Obligaţie de a face. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 13/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 28263/197/2009

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR._

Sedinta publica din data de 13.12.2013

P.- B. M. M. - Judecator

Grefier- A. I. V.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei civila de fata, care s-a dezbatut in fond in sedinta publica din data de 15.11.2013, cand cei prezenti au pus concluzii pe fond conform incheierii de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea pentru data de 22.11.2013, 29.11.2013, 06.12.2013 și 13.12.2013.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare se constata lipsa partilor.

Instanta, in urma deliberarii a pronuntat sentinta de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ reclamanta G. S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pîrîții S. Ș. și S. S., obligarea pîrîților să desființeze construcția realizată ilegal la imobilul situat în S. ., jud.B. înscrisă în CF 31 Turcheș și a bazinului de apă realizat nelegal; obligarea pîrîților să aducă- de urgență – imobilul în starea inițială, în sensul reparării stricăciunilor produse prin ridicarea construcției realizată nelegal și anume: refacerea acoperișului demolat,, refacerea zidului de protecție contra incendiilor demolat, repararea zidurilor comune, desființarea bazinului de apă etc.; obligarea pîrîților la plata de daune cominatorii de 300 lei/zi de la data rămînerii definitive a sentinței și pînă la executarea acesteia; cu cheltuieli de judecată.

În motivare se susține că reclamanta este proprietara tabulară a imobilului înscris în CF 31 Turcheș sub nr. top. 28/1/I, casă și anexe gospodărești. Corpul II de construcție aparține familiei S.. Fără a avea acordul reclamantei și fără a obține autorizație de construire pîrîții au efectuat săpături pentru beci și terminînd construcția acestora au demolat acoperișul producînd grave prejudicii imobilului reclamantei. În urma sesizărilor din 23.03.2005 și 25.04.2005 pîrîții au fost sancționați contravențional. Deși li s-a pus în vedere să oprească lucrările și să intre în legalitate, pîrîții, fără a avea acordul scris al reclamantei, au continuat ridicarea construcției demolînd în continuare acoperișul. Pîrîții au încercat să se lege la branșamentul de apă al reclamantei. După ce i s-a interzis efectuarea acestei lucrări pîrîții au construit un bazin de apă la branșamentul de apă al pîrîtei.

În drept au fost invocate prevederile art.998,999 C.civ., 480, 481 C.civ., art.1073, 1075 C.civ.

Pîrîții au formulat întîmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii. Totodată învederează instanței că pe rolul Judecătoriei B. se află dosarul nr._ în care Municipiul B. prin Primar solicită pîrîților să obțină autorizație de construire sau să demoleze construcțiile. În acel dosar reclamanta a formulat o cerere de intervenție prin care solicită obligarea pîrîților să desființeze construcțiile.

Prin Încheierea din data de 10.05.2010 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art.244 C.pr.civ., pînă la soluționarea dosarului nr._/197/2009.

Cauza a fost repusă pe rol prin Încheierea din data de 06.09.2013.

Reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrsiuri și a probei cu interogatoriul pîrîților. Instanța a încuviințat probele solicitate astfel la dosar au fost depuse înscrisuri și s-a luat interogatoriul pîrîtului S. Ș. ( filele 129 ). Pîrîta S. S. nu s-a prezentat la interogatoriu.

În apărare pîrîții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei. Instanța a încuviințat probele solicitate astfel la dosar au fost depuse înscrisuri și s-a luat interogatoriul reclamantei ( fila 127 dosar).

Analizînd actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Reclamanta deține în proprietate, conform extrasului Cf 31 Turcheș, imobilul cu nr. top. 28/I/1 reprezentat de Lotul I compus din apartamentul nr.1 din casă, atelier, 2 șoproane, fosă septică, racord canal, branșament de apă, branșament de gaz și cota de 39% din părțile de uz comun de sub nr. top. 28/1 .

