Revendicare imobiliară. Sentința nr. 20/2013. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 20/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 5128/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
JUDEȚUL B.
DOSAR Civil nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din 20.12.2013
Instanța constituită din:
Președinte: L. S.
Grefier: D. C. G.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul K. H. D. împotriva pârâților I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B., A. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE G. I. SISEȘTI, intervenient în nume propriu fiind S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Administrația Județeană a Finanțelor B. având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 02.12.2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 09.12.2013 și apoi pentru data de 18.12.2013 20.12.2013 .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ /15.11.2013 reclamantul K. H. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B., A. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE G. I. SISEȘTI:
să fie obligat pârâtul I. DE C. - DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B., să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului, imobilul teren și două corpuri de clădire de locuit cu anexe, situat în B., ., jud. B., în suprafață de 5.755 mp, înscris în CF nr.3000 C., sub nr. top. 2055/1, acest imobil fiind proprietatea reclamantului ;să fie obligați pârâții să elibereze imobilul sens în care se solicită evacuarea angajaților pârâților din acest imobil;să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată .În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul proprietarul tabular al imobilului teren și două corpuri de clădire compuse din 8 camere și dependințe, situat în B., ., jud. B., înscrise n CF nr. 3000 a localității C., sub nr.top. 2055/1, cu suprafața totală de 5.755 mp.; că în anul 1993 prin Certificatul de Moștenitor nr. 174/26,01,1993 a fost dezbătută succesiunea după defuncta mamă a reclamantului, D. A., moment la care asupra acestui imobil a devenit unic proprietar și a fost intabulat în cartea funciară. S-a mai arătat că imobilul fiind amplasat în vecinătatea INSTITUTULUI DE C. - DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. ( în spatele Fabricii I. SCHAEFFLER B. și lângă Abatorul Avicola) fiind practic în câmp, după anul 1990 I. de C. - Dezvoltare Pentru Pajiști B., fără consimțământul mamei reclamantului sau al acestuia a ocupat acest imobil cu muncitori ce lucrează în cadrul acestuia, imobil fiind ocupat cu muncitori și în prezent ; că după decesul defunctei D. A. și dezbaterea succesiunii, reclamantul a devenit unic proprietar tabular a purtat discuții cu reprezentanții legali ai Institutului, care i-au promis că vor rezolva această problemă ori prin cumpărarea imobilului ori prin oferirea unui alt amplasament la schimb, însă după ani de zile de corespondență cu cei doi pârâți nici la ora actuală această problemă nu a fost rezolvată iar imobilul proprietatea reclamantului este folosit de către pârâți ca locuință pentru angajații acestora, fără titlu și fără un contract de închiriere. S-a mai arătat că reclamantul a fost nevoit să recurgă la acțiunea în revendicare ce este aceea acțiune prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar, adică acțiunea formulată de proprietarul neposesor prin care acesta pretinde restituirea bunului de la posesorul neproprietar ; că în sistemul de publicitate imobiliară (carte funciară) datorită preciziei reglementării juridice a situației imobilelor, soluționarea acțiunii în revendicare va avea în vedere regulile ce se desprind din dispozițiile Decretului - Lege nr.l15 /1938, în vigoare la data intabulării în Cf a dreptului de proprietate; că un drept real înscris în cartea funciară în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în patrimoniul ei conform art. 33 din D.L, nr,l 15/1938 și fiind vorba de o prezumție iuris tantum intermediară, ea nu poate fi răsturnată decât pe calea unei acțiuni în rectificare de carte funciară, acțiune ce nu a fost formulată de către pârâți,în acest sens este și practica judiciară . În drept au fost invocate dispozițiile art. 563 și urm, Noul Cod Civil, D.L, nr.l15/1938, Legea nr.7/1996.
