Servitute. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 09/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 14637/197/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 09.09.2013

PREȘEDINTE: L. A. - judecător

GREFIER: L. T.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 02.09.2013, când văzând concluziile părților, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.260 alin.1 C.p.c. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 09.09.2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECĂTORIA

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr_ reclamanți S. Ș. și S. A. au chemat în judecată pârâții S. D. I., S. M. și . SA solicitând să se constate dobândirea de către reclamanți a unui drept de superficie astfel:

-să se constate dreptul de proprietate al reclamanților cu titlu de drept construire asupra construcției compusă din subsol, parter și etaj situată în B., ., județ B., edificată pe terenul în suprafață de 2570 mp, înscris în CF_ B., nr top_/1/1/1/2/3 ,_/1/1/1/2/4 proprietatea pârâților S..

-să se determine suprafața de teren ocupată de construcția identificată la petitul 1 al acțiunii și terenul aferent acestei construcții din terenul în suprafață de 2570 mp înscris în CF_ B. nr top_/1/1/1/2/3 și_/1/1/1/2/4 proprietatea pârâților S. și să se dezmembreze terenul cu atribuirea unui număr topografic nou.

-să se constate dobândirea dreptului de folosință asupra terenului pe care este edificată construcția descrisă la petitul 1 precum și asupra terenului aferent acestei construcții, identificat la petitul 2, ca efect al acordului dat de proprietarii terenului, aferent edificării construcției.

-să se constituie în favoarea reclamanților un drept de servitute de trecere cu piciorul și auto în favoarea nr topografic identificat în petitul 3.

-să se dispună înscrierea în CF_ B. a dreptului de superficie al reclamanților compus din dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului pe care este edificată construcția și asupra terenului aferent și a dreptului de servitute de trecere cu piciorul și auto în favoarea terenului asupra căruia este constituit dreptul de superficie.

În motivarea acțiunii reclamanții arată că au edificat pe terenul pârâților S. înscris în CF_ B., nr top_/1/1/1/2/3,_/1/1/1/2/4 o construcție compusă din subsol, parter, etaj situată în B., ..În anul 2006, urmare a acordului exprimat de proprietarii tabulari ai terenului mai sus menționat, reclamanții au hotărât să edifice o casă. Proprietarii tabulari au construit de asemenea o casă pe același teren.În vederea obținerii banilor necesari pentru construirea casei reclamanții au înstrăinat mai multe proprietăți. În momentul în care reclamanții au dorit să legalizeze situația juridică a construcției edificate au aflat că terenul pe care era construit imobilul lor a fost ipotecat și grevat în favoarea pârâtei . SA, care refuză să-și dea acordul pentru dezmembrarea terenului.

În probațiune au fost depuse înscrisuri.

Pârâta . SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a instanței, întrucât imobilul din litigiu are o valoare de peste 500 000 lei. Reclamanții au indicat valoarea construcției la suma de 60 000 euro și a terenului la 10 000 euro.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin prezenta acțiune reclamanții au solicitat instanței să se constate dobândirea de către reclamanți a unui drept de superficie astfel:

-să se constate dreptul de proprietate al reclamanților cu titlu de drept construire asupra construcției compusă din subsol, parter și etaj situată în B., ., județ B., edificată pe terenul în suprafață de 2570 mp, înscris în CF_ B., nr top_/1/1/1/2/3 ,_/1/1/1/2/4 proprietatea pârâților S..

-să se determine suprafața de teren ocupată de construcția identificată la petitul 1 al acțiunii și terenul aferent acestei construcții din terenul în suprafață de 2570 mp înscris în CF_ B. nr top_/1/1/1/2/3 și_/1/1/1/2/4 proprietatea pârâților S. și să se dezmembreze terenul cu atribuirea unui număr topografic nou.

-să se constate dobândirea dreptului de folosință asupra terenului pe care este edificată construcția descrisă la petitul 1 precum și asupra terenului aferent acestei construcții, identificat la petitul 2, ca efect al acordului dat de proprietarii terenului, aferent edificării construcției.

-să se constituie în favoarea reclamanților un drept de servitute de trecere cu piciorul și auto în favoarea nr topografic identificat în petitul 3.

-să se dispună înscrierea în CF_ B. a dreptului de superficie al reclamanților compus din dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului pe care este edificată construcția și asupra terenului aferent și a dreptului de servitute de trecere cu piciorul și auto în favoarea terenului asupra căruia este constituit dreptul de superficie.

Valoarea obiectului litigiului este stabilită de reclamant prin cererea de chemare în judecată, conform art 112 pct 3 C pr civilă, însă instanța sau pârâtul pot contesta evaluarea făcută de reclamant, situație în care se vor administra probe pentru determinarea valorii obiectului cererii.

Având în vedere faptul că părțile nu s-au înțeles în ceea ce privește valoarea imobilului, instanța a apreciat oportună efectuarea expertizelor necesare stabilirii reale a valorii imobilului, în vederea stabilirii competenței materiale.

Potrivit raportului de expertiză specialitatea construcții efectuat în cauză de expert T. F. prețul tehnic al construcției este de 1 182 579, iar valoarea de circulație este de 473 032 lei .

Conform raportului de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert G. A. valoarea terenului în litigiu, determinată tehnic, este de 40 euro/ mp, aceasta nefiind valoarea de circulație pe piața imobiliară.

La ambele expertize au fost formulate obiecțiuni și întrucât reclamanții nu au fost de acord cu valorile stabilite de cei doi experți au solicitat efectuarea unei noi expertize, probă admisă de către instanța de judecată.

Astfel a fost efectuat un nou raport de expertiză specialitatea evaluări proprietăți imobiliare de către expert F. M. din care rezultă faptul că valoarea de piață a imobilului teren situat în Stupini, . județ B. este de 27 720 euro (120 900 lei, iar a construcției de la aceeași adresă este de 146 800 euro ( 640 053 lei ) .

Prin urmare, în urma expertizării imobilului ce face obiectul prezentului litigiu a rezultat faptul că valoarea acestuia este de peste 500 000 lei.

Potrivit art 2 indice 2 al 1 lit b C pr civilă-tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500 000 lei…

Conform art 158 al 1 c pr civilă-când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă.

Față de cele mai sus reținute și având în vedere dispozițiile art 158 al 3 c pr civilă instanța va admite excepția de necompetență materială invocată de către pârâta . SA și pe cale de consecință va declina în favoarea Tribunalului B. cauza formulată de reclamanții S. Ș. și S. A. împotriva pârâților S. D. I., S. M. și . SA

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția de necompetență materială și pe cale de consecință:

Declină în favoarea Tribunalului B. cauza formulată de reclamanții S. Ș. și S. A. împotriva pârâților S. D. I., S. M. și . SA.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi: 9 09 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. A. L. T.

Red./Dact. judecător L.A.

12.09.2013 – 4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Sentința nr. 09/2013. Judecătoria BRAŞOV