Potrivit extrasului CF nr. 31 Turcheș, pîrîții dețin în proprietate imobilul cu nr. top 29 reprezentând grădină în intravilan de 561 mp, nr. top 28/1/II reprezentând Lotul II compus din apartamentul nr.2 din casă, bucătărie de vară, magazie și cota de 61% din părțile de uz comun și nr. top. 28/2 reprezentat de șură, grajd, coteț, șopron și teren de 323,31 mp.

În consecință, părțile sunt coproprietare asupra părților de uz comun reprezentate de terenul construit și curte de 452,9 mp, poarta, gardul din curte, branșamentul electric și coșul de fum din camera mare.

În anul 2004, cînd pîrîții au cumpărat imobilul acesta se afla într-o avansată stare de degradare, astfel cum s-a reținut în cuprinsul sentinței civile nr. 958/08.02.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ . Pentru efectuarea reparațiilor necesare pîrîții au obținut certificatul de urbanism nr.221/25.04.2005, potrivit căruia, pentru completarea documentației era necesar acordul reclamantei, în calitate de coproprietară. Ca urmare a refuzului categoric al reclamantei între părți au început o . litigii, respectiv dosarul nr._, dosarul_/197/2009 și dosarul nr._ .

Prin sentința civilă nr. 958/08.02.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ reclamanta G. S. a fost obligată să-și dea acordul în vederea eliberării, la cererea pîrîților, a autorizației de construire pentru renovarea imobilului situat în S. .. Sentința a rămas irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr.5/. pronunțată de tribunalul B. și respingerea recursului prin decizia civilă nr. 138/R/22.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel B..

Prin decizia civilă nr.142/R/27.01.2012 pronunțată de Curtea de apel B. în dosarul nr._/197/2009 reclamanta G. S. a fost obligată să-și dea acordul pentru eliberarea autorizației de construire pentru amenajarea parterului existent, construire pivniță și etaj, pentru imobilul din S. . proprietatea pîrîților.

Pîrîții nu au așteptat obținerea autorizațiilor de construire și au procedat la efectuarea lucrărilor care au fost oprite, în cursul anului 2005, ca urmare a intervenției autorităților la cererea reclamantei G. S..

În ce privește petitul prin care reclamanta solicită obligarea pîrîților să demoleze lucrările efectuate fără autorizație instanța îl va respinge pentru următoarele considerente:

Într-adevăr pîrîții au efectuat lucrări de construire pentru care era necesară obținerea autorizației în conformitate cu prevederile L 51/1990. Deși, inițial prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr._, au solicitat obligarea pîrîtei să-și dea acordul pentru obținerea autorizației în vederea renovării imobilului proprietatea pîrîților, aceștia au efectuat o . lucrări care depășeau limitele unei simple renovări, respectiv au construit o pivniță și au efectuat lucrări în vederea supraetajării construcției.

Indiferent de lucrările efectuate autorizația de construire nu putea fi obținută din cauza refuzului pîrîtei care, în calitate de coproprietară, s-a opus vehement oricărei lucrări de construire dovadă fiind necesitatea acționării ei în judecată pentru a se constata abuzul de drept cu consecința obligării acesteia să-și dea acordul.

Pîrîții au depus la dosar certificatul de urbanism nr.531/01.11.2012, autorizația de construire pentru branșamentul de apă nr. 158/94.12.2012 și acordul de acces la sistemul de distribuție gaze naturale nr._/15.01.2013. Pîrîții au declarat în fața instanței că nu au obținut încă autorizația de construire deoarece sunt cerute foarte multe avize pentru care au formulat cereri care încă nu sunt soluționate.

În consecință instanța va reține că pîrîții sunt în curs de obținere a autorizației de construire atît pentru lucrările deja efectuate cît și pentru cele ce urmează a se efectua. În acest context dispoziția de demolare a unor lucrări în curs de autorizare este neoportună și păgubitoare pentru pîrîți cu atît mai mult cu cît lipsa autorizațiilor necesare se datorează și atitudinii abuzive a reclamantei constatată în două hotărîri judecătorești.

