Obligaţie de a face. Sentința nr. 3/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-07-2013 în dosarul nr. 24638/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 3 07 2013
Președinte: D. - I. M. - judecător
Grefier: A. M.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de19 06 2013, când cei prezenți au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 26 06 2013 și respectiv 3 07 2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
JUDECĂTORIA
Constată că, prin plângerea înregistrată sub nr._ , astfel cum a fost completată și precizată,reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul P. A. a solicitat:
- să se constate că prin actul sub semnătură privată denumit ”Declarație”,din data de 9 07 2012, pârâtul s-a obligat la prelungirea contractului de închiriere nr.17/17 10 2011cu privire la spațiul comercial situat în B., ., ., începând cu data de 18 10 2012 și până la data de 30 07 2013;
- să se dispună obligarea pârâtului să prelungească contractul de închiriere nr.17/17 10 2011cu privire la spațiul comercial situat în B., ., ., începând cu data de 18 10 2012 și până la data de 30 07 2013, iar în caz de refuz hotărârea judecătorească să țină loc de contract;
- să se dispună obligarea pârâtului să permită reclamantei liniștita folosință a spațiului până la data expirării contractului de închiriere;
- să se dispună evacuarea pârâtului și a bunurilor sale din spațiul menționat.
Instanța a invocat excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și o va admite pentru următoarele considerente:
Conform art. 20 al.1 din Legea nr.146/1997 taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, iar în cazul în care nu a fost achitată în momentul înregistrării acțiunii, potrivit aliniatului 2 din articolul menționat, instanța pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen .
Astfel, constatând că la introducerea cererii de chemare în judecată taxa de timbru nu a fost achitată ,instanța a pus în vedere reclamantei obligația de a plăti taxa de timbru în cuantum de 1850 lei în temeiul art. 2 și art.3 din Legea nr. 146/1997 și timbru judiciar în valoare de 5,9 lei, în conformitate cu art. 3 al.2 din O.G. nr. 32 / 1995 raportat la art. 9 din O.G. nr. 32 / 1995 .
Cum reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată, în temeiul art. 20 al.3 din Legea nr. 146/1997, instanța va anula acțiunea, astfel cum a fost completată și precizată, ca netimbrată.
Văzând și cererea formulată de pârât, în temeiul art. 274 C.pr.civ. ,fiind în culpă procesuală, reclamantul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de netimbrare și în consecință:
Anulează acțiunea civilă formulată de reclamanta .,cu sediul în ales în B., ..7A în contradictoriu cu pârâtul P. A.,cu domiciliul în B., .,scA,..
Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 07 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
D. - I. M. A. M.
RED/DACT.DIM 2 08 2013 plecată în concediu, semnează
GREFIER delegat
V. A. - I.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4419/2013. Judecătoria... → |
---|