Actiune in regres. Sentința nr. 1072/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 1072/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 23638/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1072
Ședința publică din data de 04.02.2014
PREȘEDINTE: E. B. - judecător
GREFIER: A. F. - M.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut pe excepție și pe fond în ședința publică din data de 14.01.2014, când partea reclamantă prin apărător ales a formulat concluzii, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru datele de 21.01.2014 și 28.01.2014, iar apoi pentru data de azi, 04.02.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată depusă la dosar, prin registratura instanței la 07.02.2014, cererea formulată de pârâtă pentru comunicarea unui extras al minutei sentinței civile pronunțate în cauză. S-a atașat cauzei dovada eliberării extrasului solicitat.
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 29.06.2011, sub nr._/299/2011 și apoi, în urma declinării teritoriale de competență, pe rolul acestei instanțe, la data de 26.09.2012, sub nr._, reclamanta S.C. „O. V. INSURANCE GROUP” S.A. (fosta S.C. „BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP” S.A.), prin reprezentant convențional S.C.A. „C. & Asociații” în contradictoriu cu pârâta S.C. „C. A.” S.A., prin reprezentant legal și cu terțul intervenient forțat K. I. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor de:
- 8.565,06 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii achitate de reclamantă în baza asigurării CASCO pentru pagubele produse la autoturismul asiguratului Ș. T. L. și
- dobânda legală calculată potrivit O.G.nr.9/2000 de la momentul plății despăgubirii, respectiv 23.06.2009 și până la momentul achitării efective a creanței principale de către pârâtă.
Cu cheltuieli de judecată.
O primă precizare s-a adus cererii în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, anume la fila 90, fiind indicată valoarea dobânzii legale la suma de 1.300,66 lei, cu referire la intervalul 23.06._11.
A doua precizare adusă aceluiași petit 2 al cererii se regăsește la fila 92 în dosarul civil nr._/299/2011, reclamanta indicând valoarea de 3.426,02 lei, ca fiind aferentă penalităților de întârziere calculate de la data de 28.12.2010 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, penalități care să curgă în continuare până la momentul plății efective a creanței principale. Calculul acestor penalități se regăsește la fila 93 dosar idem, privind însă intervalul 25.05._11.
O ultimă precizare a fost adusă cererii inițiale, corespunzător filei 84 în dosarul Judecătoriei B., reclamanta solicitând obligarea pârâtei doar la plata sumei de 3.048,98 lei, reprezentând diferența neachitată din penalitățile de întârziere în cuantum total de 8.882,02 lei (din care s-a achitat suma de 5.833,04 lei). S-au recunoscut cu aceeași ocazie, plățile efectuate de către pârâtă la datele de 10.06.2010 și de 08.04.2013, atât în contul creanței principale, cât și în contul penalităților de întârziere.
Cu cheltuieli de judecată.
În expunerea de motive, reclamanta a arătat că în ziua de 13.05.2009 s-a produs avarierea autoturismului marca Land Rover, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea numitului Ș. T. L.. Evenimentul rutier s-a produs în afara localității B., cu deplasare dinspre Hărman, vinovat fiind terțul intervenient care se afla la volanul autoturismului marca Mazda E2000, cu nr. de înmatriculare_ . Pe numele terțului intervenient a fost întocmit procesul verbal . nr._, iar în urma evenimentului rutier, s-a formulat la societatea reclamantă cererea de despăgubire pe baza asigurării CASCO.
Reparațiile la autoturismul asigurat CASCO s-au efectuat în baza poliței AVA nr._, iar devizul emis de către unitatea service autorizată a fost acceptat la plată de către asigurator. La data de 23.06.2009 prin O.P.nr.7045, reclamanta a achitat suma de 8.565,06 lei.
În temeiul art.22 din L.nr.136/1995, reclamanta este îndreptățită la recuperarea prejudiciului de la societatea de asigurare a terțului intervenient K. I., context în care a procedat la convocarea acestuia la conciliere în vederea recuperării sumei de 8.565,06 lei. Pârâta s-a prezentat la conciliere, însă nu a fost de acord cu suma pretinsă de reclamantă, invocând prețul mult prea mare la care s-a realizat reparația față de prețul oferit de către furnizorii autorizați și agreați la nivel național. Din acest punct de vedere, pârâta nu a efectuat propria investigație asupra producerii evenimentului rutier, astfel cum o autorizează art.36 alin.2 din Ordinul CSA nr.21/2009.
