Pensie întreţinere. Sentința nr. 3334/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3334/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 3529/196/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința nr. 3334/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Instanța constituită din:
Președinte - A. V.
Grefier - M. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei minori și familie privind pe reclamant C. I. și pe pârât N. V., având ca obiect pensie întreținere.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns personal părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pârâtul a depus întâmpinare în dublu exemplar necomunicată, Casa de pensii sectorială a indicat veniturile pârâtului și au fost depuse acte medicale.
Instanța înmânează reclamantei un exemplar al întâmpinării depuse.
Reclamanta arată că înțelege să nu solicite acordarea unui termen în vederea studierii întâmpinării.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, conform disp. art. 255 și 258 C.pr.civ., încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, după care apreciază cauza în stare de judecare și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față retine urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2013 sub nr._, reclamanta Cosa I. a chemat în judecată pe pârâtul N. V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei de întreținere pentru minorul Cosa V.-L., nascut la data de 18.06.2008.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de 421 de lei prin sentinta civila nr.7399/15.11.2012 a Judecatoriei Braila pronuntata in dos. nr._/196/2012 dar că această sumă este insuficientă în raport cu nevoile minorului. Se mai arata ca acesta este pensionar M.. Mai mentioneaza ca pe luna februarie 2013 paratul a trimis o pensie in cuantum de 220 lei si solicita plata restantei.
Cererea nu a fost întemeiată in drept.
În dovedirea cererii, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunându-se la dosar: sentinta civila nr.7399/15.11.2012, certificat de nastere . nr._, CI . nr._, informatii sold, adresa nr. P33162/27.11.2012, decizia civila nr. 90/28.04.2011, adeverinta nr. 139/05.03.2013.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare aratand ca nu este de acord cu majorarea pensiei intrucat sufera de probleme medicale.
In sustinere a depus inscrisuri, respectiv factura nr. 761/14.02.2011, adeverinta nr.1768/11.04.2013, scrisoare medicala.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentinta civila nr.7399/15.11.2012 a Judecatoriei Braila pronuntata in dos. nr._/196/2012 a fost obligat paratul la plata pensiei de întreținere in cuantum de 421 lei lunar în favoarea minorului Cosa V.-L., nascuta la data de 18.06.2008 începând cu 23.08.2012 și până la majoratul minorului.
Prin prezenta acțiune s-a solicitat de către reclamanta majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului, precum si plata unei restante aferente lunii februarie 2013.
Potrivit art. 516 al.1 C.civ. „obligația de întreținere există între (...) rudele în linie dreaptă”, părinții având obligația de a-și întreține copilul minor, conform art. 499, alin.1 C.civ.
Astfel, avându-se în vedere și dispozițiile art.529, art. 530, art. 532, alin. 1, art. 533, alin. 1 C. civ., în conformitate cu care întreținerea este datorată, potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează să o plătească, instanța va respinge cererea astfel cum a fost formulată.
De asemenea, se vor avea în vedere și prevederile art.529 alin.2 C.civ. potrivit cărora când întreținerea este datorată de părinți ea se stabilește la o pătrime din venit pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumatate pentru 3 sau mai multi copii.
La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere se va avea în vedere continutul sentintei civile sus mentionate potrivit caruia paratul plateste pentru minorul Cosa V.-L., nascuta la data de 18.06.2008 o pensie de intretinere de 421 lei/lunar.
Potrivit adresei nr.5757/26.03.2013 emisa de M.-Casa de Pensii Sectoriala paratul a realizat un venit net lunar in ultimele 6 luni de 1675 lei.
În consecință, instanța urmează să respinga prezenta acțiune, observand ca nivelul pensiei de întreținere nu se poate ridica la mai mult de 1/4 din venitul pârâtului, minorului revenindu-i maxim suma de 418,75 lei lunar, care este mai putin decat cuantumul pensiei de întreținere stabilită în prezent în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 7399/15.11.2012 a Judecatoriei Braila, respectiv 421 lei.
In ceea ce priveste obligarea paratului la plata pensiei restante, instanta va retine ca reclamanta detine un titlu executoriu in baza căruia poate solicita direct executarea drepturilor restante, motiv pentru care va respinge acest capăt de cerere.
Pentru aceste considerente și constatând că veniturile pârâtului nu au crescut în prezent față de momentul stabilirii pensiei de întreținere menționate mai sus, instanța apreciază că cererea de față este neîntemeiată și o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe reclamant C. I., CNP –_, cu domiciliul în Siliștea, ., jud. B., și pe pârât N. V., CNP –_, cu domiciliul în B., Calea G., nr. 49, ., ., ca neintemeiata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.04.2013.
Președinte Jud. A. V. | Grefier M. B. |
VAm/MB/2+2ex/23 Aprilie 2013/com2ex/
← Curatelă. Sentința nr. 3333/2013. Judecătoria BRĂILA | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2451/2013.... → |
---|