Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-07-2013 în dosarul nr. 12207/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR_
Ședința publică din 16.07.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M. – judecător
GREFIER: C. N.
Pe rol, judecarea cauzei litigii cu profesioniștii având ca obiect ordonanță de plată privind pe creditoarea .- prin reprezentant legal în contradictoriu cu debitoarea H. G. .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns creditoarea reprezentată prin avocat S. E. cu împuternicire avocațială aflată la fila 18 din dosar
Procedura de citare este legal îndeplinită .
În temeiul art 131 alin 1 din Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art 94 alin. 1 litera j și art 107 alin 1 din NCPrCiv instanța stabilește că Judecătoria B. este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză
La întrebarea instanței dacă prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile OG 5/2001, avocat S. E. arată că da.
Instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității cererii de ordonanță de plată întemeiată pe OG 5/2001 și acordă cuvântul apărătorului ales al creditoarei
Avocat S. E. arată că prezenta acțiune întemeiată pe OG nr 5/2001 este inadmisibilă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepția inadmisibilității cererii de ordonanță de plată întemeiată pe OG 5/2001 invocată din oficiu.
În urma deliberării, instanța a pronunțat următoarea sentință
JUDECĂTORIA
Constată că, prin ordonanța de plată formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09 mai 2013, sub nr._, creditoarea S.C. „ IHTS „ S.R.L. B. în contradictoriu cu debitorul H. G. a solicitat obligarea debitorului la plata sumei de 5.085, 12 lei cu titlu de pretenții, din care suma de 701,67 lei reprezintă contravaloarea mărfurilor cumpărare iar suma de 4.383, 45 lei reprezintă contravaloarea penalităților de întârziere și obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
În expunerea în fapt a motivelor, creditoarea a arătat că debitorul a achiziționat în temeiul contractelor civile nr. U 62/2009 și T02/2010 mărfuri cu plata în rate pentru care au fost emise facturile fiscale nr._/28.09.2009 și_/14.01.2010 semnate și asumate de acesta .
A învederat creditoarea că debitorul s-a obligat să achite mărfurile cumpărare în 6 rate lunare iar în situația neachitării la termene a ratelor s-a obligat să plătească penalități de întârziere .
Creditoarea a arătat că deține împotriva debitorului o creanță certă, lichidă și exigibilă și că în speță sunt îndeplinite condițiile speciale impuse de art. 1013 – 1024 in NCPC .
În drept, ordonanța de plată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1013 – 1024 din NCPC, O.G. nr. 5/ 2001 cu modificările și completările ulterioare și art. 1270 din Cocul civil.
În conformitate cu prevederile art. 200 alin. 2 din NCPC instanța a dispus emiterea unei înștiințări creditoarei prin care i-a solicitat să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 lei și a timbrelor judiciare în valoare de 0, 3 lei și să precizeze dacă OG nr. 5/ 2001 reprezintă temei de drept al cererii.
P. nota de ședință depusă la dosar s-a arătat de către societatea creditoare că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este OG. nr. 5/ 2001.
În probațiune, creditoare a depus la dosar înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată.
Debitorul nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală.
La primul termen de judecată, după ce instanța a întrebat apărătorul ales al creditoarei dacă prezenta cererea este întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001, instanța a invocat excepția inadmisibilității cererii întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și a rămas în pronunțare asupra excepției.
Analizând excepția inadmisibilității instanța reține următoarele :
P. Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă s-a abrogat O.G. nr. 5/2001 privind somația de plată – art. 83 alin. 1 lit. g .
Având în vedere că prezenta cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5/2001 și intitulată de creditoare - ordonanță de plată a fost formulată la data de 09 mai 2013 , deci după . NCPC care a abrogat actul normativ invocat de societatea creditoare, instanța va admite excepția inadmisibilității cererii de ordonanță de plată și în consecință va respinge cererea de emitere o ordonanței de pată formulată de creditoarea S.C. „ I. „ S.R.L. , B. în contradictoriu cu debitorul H. G., întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 5 / 2001, ca inadmisibilă .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității cererii de ordonanță de plată, invocată din oficiu, și în consecință:
Respinge cererea de emitere o ordonanței de pată formulată de creditoarea S.C. „ I. „ S.R.L. , cu sediul în mun. B., .. 2 în contradictoriu cu debitorul H. G., domiciliat în mun. B., ., ., . dispozițiile O.G. nr. 5 / 2001, ca inadmisibilă .
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la data comunicării .
Pronunțată în ședință publică azi, 16.07.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. C. N.
Red/dact A.M. – 4 ex 28.08.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 4091/2013. Judecătoria BRAŞOV | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6375/2013.... → |
---|