Sub aspectul penalităților de întârziere, reclamanta a invocat dispozițiile art.64 alin.4 din Ordinul CSA nr.21/2009 (fila 92 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București).
În drept au fost invocate dispozițiile art.22 din L.nr.136/1995, Ordinul CSA nr.21/2009, art.7201 și urm., art.10 alin.1 pct.4 și art.12 C.p.c., art.969 C. civil, contractul de asigurare CASCO, O.G.nr.9/2000 și art.1084 C. civil (1864), art.242 alin.2 C.p.c.
Reclamanta a achitat pentru cererea sa un timbru judiciar în valoare de 3 lei și taxa judiciară de timbru în cuantum de 702,94 lei (fila 90 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București), iar pentru cererea de repunere pe rol, timbrul judiciar de 1,5 lei și taxa judiciară de timbru în valoare de 415,23 lei. (filele 100 și 101 în dosarul Judecătoriei B.).
Pârâta a formulat întâmpinare potrivit filelor 74-78 în dosarul inițial constituit, invocând pe cale de excepție lipsa competenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar pe fond respingerea cererii reclamantei ca fiind neîntemeiată. În esență, a invocat pârâta faptul că potrivit dispozițiilor legale în materie, asigurătorul RCA este obligat să acopere prejudiciul, dar nu și să suporte în mod nejustificat un adaos comercial practicat de unitatea service. Cantitățile de materiale au fost majorate, după cum înlocuirea anumitor piese nu se justifică în raport de avariile produse în urma evenimentului rutier. Apoi, parte din piesele avariate puteau fi reparate și nu înlocuite (janta parte stânga și bara spate).
D. urmare, pârât a determinat valoarea de 2.885,37 lei, apreciind că reprezintă despăgubirea corect calculată, sumă pe care a și achitat-o la 10.06.2010 prin O.P.nr.2520.
Asupra celui de-al doilea capăt de cerere, pârâta a susținut că este neîntemeiat în raport de faptul că și-a îndeplinit în termen legal obligația principală. Obiecțiunile sale nu au fost soluționate de către reclamantă, astfel încât cerințele art.37 din Ordinul CSA nr.20/2008 nu sunt îndeplinite. Potrivit art.55 alin.6 din L.nr.136/1995 și art.39 pct.3 din Normele RCA, diferența de despăgubire dintre asigurarea facultativă și cea obligatorie, rămân în contul celei facultative.
În drept, pârâta a invocat art.115-118 C.p.c., L.nr.136/1995 și Ordinul CSA nr.5/2010.
În egală măsură, și terțul intervenient forțat a formulat întâmpinare – fila 71 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, invocând faptul că a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal. În acea procedură, societatea sa de asigurare a rămas în pasivitate.
În cadrul dosarului astfel constituit la Judecătoria Sectorului 1 București, părțile au depus înscrisuri (reclamanta – filele 6-63, 67, 89-90 și 93), iar pârâta (79-87).
Pronunțând la 12.01.2012 sentința civilă nr.205, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția lipsei competenței sale teritoriale invocate de către partea pârâtă și a declinat competența în favoarea Judecătoriei B..
La instanța astfel învestită s-a constituit prezenta cauză având nr._, pârâta înțelegând să aducă noi completări la întâmpinarea formulată (filele 5-10 dosar) și să invoce excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
În egală măsură, în urma sumelor achitate de partea pârâtă, prin cererea de repunere pe rol a cauzei, reclamanta a redus câtimea pretențiilor sale la suma de 3.048,98 lei, ca reprezentând diferența neachitată din penalitățile de întârziere în cuantum total de 8.882,02 lei (din care s-a achitat suma de 5.833,04 lei). S-au recunoscut cu aceeași ocazie, plățile efectuate de către pârâtă la datele de 10.06.2010 și de 08.04.2013, atât în contul creanței principale, cât și în contul penalităților de întârziere.
Cu cheltuieli de judecată.
Asupra acestei ultime precizări, prin nota de ședință de la filele 103-104 dosar, pârâta a formulat concluzii de respingere invocând datele diferite de la care reclamanta a calculat penalitățile de întârziere, anume 23.06.2009 și 28.12.2010, în condițiile în care a efectuat plata asiguratului său CASCO la 23.06.2009, iar avizarea dosarului de daună s-a produs doar la 10.05.2010. Față de aceste împrejurări, potrivit art.64 alin.2 lit.a) coroborat cu art.64 alin.4 din Norma Ordinului CSA 20/2008, reclamanta poate solicita penalități de întârziere doar după expirarea termenului de 15 zile de la data avizării scrise, respectiv ulterior datei de 26.05.2010. Potrivit modului de calcul de la fila 104 în dosarul Judecătoriei B. a rezultat suma de 134,10 lei, neachitată de către pârâtă din valoarea datorată legal cu titlu de penalități de întârziere.
