Contestaţie la executare. Sentința nr. 2985/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2985/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 18439/197/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2985

Ședința publică din data de 19.02.2013

PREȘEDINTE: A. M. - judecător

GREFIER: A. F. - M.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “contestație la executare” privind pe contestatorii M. G. M. și M. A. în contradictoriu cu intimata „R. B.” S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită, cu contestatorii la sediul procesual ales, prin funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, iar cu intimata la sediul social, prin serviciul registratură.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reține la dosarul cauzei dovezile de comunicare către părți a încheierii de suspendare a judecății din data de 11.10.2011 (filele 212 -214 dosar).

Instanța, văzând cauza repusă pe rol în vederea constatării din oficiu a perimării, funcție de darea de seamă asupra actelor de procedură întocmite în legătură cu aceasta, rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Constata ca, prin contestatia la executare formulata si inregistrata pe rolul acestei instante la data de 12.07.2011 sub nr._ , contestatorii M. G. M. si M. A. in contradictoriu cu intimata R. B. S.A. Bucuresti a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea publicatiei de vanzare emisa in data de 06.06.2011 in temeiul titlului executoriu reprezentand contractul de credit nr. RF_/09.07.2008 si contractul de garantie reala imobiliara autentificat sub nr. 2041/09.07.2008 si suspendarea executarii silite pana la solutionarea prezentei contestatii .

In urma verificarii actelor de la dosar rezulta ca ultimul act de procedura a fost indeplinit la data de 11.10..2011 cand cererea a fost suspendata, in temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 din C.pr.civila, fata de lipsa nejustificata a partilor.

Potrivit disp. art. 248 alin. 1 din C.pr.civila orice cerere de chemare in judecata se perima de drept chiar si impotriva incapabililor daca a ramas in nelucrare timp de un un an, iar art. 252 alin. 1 din C.pr.civila stipuleaza ca perimarea poate fi constatata din oficiu sau la cererea partii interesate .

Pe considerentul ca in cauza de fata dedusa judecatii nu s-a mai indeplinit nici un act de procedura in vederea solutionarii cauzei de mai mult de un an din culpa partilor, instanta in temeiul art. 248 alin. 1 din C.pr.civila raportat la art. 252 alin. 1 din C.pr.civila va constata perimata cererea de chemare in judecata formulata de contestatorii M. G. M. si M. A. in contradictoriu cu intimata R. B. S.A. Bucuresti avand ca obiect “ contestatie la executare “.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza dispozițiilor art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă rap. la art. 252 alin. 1 din C.pr.civilă constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de contestatorii M. G. M. și M. A., ambii cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la sediul S.C.A. “ B. & B. “, situa în mun. B., .. 8 în contradictoriu cu intimata R. B. S.A. , cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle nr. 15, sector 1, având ca obiect “ contestație la executare “ .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M.A. F. – M.

Red/ Dact. A.M. – 28.03.2013 – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2985/2013. Judecătoria BRAŞOV