Pretenţii. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 11327/197/2012
ROMANIA
JUDECATORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 27.11.2013
Președinte: L. S. P.
Grefier: N. S.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 19.11.2013 când cei prezenți au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 27.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECATORIA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin acțiunea formulata la data de 18.05.2013 si înregistrata pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta C. N. CFR SA-Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparții CF B., a chemat in judecata pe parata G. M. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 2092,09 lei, reprezentand contravaloare chirii si penalitati, si la plata in continuare a penalitatilor, pana la achitarea integrala a debitului, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii se arata ca, in fapt, la data de 10.10.2008 intre parti s-a incheiat contractul de inchiriere nr. 4835/10.10.2008, paratei revenindu-i obligatia de a achita contravaloarea chiriei, obligatie pe care nu si-a indeplinit-o, desi a fost convocată la conciliere in acest sens.
Potrivit pct. IV din contract, neplata facturilor in termenul scadent duce la aplicarea penalitatilor de intarziere de 0,5% pentru fiecare zi de intarziere.
In drept, se invoca dispozitiile art. 969 C.Civ. si art. 274 C..
Parata legal citată, s-a prezentat în fața instanței și a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii, însă solicită acordarea unui termen de grație, fiind în imposibilitate de a suporta aceste cheltuieli, având și probleme de sănătate.
În dovedirea actiunii reclamanta a solicitat proba cu acte, proba incuviintata de instanta si administrata in cauza, sens in care au fost depuse la dosar copii ale contractului de inchiriere, facturi fiscale, dovada convocarii la conciliere.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, intre parti s-a incheiat contractul de inchiriere nr. 4835/10.10.2008 avand ca obiect locuinta situata in B., .. 5, paratei revenindu-i obligatia de a achita o chirie lunara de 87,31 lei, iar potrivit art. 12 din contract, neplata la termen a acesteia atrage o penalitate de 0,5% pe zi.
Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar, respectiv din tabelul depus la f. 24 rezulta ca parata nu a mai achitat contravaloarea chiriei incepand cu luna decembrie 2010, acumuland o restanta de 1245,81 lei, la care se adauga 972,55 lei penalitati de întârziere.
Față de cele expuse, instanta retine ca, in conditiile in care contractul reprezinta legea partilor -in virtutea art. 1 C... 969 C.civ.ce consacra principiul fortei obligatorii a contractului-pacta sunt servanda-,in speta reclamanta este titulara unui drept de creanta impotriva paratului, creanta fiind certa ,lichida si exigibila si probata in conditiile art.46 C.. din urma de a plati suma mentionata in petitul cererii, obligatie pe care paratul nu a executat-o.
In lumina considerentelor expuse, conform art.1 C... 969 C.civ., instanta urmeaza a admite actiunea formulata de reclamanta, aceasta find intemeiata, dispunandu-se obligarea paratei la plata sumei de 2092,09 lei reprezentand contravaloare chirie și penalitati de intarziere, si in continuare, la plata penalitatilor de intarziere de 0,2 % pana la indeplinirea obligatiei de plata.
Conform art. 274 C.pr.civ.fata de solutia de admitere a cererii instanta urmeaza a dispune obligarea paratei, aflată în culpa procesuala la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta, in cuantum de 181,44 lei reprezentand taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar ( f. 36 ).
Instanța va admite cererea pârâtei de acordare a unui termen de grație în baza art. 262 C.p.civ, având în vedere faptul că aceasta a făcut dovada faptului că este in imposibilitate de a achita chiria restantă, datorită problemelor medicale, conform înscrisurilor depuse la dosar, pe o durată de 7 luni, interval în care nu se va putea face nici o urmărire asupra bunurilor pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamanta C. N. CFR SA-SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, INTREȚINERE ȘI REPARAȚII CF B., cu sediul in Brasov, ., jud. Brasov, in contradictoriu cu parata G. M., cu domiciliul în B., .. 5, ., jud. B., si in consecință:
Obliga parata la plata sumei de 2092,09 lei, reprezentand contravaloare chirie restanta si penalitati de intarziere in baza contractului de închiriere nr. 4835/10.10.2008, aferentă perioadei decembrie 2010-septembrie 2011, și în continuare, la plata penalităților de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere, până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pârâta la plata sumei de 181,44 lei cheltuieli de judecata constand in taxa de timbru si timbru judiciar.
Admite cererea formulată de pârâtă privind acordarea unui termen de grație, și acordă acesteia un termen de 7 luni de la data pronunțarii prezentei hotărâri, interval în care nu se va efectua nici o executare silită asupra bunurilor acesteia.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. S. P. N. S.
Red: LSP/06.12.2013
Dact: NS/06.12.2013
Ex: 4
← Uzucapiune. Sentința nr. 27/2013. Judecătoria BRAŞOV | Partaj judiciar. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|