La termenul din 14.01.2014, în temeiul art.137 alin.1 C.p.c., instanța a acordat cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție pe care a recalificat-o ca privind însuși fondul cauzei, apreciind că în materia drepturilor de creanță, stabilirea răspunderii patrimoniale a debitorului față de creditor, este o chestiune de fond, ce ține de însăși temeinicia unei cereri în pretenții.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În urma evenimentului rutier produs la 13.05.2009 în B., a poliței de asigurare facultativă AVA nr._ și a cererii de despăgubire, la societatea de asigurări reclamantă s-a deschis dosarul de daună AVA/BV/2186/2009, dosar în care a fost avizată la plată suma de 8.565,06 lei (filele 18-63 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București).
Calculul reparației prezintă data de 23.06.2009 (filele 46-48 dosar idem), iar acceptul la plată se regăsește la fila 49 dosar. Potrivit dovezii de la filele 24 și 67 dosar idem, reclamanta a achitat suma de 8.565,06 lei prin dispoziția de plată din 14.07.2009.
Apoi, în vederea recuperării prejudiciului, societatea de asigurare a asiguratului CASCO Ș. T. L. a notificat societatea pârâtă, invocând asigurarea de răspundere civilă obligatorie pe care persoana vinovată de producerea evenimentului rutier, terț intervenient în procedură, o avea încheiată sub nr._. Convocarea la conciliere prezintă nr.1730 din 21.04.2010 (fila 17 dosar inițial), fiind recepționată de către pârâtă la 10.05.2010.
La 25.05.2010 între părți a intervenit procesul verbal de conciliere aflat la filele 14 și 15 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, pârâta exprimându-și cu acea ocazie punctul de vedere menționat și în cuprinsul întâmpinării de la dosarul cauzei.
Răspunsul reclamantei la obiecțiunile pârâtei poartă nr.2564 din 28.05.2010 (fila 13 dosar idem), pentru ca la 04.06.2010, pârâta să emită adresa de la filele 6 și 80 dosar idem, cuprinzând acceptul său pentru despăgubirea în valoare de 2.885,37 lei, însoțită de calculația reparației de la filele 8-12 (82-86) dosar. Apoi, la 10.06.2010, pârâta a și achitat suma mai sus arătată în contul dosarului de daună AVA/BV/2186/2009 (fila 79 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București).
Ignorând plata astfel făcută de către pârâtă, la 29.06.2011, reclamanta învestește Judecătoria Sectorului 1 București, solicitând întreg debitul de 8.565,06 lei, la care a adăugat prin modificarea de la fila 92 dosar, penalitățile de întârziere de 3.426,02 lei aferente intervalului 28.12._11. În schimb, modul de calcul de la fila 93 dosar, atestă calculul penalităților de întârziere pentru intervalul 25.05._10.
În timpul judecății, anume la 05.04.2013, pârâta a mai achitat suma de 11.512,73 lei prin O.P. de la fila 65 în dosarul Judecătoriei B..
Apoi, prin explicația de la fila 104 dosar, pârâta a detaliat modalitatea de debitare a sumelor achitate.
Contrar acestor plăți, prin ultima precizare depusă la dosarul Judecătoriei B. (fila 84), reclamanta a invocat debitul neachitat în cuantum de 3.048,98 lei, ca reprezentând diferența rămasă neachitată din penalitățile de întârziere de 0,1% aplicate la debitul principal pentru intervalul 23.06._10. Modul de calcul de la fila 85 dosar idem, indică însă valoarea de 3.014,90 lei, ca reprezentând penalitățile de întârziere de 0,1% aferente creanței principale în valoare de 8.565,06 lei, pentru intervalul de 352 zile cuprins între 23.06._10.
În drept, asupra pretențiilor precizate ale reclamantei, instanța va avea în vedere dispozițiile art.64 alin.2-4 din Ordinul CSA nr.14/2011, în raport de care „în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:
a). dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative; avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri; acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;
b). dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit.a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata;
(3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.
(4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin.2 și 3 sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”
Or, în cauză, pârâta, în calitatea sa de asigurător RCA al persoanei vinovate de producerea evenimentului rutier a formulat obiecții asupra sumei solicitate de partea reclamantă. În această ipoteză ar deveni incidentă dispoziția art.64 alin.2 lit.b) din Ordinul mai sus evocat asupra termenului în care se face plata. Cu toate acestea, pârâta a renunțat implicit la obiecțiunile formulate prin plata integrală a prejudiciului.
