Contestaţie la executare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 11190/197/2012
ROMANIA
JUDECATORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 26.06.2013
Președinte: L. S. P.
Grefier: N. S.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 11.06.2013 când cei prezenți au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 26.06.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECATORIA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin contestația la executare formulată la data de 15.05.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ contestatoarea C. B. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu intimata C. L. al MUN. BRASOV-DIRECTIA FISCALA BRASOV să dispună anularea titlului executoriu nr._/11.04.2012, suspendarea executării silite până la data judecării contestației la executare.
In motivarea cererii s-a aratat că, in ceea ce priveste creanta fiscala care a stat la baza emiterii titlului executoriu, a fost contestată, deoarece împotriva deciziei de impunere nr._/2012 și împotriva deciziei de impunere nr._/2012 prin care s-a stabilit în sarcina sa plata unui impozit auto pentru autoturismul ARO s-a formulat contestație.
Contestatoarea a arătat că nu este proprietara acestui mijloc de transport, ci, acesta aparține fostului soț, Erdo A., și în mod eronat intimata a luat act de o așa-zisă tranzacție care nu a fost consfințită printr-o hotărâre judecătorească.
În drept, contestatatia a fost intemeiata pe dispozitiile art 174 alin. 3 C.p.fiscala.
In probatiune s-au depus inscrisuri.
Intimata a depus intampinare ( f. 48), solicitând respingerea contestației, arătând că actele de executare au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contestatia formulată impotriva titlului executoriu nr._/11.04.2012 contestatoarea a solicitat anularea acestor acte de executare, invocand in sustinerea contestatiei imprejurarea că nu datoreaza sumele pentru care s-a emis titlul executoriu menționat, deoarece împotriva deciziei de impunere a formulat contestație administrativ-fiscală.
In solutionarea cauzei instanta va avea in vedere ca potrivit dispozitiile art.168 Cod procedura fiscala –„ persoanele interesate pot face contestatie impotriva oricarui act de executare efectuat cu incalcarea prevederilor prezentului cod de catre organele de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuza sa indeplineasca un act de executare in conditiile legii”, iar potrivit art. 2 alin 3 din acelasi act normativ, „ unde prezentul cod nu dispune se aplica prevederile Codului de Procedura Civila”.
Potrivit art. 399 alin. 3 C.p.civ, „ in cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac”.
De asemenea, si potrivit art. 172 alin. 3 C.p.fiscala, „contestatia poate fi facuta si impotriva titlului executoriu in temeiul caruia a fost pornita executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotarare data de o instanta judecatoreasca sau de alt organ jurisdicțional si daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevazuta de lege”.
O altă cale de atac este prevazută de lege împotriva titlului de creanță care a devenit titlu executoriu prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ( art. 141 C.p.fiscala), există, si anume contestația administrativ-fiscala, de care contestatorul a și uzitat.
Potrivit art 141 alin. 3 C.p.fiscala „ modificarea titlului de creanta atrage modificarea titlului executoriu in mod corespunzator”, normă care se coroborează cu dispozițiile mai sus citate si care, interpretate sistematic conduc la ideea că anularea titlului de creanță implică și anularea actelor de executare.
In speță, titlul de creanță a fost desființat, prin s.c. 5459/CA/16.10.2012, irevocabilă prin d.c. 2386/R/8.05.2012, prin care a fost admisă contestația administrativ fiscală formulată de contestatoare.
Fața de cele expuse anterior, retinand ca formele de executare silita pornite impotriva contestatoarei se intemeiaza pe un titlu de creanta care a fost anulat, instanta constata ca prezenta contestatie la executare este intemeiata, motiv pentru care, in conformitate cu dispozitiile art.174 Cod procedura fiscala aceasta urmeaza a fi admisă.
In baza art. 274 C.p.civ. va dispune obligarea intimatei la plata sumei de 694,5 lei cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru și timbru judiciar ( f. 47 ) și a sumei de 500 lei onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea C. B., cu domiciliul în B., .. 1, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. L. Al Municipiului B. - Direcția Fiscală, cu sediul în B., ., jud. B. și în consecință:
Dispune anularea titlului executoriu nr._/11.04.2012 emis de către intimată în cadrul dosarului de executare nr._/11.04.2012 și a actelor de executare efectuate in cadrul acestui dosar execuțional.
Obligă intimata la plata sumei de 694,5 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. S. P. N. S.
Red: LSP/03.07.2013
Dact: NS/03.07.2013
Ex: 4
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2960/2013.... | Reziliere contract. Sentința nr. 5629/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|