În ce privește petitul referitor la obligarea pîrîților să repare stricăciunile aduse imobilului proprietatea sa prin ridicarea construcției realizate nelegal instanța îl va respinge pentru următoarele considerente:

Răspunderea pîrîților nu poate fi angajată decît pe tărîm delictual în temeiul art.998 C.civ.

Răspunderea delictuală presupune existența cumulativă a celor 4 elemente: faptă ilicită, vinovăție, prejudiciu, raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Fapta ilicită a pîrîților constă în executarea unor lucrări de construire în lipsa autorizației. Existența faptei ilicite este dovedită, nici la acest moment pîrîții nefiind în măsură să depună la dosar autorizația de construire.

Prejudiciul invocat de reclamantă constă în degradarea imobilului proprietatea sa ca urmare a lucrărilor efectuate de pîrîți, respectiv pagube suferite ca urmare a demolării unui acoperiș, paguba suferită ca urmare a demolării unui zid contra incendiilor, degradarea unor ziduri proprietate comună etc.

Pentru a dovedi prejudiciul suferit și modul în care acesta poate fi reparat, reclamanta a solicitat a se avea în vedere raportul de expertiză întocmit de dl.expert L. D. în dosarul nr._/197/2009. În cuprinsul acestui raport se reține că din cauza dezvelirii fundației . produs o ușoară tasare a fundației materializată prin apariția unei fisuri în peretele camerei adiacente, în zona de contact a învelitorii . .-a construit un sistem de racordare motiv pentru care a pătruns apa meteorică în încăperile adiacente . dovedi o stare de fapt contrară, în același dosar nr._/197/2009, pîrîții au depus un raport de expertiză specialitatea construcții întocmit de d-na expert F. M., în luna aprilie 2010, în dosarul penal_/2009 al Poliției Municipiului S., în cuprinsul căruia se reține că nu au fost identificate degradări ale imobilului deținut de G. S. ca urmare a lucrărilor efectuate de S. Ș. și S. S..

Instanța va reține că ambele rapoarte de expertiză întocmit de dl.expert L. D. și doamna expert F. M. au fost întocmit în anul 2010, după trecerea unei perioade de 5 ani de la data la care pîrîții au oprit executarea lucrărilor la cererea autorităților. La acest moment, din probele administrate în cauză, instanța nu este în măsură să stabilească fără dubiu dacă imobilul proprietatea reclamantei a suferit degradări ca urmare a lucrărilor efectuate de pîrîți sau dacă, eventualele degradări, nu se datorează opririi lucrărilor și celor 5 ani care au trecut de la acel moment.

Un prejudiciu incert nu poate angaja răspunderea delictuală. De asemenea nu se poate stabili dacă prejudiciul se datorează lucrărilor sau faptului că acestea nu au fost duse la bun sfîrșit, situație în care nu există raport de cauzalitate, neterminarea lucrărilor putînd fi imputată doar reclamantei care s-a opus, în mod abuziv, executării lor.

În ce privește vinovăția pîrîților instanța va reține că nici acest element nu a fost probat. Astfel cum s-a reținut mai sus, reclamanții au fost nevoiți să apeleze la justiție pentru a obține acordul reclamantei pentru executarea lucrărilor de construire. Prin cele două hotărîri judecătorești s-a reținut comportamentul abuziv al reclamantei. Este adevărat că pîrîții trebuiau să se abțină de la efectuarea oricărei lucrări de construire anterior obținerii autorizației însă, comportamentul pîrîtei nu poate fi înlăturat și el atrage cel puțin o culpă comună.

În consecință, instanța va reține că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale motiv pentru care va respinge cererea de obligare a pîrîților la repararea prejudiciului.

În temeiul art.275 C.pr.civ. instanța o va obliga pe reclamantă să plătească pîrîților cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentînd onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. S. domiciliată în S. ., jud.B. în contradictoriu cu pîrîții S. Ș. și S. S. domiciliați în B. ., jud.B. avînd ca obiect obligație de a face.

Obligă reclamanta să plătească pîrîților cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentînd onorariu avocat.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 13.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

B. M. MARUȘCAANA I. V.

Red.dact.16.07.2014 – 5 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BRAŞOV