Față de aceste dispoziții legale și de plățile efectuate de partea pârâtă până la data de 05.04.2013, raportat la modul inconstant în care reclamanta a înțeles să-și precizeze în mod repetat cererea, atât sub aspectul debitului secundar, cât și al modului/perioadei de determinare, instanța va reține ca fiind întemeiat modul de calcul remis cauzei de către pârâtă, cuprins în nota de ședință de la filele 103-104 în dosarul Judecătoriei B..
Astfel, instanța va avea în vedere că prin precizarea adusă cererii introductive (fila 92 dosar inițial), reclamanta a solicitat ca penalitățile de întârziere să curgă până la data achitării efective a debitului principal. Potrivit actelor dosarului, în concret, dispoziției de plată de la fila 79 în dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București și O.P. nr.605, aflat în copie la fila 65 în dosarul cauzei, plata creanței principale s-a realizat de către pârâtă în două tranșe, respectiv 2.885,37 lei la 10.06.2010 și 5.679,69 lei la 05.04.2013.
Data de la care se calculează penalitățile de întârziere este 26.05.2010, ca reprezentând împlinirea termenului de 15 zile calendaristice avut în vedere de dispoziția art.64 alin.2 lit.a) din Ordinul CSA nr.14/2011.
Funcție de această dată, pentru intervalul 26.05._10, pârâta datorează penalități de întârziere de 43,28 lei, calculate la suma achitată în valoare de 2.885,37 lei. Pentru diferența plătită la 05.04.2013, în valoare de 5.679,69 lei, penalitățile de întârziere calculate cu începere din 26.05.2010 sunt în valoare de 5.923,92 lei.
Din întreaga datorie de achitat către reclamantă, în valoare de 14.532,26 lei (reprezentând 2.885,37 lei debit principal, 43,28 lei penalități la această sumă; de 5.679,69 lei diferență debit principal și 5.923,92 lei penalități de întârziere la această diferență), pârâta a achitat valoarea totală de 14.398,10 lei (2.885,37 lei și 11.512,73 lei).
Or, funcție de plățile astfel efectuate, rezultă diferența neachitată de 134,10 lei, diferență pe care instanța o va considera a fi întemeiată și pentru care va obliga pârâta la plată către reclamantă.
Restul pretențiilor precizate ale reclamantei vor fi respinse ca fiind nedatorate de către pârâtă și deci, nefondate.
Pentru cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă, în temeiul art.247 alin.1 C.p.c., reținând a fi admise în parte pretențiile precizate ale acesteia, instanța va obliga pârâta la plata sumei de 15,91 lei, reprezentând timbrul judiciar de 1,5 lei și taxa judiciară de timbru în cuantum de 14,41 lei, ambele aferente creanței de 134,10 lei.
În ceea ce privește onorariul avocațial pretins de partea reclamantă, instanța constată că documentul de plată de la fila 78 dosar, indică o altă societate de avocatură decât cea prin care s-a realizat reprezentarea în prezenta judecată, în concret s-a menționat S.C.A. „C.” în loc de S.C.A. „C. & Asociații”. Față de aceste împrejurări, instanța nu va cuprinde în cheltuielile de judecată datorate de partea pârâtă și suma de 856,34 lei, pretinsă cu titlu de onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată și precizată de reclamanta S.C. „O. V. INSURANCE GROUP” S.A. (fosta S.C. „BCR ASIGURĂRI V. INSURANCE GROUP” S.A.), cu sediul procesual ales în București, ., ., Mezanin, sector 3, prin reprezentant convențional S.C.A. „C. & Asociații” în contradictoriu cu pârâta S.C. „C. A.” S.A., cu sediul social în Sibiu, ..5, jud. Sibiu, reprezentată în procedură prin Sucursala B. și cu terțul intervenient forțat K. I., domiciliat în B., ., nr.4, jud. B. și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 134,10 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
Respinge restul pretențiilor precizate ale reclamantei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 15,91 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv timbrul judiciar de 1,5 lei și taxa judiciară de timbru în cuantum de 14,41 lei.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. pt. A. F. – M.
în concediu postnatal, semnează
grefier șef Secție civilă,
C. M.
Red./Dact. judecător E.B.
21.09.2014 – 5ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 2742/2014. Judecătoria BRAŞOV | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|