Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 12324/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința Camerei de Consiliu din data de 06 08 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. A.-judecător
GREFIER A. H.
Pe rol judecarea cauzei - litigii cu profesioniștii privind pe reclamant ASOCIAȚIA de P. COSMOS 1819 și pârât D. A. având ca obiect cerere de valoare redusă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța reține cererea spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul Judecătoriei B. sub nr. de mai sus reclamanta ASOCIAȚIA de P. COSMOS 1819 l-a chemat în judecată pe pârâtul D. A. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea lui la plata sumei de 1.926,57 lei debit și la plata unor penalități de 0,2%/zi din 05 01 2012 până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul are în proprietate apartamentul nr.3 situat în B. pe ., . calitate în care a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități, pe care nu le-a achitat. În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025-1032 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Pârâtul nu a depus la dosar formularul de răspuns.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Pârâtul este membru al Asociației reclamante și, în această calitate, a beneficiat de serviciile furnizorilor de utilități edilitar gospodărești cu care reclamanta a încheiat contract în mod direct.
Instanța are în vedere că potrivit art.46 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Art. 47 - cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele:a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură. Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu. Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă. Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Sentința dată în favoarea asociației de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar, poate fi pusă în aplicare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisă de lege. Asociația de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor și altor spații proprietăți individuale ale proprietarilor din condominiu, precum și un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, după cheltuielile de judecată datorate tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute. Privilegiul se înscrie în registrul de publicitate imobiliară al judecătoriei, la cererea președintelui asociației de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuție din care rezultă suma datorată cu titlu de restanță. Privilegiul se radiază la cererea președintelui asociației de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanței ori a altui înscris prin care asociația confirmă plata sumei datorate.
Conform actelor existente la dosarul cauzei, si anume listele de plata privind cotele comune de întreținere, liste cu valoare probatorie în ce privește repartizarea cheltuielilor ce revin fiecărui proprietar, pârâtul nu și-a achitat corespunzător cheltuielile de întreținere în perioada noiembrie 2011-martie 2013.
Este consacrat principiul de drept conform căruia cel care face o afirmație în fața instanței, trebuie să o dovedească spre a face credibil faptul pretins. (art.249 Noul Cod procedură civilă). Prin înscrisurile depuse, reclamanta a făcut dovada existenței obligației de plată în sarcina pârâtului, care nu a probat contrariul.
Față de aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA de P. COSMOS 1819 împotriva pârâtului D. A..
Va obliga pârâtul să achite reclamantei suma de 1.926,57 lei debit și la plata penalităților statutare de 0,2%/zi din 05 01 2012 până la achitarea debitului.
Constatând culpa procesuală a pârâtului, culpă ce a determinat formularea prezentei cereri, în temeiul art.1031 alin. 1 C.proc.civ, instanța va dispune obligarea acestuia la plata către reclamantă sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat angajat chitanța din 09 05 2013 av.Miess E..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA de P. COSMOS 1819, cu sediul în B., ., . împotriva pârâtului D. A., domiciliat în B., ., ., . class="BodyTextIndent"> Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.926,57 lei debit și la plata penalităților statutare de 0,2%/zi din 05 01 2012 până la achitarea debitului.
În temeiul art.1031 alin. 1 C.proc.civ, obligă pârâtul la plata către reclamantă sumei de 500 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat angajat chitanța din 09 05 2013 av.Miess E..
Executorie de drept.
Cu drept de apel la Tribunalul B. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Dată în Cameră de Consiliu și pronunțată în ședința publică, azi, 06 08 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M. A. A. H.
Red dact ma 4 ex 06 08 2013
← Pretenţii. Sentința nr. 4784/2013. Judecătoria BRAŞOV | Obligaţie de a face. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|