Pârâtul INSTITUTULUI DE C. - DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. a formulat cerere de arătare a titularului dreptului ( f 27-29 ) și întâmpinare ( f 29-36).În cererea de arătare a titularului dreptului a arătat că este proprietar al terenului în litigiu S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE citat prin Administrația Județeană a Finanțelor B. . În cuprinsul cererii s-a arătat că imobilul - teren și imobilul - construcții sunt în domeniul public al Statului al căror regim juridic este precizat conform dispozițiilor Legii nr. 213 /1998, pârâta I. fiind numită administrator al acestor imobile prin HG nr. 1881 / 2005 ( teren și construcții ) nu proprietar, acestea fiind deținute de către S. R. ; calitatea de administrator înseamnă să ai la dispoziție toate mijloacele legale de a efectua acte de administrare, condiții în care se arată că titular al dreptului de proprietate al acestor imobile S. R.. S-a mai arătat că I. de C.- Dezvoltare pentru Pajiști B. are în administrare numai bunuri din domeniul public al Statului, în acest sens fiind anexele 1 a) și 1 c) din HG nr. 1881 / 2005, prevederi legale din care rezultă indubitabil faptul că atât construcțiile cât și terenul, sub rezerva identificării exacte, figurează în inventarul centralizat al Ministerului Finanțelor, suprafețele de teren fiind înregistrate sub nr. MF_.S-a mai arătat că I. de C.-Dezvoltare pentru Pajiști B. are în administrare numai terenuri și clădiri aflate în domeniul public al statului; că încă de la înființarea Stațiunii Centrale de Cercetări pentru cultura pajiștilor în anul 1970, precursoarea actualului ICDP B. imobilele respective au fost numai în proprietatea Statului român și în administrarea Instituției noastre indiferent de titulatura avută de-a lungul timpului, astfel că încă de la înființare și până în prezent instituția a folosit imobilele respective în calitatea sa de administrator, acestea nefiind preluate în niciun mod de la mama reclamantului sau de la altă persoană deoarece au fost tot timpul proprietate a statului român, fiind depusă în probatoriu HG nr. 1881/ 22.12.2005 și anexele acesteia din care reiese, fără dubiu, că instituției pârâta nr. 2 i-au rămas în administrare numai terenuri aflate în domeniul public al statului, imobilele revendicate de reclamant găsindu-se în domeniul public al statului și fiind precizate în anexele HG nr. 1881 / 2005 astfel, imobilele revendicate, conform anexei 1 a) și anexei 1 c) se află înregistrate sub nr. de inventar_ - clădire locuit, anul dobândirii construcției 1956, baza legală fiind Decretul 170 / 1981 figurând în tarlaua 176, . și teren arabil A 1280 -tarlaua 176 suprafețe înregistrate la MFP sub nr._.
Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Institutului de C.-Dezvoltare pentru Pajiști B., având în vedere faptul că imobilele revendicate se află în posesia și în domeniul public al Statului R., pârâta având doar un drept de administrare; s-a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, datorită faptului că instituția pârâtă deține terenuri numai din domeniul public al statului al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 213 / 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, iar cererea este inadmisibilă având în vedere lipsa procedurii prealabile instituite de Legea 10 / 2001.
Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii introduse de reclamant ca fiind nelegală și netemeinică, având în vedere că instituția pârâtă - indiferent de titulatură: Stațiunea Centrală de Cercetări pentru Cultura Pajiștilor cu sediul în B.-SCCCP M., I. de C. și Producție pentru Cultura Pajiștilor, I. de Cerceta re-Dezvolta re pentru Pajiști B.- a avut în administrare imobilul revendicat încă de la înființare, acesta figurând de-a lungul existenței noastre și până în prezent ca făcând parte din domeniul public al Statului, imobil dobândit de către S. R. în baza unui titlu valabil și nu într-un mod abuziv cum afirmă reclamantul.
Cu privire la execepția lipsei calității procesuale a Institutului de C.-Dezvoltare pentru Pajiști B. s-a arătat că imobilele revendicate, conform anexei 1 a) și anexei 1 c) din HG 1881 / 2005 se află înregistrate sub nr. de inventar_ - clădire locuit, anul dobândirii construcției 1956, baza legală fiind Decretul 170 / 1981 figurând în tarlaua 176, . și teren arabil A 1280 - tarlaua 176 suprafețe înregistrate la MFP sub nr._, se află în domeniul public al Statului R., situație în calitatea procesuală îi revine Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului. Față de obiectul de activitate al Institutului de C.-Dezvoltare pentru Pajiști B., astfel cum rezultă din Anexa 1 la HG 1881 / 2005 privind înființarea unor institute și centre de cercetare-dezvoltare agricolă prin reorganizarea unor institute, centre, stațiuni și societăți comerciale de cercetare și producție agricolă, față de prevederile art. 35 alin. 2 din Legea 18/1991, față de prevederile art. 3 din legea 213 / 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia are calitate procesuală pasivă S. R. nu I..
