/M.M. 06 Februarie 2013/ 5 ex
← Actiune in regres. Sentința nr. 3169/2013. Judecătoria BRĂILA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|