Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 02/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 23103/197/2012
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 02.10.2013
PREȘEDINTE - M. L.- judecător
GREFIER –M. T.
Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect “plângere împotriva încheierii de carte funciară” formulata de petentul C. N..
La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa parții.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ( incheiere care face corp comun cu prezenta sentință), dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 20.09.2013, pentru data de 25.09.2013 și ulterior pentru data de 02.10.2013.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.09.2012 petentul C. N. a formulat plângere împotriva încheierii CF nr._/2012 și împotriva încheierii nr._ din data de 10.08.2013,
În motivarea plângerii formulate, petentul a învederat în esență căîn mod greșit registratorul de CF a reținut că din studiul Cărții funciare se constată că situația juriidcă a imobilului în cauză nu mai corespunde cu situația avută în vedere la momentul pronunțării Deciziei Civile nr. 483/R pronunțată în dosarul nr. 1163/R/2005. A învederat reclamantul că încheierea de CF a fost pronunțată cu încălcarea Legii nr. 7 din 1996 întrucât sentința pe baza căreia a fost efectuată nu a fost motivată în drept și nu a individualizat imobilul, având în vedere doar o cotă ideală. A mai arătat reclamantul că justificarea înscrierii provizorii se realizează doar pe baza consimțământului titlurarului dreptului fiind necesar să se comunice acestuia.
În drept, au fost invocate prevederile art. 20, 29 alin. 4, art. 50 51 și 55 din legea nr. 7 din 1996, Ordinul nr. 2371/C din 22. 12.2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcțșionare a OCPI, art. 47 alin. 3, art. 48, 51, 57 alin. 3 art. 90 și 95.
În susținerea plângerii petentul a depus copia încheierii OCPI B. nr. 357/2006, extras CF nr._, top 5862/1/2/b/1.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.
A fost încuviințată și administrată pentru petent proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând plângerea formulată din prisma probelor administrate instanța, reține următoarele.
În CF_ B. C. V. C. are întabulat un drept de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situate pe nr. top 5862/1/2/b/1, teren 500mp și casă cu 5 locuințe.
Acest drept de proprietate a fost dobândit, conform înscrierii, prin “atribuire în urma ieșirii din indiviziune provenit prin cumpărare, dobândit prin hotărâre judecătorească”, ca temei al întabulării stand sentința civilă_/2002 a Judecătoriei B. și decizia civilă nr. 4/R/MF/2005 a Curții de Apel B..
Din actele depuse la dosar rezultă că prin sentința civilă nr._/2002 a Judecătoriei B. cota de ½ din imobilul înscris în CF_ B. ( în present CF_) a fost atribuită prin partaj lui C. V. C., petentului acordându-i-se sultă pentru cota sa de ½ din cota de ½ ce fusese în coproprietate devălmașă a foștilor soți C.. Acest drept de proprietate a fost înscris provizoriu în CF la 06.01.2006 în temeiul încheierii nr. 357/2006 CF.
La data de 21.03.2006 a fost emisă încheierea nr._/2006 CF prin care s-a procedat la transformarea înscrierii provizorii în întabulare, urmare a rămânerii irevocabile a sentinței judecătorești în temeiul căreia a fost efectuată înscrierea provizorie.
Referitor la pretinsa lipsă a motivării în drept a sentinței pe baza căreia a fost realizată înscrierea în CF menționat, instanța reține că această ipoteză, chiar reală de ar fi, nu poate fi în nici un caza valorificată prin calea procesuală aleasă de petent, singura cale de a supune atenției unei instanțe de judecată aspectul menționat fiind calea de atac împotriva hotărârii enunțate.
Se vor respinge ca neîntemeiate și susținerile petentului referitoare la nelegalitatea dispozițiilor registratorului de CF dat fiind faptul că potrivit art. 29 alin 4 din Legea 7/1996 justificarea unei înscrieri provizorii se face în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile atunci când această înscriere a fost efectuată în temeiul unei hotărâri judecătorești care nu era irevocabilă.
Prin urmare pe deplin justificat în fapt și în drept, în cuprinsul încheierii nr. 69092din data de 10.08.2012, registratorul de Carte Funciară a reținut vă situația juridică a imobilului în cauză nu mai corespunde cu cea avută în vedere la momentul pronunțării Deciziei Civile nr. 483/R, de care reclamantul se tot prevalează și prin care a fost respinsă cererea numitei C. V., C. Liviuca, privind intabularea dreptului de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul înscris în CF nr._ B., nr.top 5862/1/2/b/1. Susținerea mai sus enunțată este cu atât mai mult legală și temeinică, cu cât, din examinarea actelor atașate la prezentul dosar, instanța reține că prin decizia civilă nr. 4/R/MF/2005 a Curții de Apel B., a fost respins recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 56/. de Apel B., prin care de asemenea s-a respins apelul declarat împotriva sentinței civile nr._/2002 a Judecătoriei B., această din urmă hotărâre judecătorească rămânând astfel irevocabilă, fiind astfel justificată înscrierea provizorie în CF a dispozițiilor acesteia, înscriere care astfel a dobândit natura unei întabulări.
Referitor la suținerea cu petentului conform căreia ar lipsi documentația cadastrală de înscriere, instanța deasemenea o constată ca fiind neîntemeiată nici un element de natură tehnică nefiind avut în vedere la data pronunțării încheirilor atacate de reclamant prin prezenta plângere.
Referitor la calitatea sentinței civile nr._ din data de 02.12.2002 de a constitui un act apt pentru intabulare instanța reține că aceasta respectă cerințele legale întrucât individualizează explicit bunul imobil prin indicarea Cărții Funciare în care este înscris și a numărului topografic pe care se află situat, individualizează cu precizie dreptul real ce face obiectul înscrierii, respectiv dreptul de proprietate. Reține în plus instanța că în aceste condiții Decizia civilă nr. 483/R pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul nr. 1163/R/2005 nu mai poate produce în prezent vreun effect, motivul pronunțării soluției cuprinse în hotărârea menționată dispărând la data justificării înscrierii provizorii.
Pe cale de consecință, instanța va respinge plângerea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Respinge plangerea formulata de reclamantul C. N. domiciliat în B., .. 13, jud. B. impotriva incheierii de carte funciara nr._ din data de 09.07.2012 și a încheierii nr._ din data de 10.08.2012 pronuntate de OFICIU DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA BRASOV- BIROUL DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA BRASOV, ca neintemeiata.
Cu drept de apel in termen de 15 zile de la data comunicarii prezentei.
Pronuntata in edinta publica, azi, 02.10.2013.
P., GREFIER
M. L. M. T.
M.L. 27 Noiembrie 2013
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9862/2013.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6974/2013. Judecătoria... → |
---|