În ceea ce privește afirmația nedovedită a reclamantului că I. de C.-Dezvoitare pentru Pajiști B. a ocupat abuziv imobilul aflat în litigiu, având în vedere notificarea nr. 505 depusă în baza Legii 10 / 2001 din data de 19.11.2004 prin B. T. T. C. trebuia ca revendicarea imobilului (teren și clădire ) să se facă conform procedurii instituite de Legea 10 / 2001 și nu pe calea dreptului comun pe care este întemeiată prezenta.
Întrucât reclamantul nu a exercitat acțiunea conform Legii 10 / 2001, el întemeindu-și pretențiile pe dispozițiile dreptului comun, nu este astfel respectată procedura instituită de norma specială cererea fiind inadmisibilă, sens în care sunt și dispozițiile Deciziei XX a Secțiilor Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție care statuează că în cazul neprimirii unui răspuns, solicitantul în termenul instituit de Legea 10/2001 se poate adresa Instanței de judecată. S-a mai arătat că se impune efectuarea unei expertize pentru identificarea imobilului, dată fiind adeverința nr. R /_ / 2013 / XC a Primăriei Municipiului B. conform căreia imobilul teren revendicat de reclamant ( curți, construcții ., arabil A 1280 - T 176 ) se află în intravilanul municipiului B. administrarea Institutului de C.-Dezvoltare pentru Pajiști B. și în domeniul public al Statului R., având în vedere planul cadastral nr. L-35-88-A-a-1 de vecinătate cu UAT C. astfel că imobilul aflat în litigiu apare ca fiind în administrarea Institutului de C.-Dezvoitare pentru Pajiști B.. Toate acestea coroborate cu faptul că I. nostru are în administrare numai imobile-terenuri din domeniul public al statului dovedește că, referitor la . a fost și este proprietar. În ceea ce privește afirmația reclamantului că I. a ocupat abuziv imobilul respectiv după 1990 s-a arătat că neîntemeiată și tendențioasă, având în vedere faptul că imobilul respectiv se află în administrarea instituției pârâte nr. 2 încă din 1970 conform HCM 565 / 06.05.1970, toate terenurile constituind proprietate de stat.
Pârâta A. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE G. I. SISEȘTI a formulat întâmpinare ( f 81-84) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa date fiind dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 290/2002 și art. 28 alin. 3 din Legea nr. 45/2009, întrucât această pârâtă nu deține și nu a deținut niciodată un drept de administrare asupra bunului din litigiu.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinări ( f 102-104) solicitând respingerea apărărilor ca neîntemeiate motivat în esență de faptul că imobilul nu este destinat interesului public, ci este folosit de muncitorii pârâtei nr. 2, iar ocuparea s-a făcut abuziv.
La termenul din data de 02.12.2013 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE G. I. SISEȘTI pentru motivele reținute în încheiere. Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. pentru motivele reținute în încheiere și a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității cererii .
Cererea a fost timbrată cu 2419 lei taxă de timbru și 5,8 lei timbru judiciar .
În dovedirea celor susținute în acțiune și intâmpinări, note de ședință părțile au depus înscrisuri.
Asupra excepției inadmisibilității față de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit extrasului CF nr._ C. asupra imobilului situat în comuna C., ., descris la A1, nr. top. 2055/1 teren de 5755 mp, și la A1.1, nr. cadastral C1, nr. top. 2055/1 imobil compus din două corpuri de clădire, compuse din 8 camere și dependințe executate din cărămidă, învelitoare de țiglă, clădite între 1952-1957 apare ca și proprietar reclamantul potrivit certificatului de moștenitor nr. 174/1993, în calitate de fiu, la foaia de sarcini apărând întabulat din 1930 un drept de uzufruct viager în favoarea numitei Galter E., născută Porr. Potrivit certificatului de atestare fiscală nr. 501/10.05.2013 ( f 90-91) reclamantul figurează în evidențele fiscale cu creanțe bugetare privind imobilele din anexa 1, adică 5000 mp. teren arabil situat în extravilan.
