Pretenţii. Sentința nr. 3566/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3566/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 6719/197/2012
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR.3566
Sedinta publica din data de 01.03.2013
P.- B. M. M. - Judecator
Grefier- A. I. V.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei civila de fata, care s-a dezbatut in fond in sedinta publica din data de 15.02.2013, cand cei prezenti au pus concluzii pe fond conform incheierii de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea pentru data de 22.02.2013 ȘI 01.03.2013.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare se constata lipsa partilor.
Procedura de citare este legal indeplinita.
Instanta, in urma deliberarii a pronuntat sentinta de mai jos.
JUDECATORIA
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ reclamantul G. L. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pîrîtul K. L., obligarea pîrîtului la plata sumei de 6100 Euro și 5700 lei, cu titlu de împrumut nerestituit și la plata dobînzii legale de la data introducerii acțiunii și pînă la plata efectivă a debitului principal; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul susține că în data de 14.06.2011 reclamantul a împrumutat pîrîtului suma de 1500 Euro și 5700 lei, împrumut scadent la data de 26.07.2011. La data de 26.06.2011 reclamantul a acordat un nou împrumut în sumă de 4600 Euro cu obligația pîrîtului să-l restituie pînă la data de 02.08.2011. Dispozițiile art.1584 C.civ., în vigoare la data încheierii acordului de voință, stabilesc faptul că principala obligație a împrumutatului este aceea de a restitui la scadență bunuri de același gen și în aceași cantitate. Pîrîtul nu a îndeplinit obligația de restituire. Conform art.1586 C.civ. dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate, trebuie să plătească și dobînzi de la ziua cererii prin judecată a împrumutului.
În drept au fost invocate prevederile art.1584, 1586 C.civ. și art.1088 C.civ.
Pîrîtul K. L. a formulat întîmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivare pîrîtul susține că a datorat bani reclamantului însă a restituit suma împrumutată. La data de 01.03.2010 a încheiat cu reclamantul contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.307/01.03.2010 la BNP S. V. A.. Termenul scadenței s-a stabilit la 4 luni și a fost ulterior prelungit pînă în luna septembrie 2010. Întrucît nu a reușit să restituie la timp suma împrumutată reclamantul i-a solicitat să plătească o dobîndă de 15% pentru lunile de întîrziere. Pîrîtul a achitat această dobîndă o perioadă după care nu a mai avut posibilitatea să efectueze această plată. Ca urmare a acestei împrejurări reclamantul i-a cerut să semneze înscrisul depus la dosar ce reprezintă o situație a dobînzii convenite verbal. A semnat acel înscris fără a-l citi. Contractul este nul absolut pentru lipsa consimțămîntului. Mai mult înscrisul nu este scris de reclamant și nu poartă mențiunea „bun și aprobat”. Întrucît reclamantul a pornit executarea silită a garanției oferite prin contractul de împrumut autentificat pîrîtul a dorită să achite suma împrumutată de 11.200 Euro însă reclamantul a refuzat să primească plata solicitînd și dobînda. Pentru a opri executarea silită pîrîtul a fost nevoit să recurgă la procedura ofertei reale de plată.
Reclamantul a formulat răspuns la întîmpinare prin care a susținut că forma scrisă a contractului de împrumut este cerută doar ad probationem și nu ad validitatem. Lipsirea înscrisului de putere probatorie nu afectează valabilitatea convenției. În speță, prin înscrisul denumit Contract de împrumut, asumat prin semnătură, pîrîtul recunoaște primirea sumelor de bani precum și datele la care trebuia să le restituie. Pîrîtul este de rea credință deoarece mai întîi susține că sumele de bani reprezintă dobînda mai apoi arată că nu a citit înscrisul. În realitate pîrîtul a fost invitat la notar pentru a încheia cele două contracte de împrumut însă acesta a invocat lipsa de timp și nevoia urgentă de bani. În urma insistențelor reclamantului pîrîtul a acceptat să semneze la data de 01.07.2011 înscrisul ce conținea contractul de împrumut.
La termenul de judecată din data de 16.11.2012 pîrîtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat, în contradictoriu cu reclamantul, să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut din data de 01.07.2011 pentru lipsa consimțămîntului; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvențională pîrîtul susține că a semnat înscrisul fără a-l citi astfel că nu și-a exprimat consimțămîntul la încheierea acelui act. Potrivit art.948 C.civ. condițiile esențiale la încheierea actului sunt capacitatea de a contracta, consimțămîntul valabil exprimat un obiect determinat și o cauzp licită. Înscrisul nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv nu conține mețiunea „bun și aprobat”.
Reclamantul pîrît reconvențional a formulat întîmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reconvenționale. În motivare se susține că semnătura de pe înscris aparține reclamantului reconvențional și nu a fost contestată. Pîrîtul nu s-a putut afla în eroare cînd a semnat înscrisurl întrucît acesta poartă denumirea clară de contract de împrumut.
