Acţiune în constatare. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 02/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-12-2014 în dosarul nr. 14081/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 02.12.2014
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
GREFIER: L. T.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 24.11.2014, când văzând concluziile reclamantei, prin reprezentant legal, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 pct.(1) NCPC. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 02.12.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanta . Cosmetic Products Impex SRL reprezentată prin lichidator judiciar Handorean I.-cabinet individual de insolvență a chemat în judectă pârâtul D. G., solicitând să se constate că în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat de fostul notariat de Stat B. prin Încheierea nr._/23 07 1991, pârâtul a vândut reclamantei următoarele imobile: teren de 1573,20 mp și construcțiile amplasate pe acesta, înscrise în CF 3134 Prejmer, nr top 1456, 1457 și teren intravilan de 1368 mp înscris în CF 8524 Prejmer, nr top 1455, ce nu a fost menționat în conținutul contractului și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit actelor de carte funciară, proprietari tabulari asupra terenului de 1368 mp, încă din anul 1929, apar ca fiind D. P., tată și antecesor al vânzătorului, cât și D. G., unchi după tată al vânzătorului, ambii fiind decedați și care au devenit proprietari în baza unui act de donație făcut de tatăl acestora, D. Christhian, fiecare deținând o cotă de câte ½ .La data autentificării contractului de vânzare cumpărare, această situație nu a fost cunoscută de părți.D. G. nu a declarat că defunctul său tată a fost proprietar tabular și asupra cotei de ½ din terenul de 1368 mp, înscris în CF 8524 Prejmer, iar această parcelă nu a fost înscrisă în certificatul de moștenitor și nici nu a făcut aparent obiectul contractului de vânzare cumpărare.Bunurile reclamantei urmează a fi scoase în . un tot unitar și această situație constituie un impediment major la vânzare.Ba mai mult, pe această parcelă au fost edificate construcții și instalații ce sunt părți componente ale averii debitorului, însă nu pot fi valorificate atâta timp cât reclamanta nu apare ca fiind proprietar asupra terenului pe care sunt parțial edificate.
Prin urmare, deși terenul de 1368 mp, înscris în CF 8524 Prejmer, nr top 1455 este folosit nestingherit de reclamantă, aparent nu a făcut obiectul vânzării cumpărării.După punerea în posesie, având reprezentarea că și . a făcut obiectul vânzării cumpărării, reclamanta, fiind de bună credință, a edificat o hală de producție pe terenul înscris în CF 3134 și parțial construcția și o parte din instalații au fost extinse și pe suprafața de 1368 mp, pentru care reclamanta nu are acte de carte funciară.În urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că suprafața de teren împrejmuită și folosită de reclamantă este mai mare cu circa 1360-1370 mp, față de cea din contractul de vânzare cumpărare.Reclamanta a declarat faptul că nici înainte și nici după preluarea în posesie a terenului nu a făcut o măsurare a acestuia, fiind convinsă că obiectul vânzării l-a format toată suprafața de teren ce era și este împrejmuită.
În drept acțiunea este întemeiată pe disp art 1294, 1295 al 1, 1312, 1313, 1314, 1315, 1324 Cod civil.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Pârâtul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată la această instanță s-a solicitat să se constate că în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat de fostul Notariat de Stat B. prin Încheierea nr_/23 07 1991, pârâtul a vândut reclamantei următoarele imobile: teren de 1573,20 mp și construcțiile amplasate pe acesta, înscrise în CF 3134 Prejmer, nr top 1456, 1457 și teren intravilan de 1368 mp înscris în CF 8524 Prejmer, nr top 1455, teren ce nu a fost menționat în conținutul contractului și să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară.
Potrivit extrasului CF_ Prejmer ( provenită din conversia de pe hârtie a CF 3134) reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 1573 mp, nr top 1456, 1457 și a casei, nr top 1457, nr cad C1.
Din raportul depus la dosar și întocmit de II R. Andreias A. rezultă faptul că din studiul CF 8524 Prejmer, ramul de cultură al nr top 1455 este înscris ca fiind arabil intravilan cu suprafața de 1368 mp, proprietari fiind D. G. și D. P..
Din extrasul CF 8524 Prejmer ( fila 30) rezultă faptul că proprietari tabulari ai terenului în suprafață de 1368 mp, nr top 1455 sunt Vieners G. și Vieners P..
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr_/23 07 1991 la Notariatul de Stat Județean B., D. G., în calitate de vânzător, a vândut reclamantei . Cosmetic Products Impex SRL imobilul situat în comuna Prejmer, ., înscris în CF 3134 Prejmer, nr top 1456,1457, constituit din grădină de 565,20 mp, casă de piatră și curtea de 1008 mp.
Prin prezenta acțiune reclamanta urmărește obținerea unui titlu de proprietate pentru imobilul de 1368 mp, înscris în CF 8524 Prejmer, nr top 1455, însă din probele administrate în cauză nu rezultă faptul că intenția vânzătorului ar fi fost în sensul de a vinde reclamantei și terenul înscris în CF 8524 Prejmer.
Față de aceste considerente și văzând dispozițiile art 10 al 1 și art 249 NCPC instanța va respinge acțiunea așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta . Cosmetic Products Impex SRL reprezentată prin lichidator judiciar Handorean I.-cabinet individual de insolvență, cu sediul în B., ., nr.19, . împotriva pârâtului D. G., cu domiciliul în Germania, Stetten Bruhlweg 8,_, Hechingen.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi: 2 12 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. A. L. T.
Red./Dact. judecător L.A.
19.12.2014 – 4ex
← Pretenţii. Sentința nr. 7246/2014. Judecătoria BRAŞOV | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 511/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|