Din copia Notificării din data de 28.02.2001 ( f 11) reiese că reclamantul a notificat I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. cu privire la restituirea în natură a imobilului situat în C., . imobil preluat abuziv în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989, al cărui deținător era I.. Reclamantul a solicitat Institutului să depună cererea lui în fața organelor de conducere.
Din adresele depuse de reclamant la filele 1617, 14,15 reiese că reclamantul a formulat cerere de restituire în baza Legii 10/2001, însă în urma discuțiilor avute cu reprezentanții Institutului a depus la data de 17.05.2002 o cerere prin care a arătat că este dispus să renunțe la restituirea imobilului în natură dacă despăgubirea se apropie de valoarea de piață a imobilului, însă dat fiind faptul că nu există fonduri, în adresa datată 09.07.2003 ( f 14) reclamantul a solicitat ca I. să emită decizia de restituire în natură a imobilului.
La data de 19.11.2004 reclamantul notifică prin executor judecătoresc - notificarea nr. 501/2004- I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. prin notificare solicitând ca I. să indice dacă înțelege să achiziționeze imobilul, în caz contrar acesta va fi vândut, întrucât nu face obiectul Legii 10/2001, ci este proprietatea reclamantului.
Din actele normative ( f 37-79) și planul de încadrare în zonă( f 80) reiese că prin Hotărârea nr. 565/06.05.1970 a Consiliului de Miniștri s-a aprobat Statutul Academiei de Științe Agricole și Silvice, printre instituțiile care funcționau în subordinea Academiei fiind și Stațiunea centrală de cercetări pentru cultura pajiștilor cu sediul în B. ( M. ) pe terenuri considerate proprietatea statului. Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 170/1981 s-a înființat I. De C. Și Dezvoltare Pentru Pajiști B. care a preluat terenurile de la fosta stațiune .
Potrivit art. 7 din Legea 290/2002 unitățile de cercetare prevăzute în anexele 1,2,3,6 s-au reorganizat ca instituții publice cu personalitate juridică în subordinea A. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE G. I. SISEȘTI, iar bunurile mobile și imobile aflate în administrarea acestor institute au trecut în proprietatea Statului.
Prin HG 1881/2005 I. de C. Dezvoltare pentru Pajiști B. a fost reorganizat sub forma I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B., care a preluat patrimoniul de la antecesorul său.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 45/2009 rep. privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "G. I.-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare „ (1) Institutele naționale, institutele, centrele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, instituțiile de învățământ agricol și silvic, unitățile de cercetare-dezvoltare aflate în structura unor regii din domeniul agricol administrează bunuri din domeniul public, identificate prin hotărâre a Guvernului de reorganizare a unităților de cercetare-dezvoltare, bunuri din domeniul privat al statului, precum și bunuri proprii dobândite în condițiile legii, fiind destinate exclusiv activității de cercetare-dezvoltare-inovare și multiplicării materialului biologic vegetal și animal.
(2) Suprafețele de teren cu destinație agricolă prevăzute în anexele la prezenta lege sunt bunuri aparținând domeniului public al statului, indispensabile cercetării-dezvoltării și multiplicării materialului biologic, cu excepția terenurilor retrocedate potrivit legii, iar construcțiile deținute de unitățile de cercetare-dezvoltare sunt bunuri aparținând domeniului public sau privat al statului și bunuri proprii, după caz, și se dau în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public care le dețin în prezent și care au ca obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea în agricultură, pe toată durata existenței unităților, cu condiția păstrării obiectului de activitate.