În susținerea acțiunii și în apărare față de cererea reconvențională reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pîrîtului. Instanța a încuviințat probele solicitate astfel la dosar au fost depuse înscrisuri și s-a luat interogatoriul pîrîtului ( fila 50 dosar).
În apărare și dovedirea cererii reconvenționale pîrîtul reclamant reconvențional a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamantului. Instanța a încuviințat probele solicitate astfel la dosar au fost depuse înscrisuri și s-a luat interogatoriul reclamantului ( fila 47 dosar).
Analizînd actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Contractul de împrumut pe care reclamantul își întemeiază acțiunea a fost încheiat la data de 01.07.2011. Legea aplicabilă este cea în vigoare la data încheierii contractului, respectiv vechiul Cod civil.
Contractul de împrumut, astfel cum este definit de art.1576 C.civ., este un contract unilateral. Art.1180 al.1 C.civ. stabilește că actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă să plătească o sumă de bani sau o cîtime oarecare trebuie să fie scris în întregime de acela care l-a semnat, ori cel puțin acesta, înainte de a semna, să adauge la sfîrșitul actului cuvintele „bun și aprobat” arătînd în litere suma sau cîtimea lucrurilor.
Înscrisul cu care reclamantul dorește să facă dovada încheierii contractului de împrumut, depus la fila 6 din dosar, este semnat de pîrît însă nu conține formula „bun și aprobat” sau o mențiune echivalentă și nici nu conține scrierea în litere a sumelor pe care pîrîtul s-a obligat să le restituie. Sancțiunea nerespectării prevederilor art.1180 C.civ. constă în aceea că înscrisul nu este valabil ca înscris sub semnătură privată, respectiv nu are puterea de a proba doar prin el însuși convenția unilaterală consemnată în cuprinsul său. Pierderea puterii probatorii nu afectează valabilitatea convenției însă ea trebuie probată prin alte mijloace, înscrisul respectiv putînd să valoreze un început de dovadă scrisă.
În răspunsul la întîmpinare reclamantul arată că lipsa formulei prevăzută de art.1180 C.civ. afectează puterea probatorie a înscrisului dar nu și valabilitatea convenției. Cu toate acestea, reclamantul nu a înțeles să dovedească existența contractului de împrumut cu alte probe. Singura probă propusă de reclamant este interogatoriul pîrîtului. În răspunsul la interogatoriu pîrîtul nu recunoaște primirea împrumutului astfel că această probă nu poate completa începutul de dovadă scrisă reprezentat de înscrisul denumit”contract de împrumut” semnat la data de 01.07.2011. Semnarea înscrisului de către pîrît nu acoperă lipsa mențiunii obligatorii prevăzută de art.1180 c.civ.
În concluzie instanța va reține că reclamantul nu a dovedit încheierea celor două contracte de împrumut pe care susține că le-a încheiat cu pîrîtul, cel din data de 14.06.2011 și cel din data de 26.06.2011.
Pretențiile reclamantului se întemeiază pe răspunderea contractuală a pîrîtului. În lipsa dovedirii încheierii unui contract de împrumut cererea reclamantului de obligare a pîrîtului la restituirea unor sume de bani în temeiul contractului de împrumut, apare ca fiind neîntemeiată motiv pentru care instanța o va respinge.
În ce privește cererea reconvențională instanța reține următoarele:
În lipsa dovedirii încheierii unui contract de împrumut, cererea reconvențională prin care se solicită constatarea nulității absolute a contractului apare ca fiind neîntemeiată. Mai mult decît atît, pîrîtul reclamant reconvențional se află în eroare, lipsa consimțămîntului părții care a semnat actul juridic există în cazul în care lipsește discernămîntul și atrage sancțiunea nulității relative și nu a nulității absolute. Din motivarea cererii reconvenționale reiese că pîrîtul reclamant reconvențional a semnat actul ce constat stabilirea unei dobînzi pentru un contract de împrumut anterior și nu un nou contract de împrumut. Starea de fapt descrisă corespunde unei eventuale erori obstacol care ar putea atrage nulitatea absolută, eroare care nu a fost invocată de pîrît.
Pentru aceste argumente instanța va respinge cererea reconvențională ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. L. G. domiciliat în B. ..7, ., . și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelro de procedură în B. ., ., . la Cabinet de Avocat M. A. M. în contradictoriu cu pîrîtul K. L. domiciliat în B. ., ., jud.B., ca neîntemeiată.
Respinge cererea reconvențională formulată de pîrîtul reclamant reconvențional K. L. în contradictoriu cu reclamantul pîrît reconvențional G. L. G., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 01.03.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
B. M. MARUȘCAANA I. V.
Red.dact.BMM 15.04.2013 – 4 exp.
← Pretenţii. Sentința nr. 21/2013. Judecătoria BRAŞOV | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 18/2013.... → |
---|