Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 4944/197/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013

Ședința publică de la 13.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. E. R.

GREFIER L. E. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant T. D., reclamant T. C. și pe pârât D. C., având ca obiect rectificare carte funciară.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 30.10.2013, pentru data de 6.11.2013 și pentru data de 13.11.2013, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanții T. D. și T. C. au chemat în judecată pârâtul D. C. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună rectificarea CF nr._-C1-U8 a localității B., nr. top 7465/1/54, în sensul radierii dreptului de ipotecă înscris în favoarea pârâtului și să obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanții au învederat instanței că toate obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești au fost stinse prin plată.

În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 908 C.civ și art. 274 C.proc.civ.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 28 ianuarie 2005 între pârâtul D. C. și ., reprezentată prin T. D. C. și T. C., s-a încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 1, depus la fila 37 a dosarului.

În vederea garantării îndeplinirii obligațiilor rezultând din executarea contractului de asociere în participațiune nr. 1/28.01.2005, la data de 17.03.2005, între pârâtul D. C., în calitate de creditor ipotecar și reclamanții T. D. și T. C., în calitate de garanți-ipotecari, s-a încheiat contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 215, având ca obiect constituirea unui drept de ipotecă în favoarea pârâtului până la concurența sumei de 40.000 Euro, asupra imobilului înscris în CF nr._-C1-U8 a localității B., nr. cadastral/nr. topografic 7465/1/54.

Conform extrasului de carte funciară depus la fila 6 a dosarului, la data de 18.03.2005, în baza contractului de garanție imobiliară nr. 215/2005, a fost înscris în CF nr._-C1-U8 a localității B., nr. cadastral/nr. topografic 7465/1/54, dreptul de ipotecă al pârâtul D. C., pentru recuperarea creanței în valoare de 40.000 euro.

Prin sentința civilă nr. 295/C/28 martie 2006, pronunțată de Tribunalul B., definitivă prin decizia civilă nr. 110/., pronunțată de Curtea de Apel B., s-a constatat încetarea efectelor contractului de asociere în participațiune nr. 1/28.01.2005 și a fost obligată pârâta . B. să plătească reclamantului D. C. suma de 9875 lei, reprezentând venit din asociere.

Conform art. 908 alin. 1 pct. 3 C.civ., orice persoană interesată poate cere rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii dacă au încetat efectele actului juridic în temeiul căreia s-a făcut înscrierea.

Având în vedere că înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă a avut ca scop garantarea îndeplinirii obligațiilor rezultând din executarea contractului de asociere în participațiune nr. 1/28.01.2005, contract a cărui încetare s-a constatat prin sentința civilă nr. 295/C/28 martie 2006, pronunțată de Tribunalul B., instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 908 alin. 1 pct. 3 C.civ. motiv pentru care va admite prezenta acțiune și va dispune rectificarea CF nr._-C1-U8 a localității B., nr. top 7465/1/54 în sensul radierii dreptului de ipotecă înscris în favoarea pârâtului D. C..

Instanța va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată apreciind că acesta nu este în culpă procesuală în condițiile în care nu s-a probat refuzul acestuia de rezolvare amiabilă a cauzei iar interesul rectificării cărții funciare aparține exclusiv reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanții T. D. și T. C., cu domiciliul ales în B., Piața Teatrului, nr. 2, ., . cu pârâtul D. C., citat prin publicitate.

Dispune rectificarea CF nr._-C1-U8 a localității B., nr. top 7465/1/54 în sensul radierii dreptului de ipotecă înscris în favoarea pârâtului D. C..

Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. E. R. L. E. L.

CER, 04.03.2014, 4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria BRAŞOV