(3) Terenurile date în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public și de utilitate publică sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică și din administrarea unităților de cercetare-dezvoltare din agricultură și silvicultură decât prin lege, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3), precum și terenurile necesare realizării programelor de investiții de interes național în domeniul transporturilor, a căror dare în administrare se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Terenurile și clădirile aflate în administrarea/proprietatea unităților și instituțiilor de drept public de cercetare-dezvoltare și în proprietatea ASAS se înscriu în cărțile funciare sau în cărțile de publicitate imobiliară, după caz, cu scutirea de la plata taxelor pentru aceste servicii.
(5) Terenurile date în administrarea instituțiilor publice, destinate activității de cercetare-dezvoltare, prevăzute în anexele la prezenta lege, nu pot face obiectul niciunei compensări ca rezultat al solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3).
(6) *** Abrogat
(7) Terenurile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare, aferente construcțiilor proprietate privată a statului, cele aferente construcțiilor valorificate în baza Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele aferente construcțiilor proprietatea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare trec în domeniul privat al statului și în administrarea unităților și instituțiilor de drept public și de utilitate publică de cercetare-dezvoltare, conform anexelor nr. 7, 7.1 - 7.19.
(8) Construcțiile din domeniul public al statului rămase, ca efect al aplicării legilor proprietății, pe terenurile retrocedate persoanelor îndreptățite trec în domeniul privat al statului și în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare.
(9) Construcțiile din domeniul public al statului și terenurile curți - construcții rămase izolate între proprietăți private trec în domeniul privat al statului și în administrarea unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare.
Imobilul în litigiu, chiar neidentificat exact, se află în posesia pârâtei nr. 2, cum susține reclamantul și recunoaște și pârâta, care arată că terenul se identifică cu parcele 1279 din tarlaua 176 și parcele A 1280 din tarlaua 176 astfel cum apare în Anexa nr. 2.8 la Legea 45/2009 și Planul de încadrare în zonă ( f 80) .
Bunurile aflate în administrarea Institutului sunt evidențiate și în Anexele 1 a) și 1 c) din HG 1881/2005 și figurează în inventarul centralizat al Ministerului Finanțelor sub nr._ destinate în principal interesului public.
În speță, reclamantul este proprietar tabular al unui teren și construcții deținute în administrare de I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. și aflate în proprietatea publică și privată a Statului R., cererea de față fiind o acțiune în revendicare .
Acțiunea în revendicare este una dintre principalele căi de atac pentru protecția unui drept de proprietate în care un proprietar deposedat își revendică proprietatea . Atunci când reclamantul și pârâtul dețin câte un titlu de proprietate instanța trebuie să compare cele două titluri.
După . Legii 10/2001 restituirea imobilului se putea face doar în condițiile și procedurile stabilite prin Legea 10/2001 .
Prin Deciziile nr. LIII/04.06.2007( care privea Legea exproprierii) și 33/09.06.2008, ÎCCJ a statuat în două recursuri în interesul legii că după . Legii 10/2001 acțiunile în revendicare a bunurilor expropriate sau naționalizate înainte de 1989, introduse în paralel cu procedura de restituire sunt inadmisibile, însă în mod excepțional, persoana care deținea un „ bun „ în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție putea introduce o acțiune în revendicare, cu condiția ca aceasta să nu aducă atingere drepturilor de proprietate dobândite de terții de bună credință.
Conform Deciziei 33/2008 a ÎCCJ acțiunea în revendicare întemeiată pe Codul civil după . Legii 10/2001 nu mai poate fi primită întrucât s-ar ignora principiul de drept care guvernează concursul dintre legea specială și legea generală –specialia generalibus derogant- și întrucât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială derogatorie de la dreptul comun și care se aplică cu prioritate față de dreptul comun, trebuia folosită calea prevăzută de legea specială.
Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil ( art. 2 din Legea 10/2001) și întrucât reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, după . Legii 10/2001 nu se mai pot revendica imobilele pe calea dreptului comun, Legea 10/2001 suprimând pratic posibilitatea recurgerii la dreptul comun, ceea ce nu înseamnă o diminuare a accesului la justiție în condițiile în care există un sistem reparator supus controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Deși reclamantul a făcut dovada notificării formulate în baza Legii 10/2001, pârâta deținătoare a imobilului, I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. nu a răspuns notificării, însă reclamantul avea deschisă calea contestației și în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare ( decizia XX/19.03.2007 a ÎCCJ), ceea ce nu a făcut nefiind depuse dovezi în acest sens.
