Pretenţii. Sentința nr. 7087/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 7087/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 12083/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7087
Ședința publică din 22.04.2013
Instanța constituită din :
Președinte - M. A. judecător
Grefier - A. H.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea în cauza civilă de față, rămasă în pronunțare în ședința publică din data de 05.04.2013, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 15.04.2013 și pentru data de 22.04.2013.
Instanța, deliberând a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Constată că pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată la data de 23 05 2012 acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA de P. 121 C. împotriva pârâților P. A. și S. R. prin DGFP B., prin care a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 7.600,09 lei cheltuieli la întreținere și penalități aferente perioadei iunie 2010 - martie 2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, se arată că pârâții au beneficiat de serviciile furnizate tip utilități - apă, energie, salubritate, curățenie pe care nu le-au achitat. În drept s-a invocat Legea 230/2007. În probațiune, reclamanta a solicitat iar instanța a încuviințat și administrat proba cu actele depuse la dosar.
Pârâta P. A. a recunoscut prin întâmpinarea din 04 12 2012 că nu a achitat cheltuielile la întreținere neavând resurse materiale după indisponibilizarea suferită. A precizat că înțelege să achite debitul și a solicitat „anularea sau reducerea penalizărilor cerute de Asociație”.
Prin precizarea depusă la data de 05 12 2012, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 9.461,01 lei pentru perioada iunie 2010-august 2012.
Pârâtul S. R. a cerut prin întâmpinare respingerea acțiunii în ceea ce îl privește pe motiv că nu mai are apartamentul în proprietate.
Pârâta P. A. a formulat o a doua întâmpinare la care a atașat în copie chitanțele descărcătoare de plată eliberate de reclamantă, ._/29 03 2013 de 400 lei reprezentând restanțe și penalități, și . WLC_/01 02 2013 de 600 lei reprezentând restanțe și penalități.
În soluționarea acțiunii reclamantei, instanța are în vedere principiul de drept conform căruia cel care face o afirmație în proces trebuie să o probeze spre a face credibil faptul pretins (art.1169 cod civil 1864 și art.249 Cod procedură civilă).
Reclamanta afirmă că cei doi pârâți îi datorează în solidar suma de 9.461,01 lei cheltuieli la întreținere și penalități (fila 16). În dovedire, a depus copia cărții de identitate a reclamantei, reieșind că domiciliază în B., ., nr.9, . a depus extrasul CF_ B. potrivit căruia S. R. figurează încă proprietar tabular asupra imobilului menționat. În fine, s-a atașat contractul de vânzare cumpărare încheiat de ., ca mandatar al Statului, cu pârâta P. A., asupra imobilului.
În drept instanța are în vedere că potrivit art.46 din Legea 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. Art. 47 - cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele:a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;b) cheltuieli pe consumuri individuale; c) cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; e) cheltuieli pe consumatori tehnici; f) cheltuieli de altă natură. Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună. Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu. Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari și se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natură administrativă.
Se constată, în raport de cele expuse că pretenția Asociației reclamante împotriva Statului R. nu este întemeiată. Această entitate juridică înscrisă ca proprietar tabular, nu a folosit și nu a beneficiat de serviciile de utilități la care reclamanta se referă în acțiunea sa.
În ce privește pretenția îndreptată împotiva pârâtei P., proprietară netabulară, instanța reține că prin precizarea depusă în 05 12 2012 (fila 16) se solicită suma de 9.461,07 lei compusă din 5.173,45 lei cheltuieli întreținere și din 4.287,62 lei penalități aferente lunilor iunie 2010 - august 2012. În probațiune, Asociația reclamantă a depus un extras de cont, liste lunare de plată și procesul verbal de stabilire a modului de calcul al penalităților.
La datele de 01 02 2013 și 29 03 2013 reclamanta a eliberat două chitanțe pârâtei pentru încasarea sumelor de 400 lei restanțe și penalități, și de 600 lei restanțe și penalități. Nu se menționează ce parte din cele două sume reprezintă penalitatea și ce parte cheltuiala de întreținere efectivă.
Se concluzionează că afirmația reclamatei conform căreia are de încasat suma de 9.461,07 lei compusă din 5.173,45 lei cheltuieli întreținere și din 4.287,62 lei penalități aferente lunilor iunie 2010 - august 2012 nu este probată, iar pretenția apare neîntemeiată. În procesul civil, guvernat de principiul disponibilității, reclamanta nu a solicitat proba cu expertiza contabilă, nu a individualizat suma încasată de la pârâtă în timpul judecății, nu a dedus-o din valoarea obiectului acțiunii, în timp ce pârâta nu recunoaște penalitățile.
Față de aceste considerente, instanța va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA de P. 121 C., cu sediul în B., ., . împotriva pârâților P. A., domiciliată în B., ., nr.9, ., . R. prin DGFPB B., cu sediul în B., ..7.
Cu recurs în 15 zile de al comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 04 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. A. A. H.
Red dact ma 4 ex 16 07 2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 13/2013. Judecătoria... → |
---|