Date fiind dispozițiile Deciziei 33/2008 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, dispoziții obligatorii pentru instanțe, concursul dintre legea specială și cea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, iar în cazul unor neconcordanțe între legea specială ( Legea 10/2001) și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate, prioritate care poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Prin Decizia nr. 33 instanța supremă a statuat cu putere obligatorie că o acțiune în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu este exclusă sub condiția de a nu se aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice, sugestive fiind considerentele hotărârii ce explică soluția la care s-a ajuns, subliniindu-se că aplicarea altor dispoziții legale decât cele ale legii speciale trebuie să se facă fără a se aduce atingere drepturilor apărate de Convenție aparținând altor persoane .Prin decizia menționată anterior s-a statuat că respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun nu echivalează cu privarea reclamantului de acces la justiție prin încălcarea art. 6 (1) din Convenție, întrucât, chiar CEDO a admis ca acest drept nu este absolut, fiind compatibil cu limitări implicite, iar statele pot dispune de o anumita marjă de apreciere .
Este adevărat că în sistemul de publicitate prin carte funciară ( în prezent extins pe întregul teritoriu al țării ) reglementat de Decretul nr. 115/1938 întabularea avea efect constitutiv de drept, iar înscrierea în cartea funciară a unui drept real în favoarea unei persoane instituia prezumția că acel drept există, tot Decretul prevedea faptul că S. nu era obligat să se întabuleze în anumite situații, astfel că la data introducerii acțiunii pentru imobilul revendicat pârâta nr. 2 în calitate de administrator al imobilului a arătat că prin lege s-a stabilit că bunurile administrate de Institut aparțin domeniului public al Statului, întrucât ele au intrat în proprietatea Statului român anterior anului 1989. Deși pârâtul a susținut că S. a preluat terenul în baza Decretului nr. 170/1981, din cuprinsul decretului nu reiese că s-ar fi preluat imobile, ca atare este probabil că în fapt imobilul să fi fost preluat de stat fără titlu anterior anului 1981 sau să fi fost expropriat dată fiind utilitatea publică a acestuia, iar statul nu s-a întabulat, cum de altfel s-a întâmplat și în alte situații similare. Deși în speță nu s-a stabilit de vreo instanță judecătorească natura preluării imobilului de către Stat –cu titlu sau fără titlu- instanța reține că, indiferent de modalitatea de preluare acțiunea în revendicare formulată este inadmisibilă, reclamantul trebuind să continue procedura pe legea specială.
Excepția inadmisibilității este o excepție de fond și trebuie analizată cu prioritate în vederea stabilirii cadrului procesual și pentru a nu supune părțile la cheltuieli inutile .
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite excepția inadmisibilității cererii reclamantului invocată de pârâtul I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. și va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul K. H. D..
Întrucât instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ACADEMIEI DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE G. I. SISEȘTI, instanța va respinge acțiunea reclamantului K. H. D. domiciliat în comuna C., ., jud. B. împotriva pârâtului A. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE G. I. SISEȘTI ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În baza art. 274 alin. 1 din C. interpretat per a contrario instanța va respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de inadmisibilitate a cererii reclamantului invocată de pârâtul I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. și în consecință:
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul K. H. D. domiciliat în comuna C., ., jud. B. împotriva pârâtului I. DE C. ȘI DEZVOLTARE PENTRU PAJIȘTI B. cu sediul în B., ., jud. B. prin reprezentant legal, intervenient în nume propriu fiind S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Administrația Județeană a Finanțelor B. cu sediul procesual ales în B., .. 7, jud. B., având ca obiect revendicare imobiliară.
Respinge acțiunea reclamantului K. H. D. domiciliat în comuna C., ., jud. B. împotriva pârâtului A. DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI SILVICE G. I. SISEȘTI ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
L. S. D. C. G.
Red. /Dact.LS-30.06.2014
6 ex., 4 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 01/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 5050/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
