Actiune in regres. Sentința nr. 4716/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4716/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 18314/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4716
Ședința publică din data de 15.04.2014
PREȘEDINTE –I. V. – judecător
GREFIER – S. C.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 03.04.2014 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 15.04.2014.
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17.07.2013 sub nr._, astfel cum a fost reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta .-Reasigurare SA și intervenientul forțat B. L. C. a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 21.757,11 lei reprezentând despăgubiri și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi de întârziere calculate începând cu data de 07.06.2006 până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, s-a arătat că la data de 29.10.2012 s-a produs un eveniment rutier în care vinovăția aparține, potrivit Anexei 2 eliberate de IPJ B., conducătorului autovehiculului cu nr._ având asigurare RCA eliberată de pârâtă. În accident a fost avariat autovehiculul Ford cu nr._ asigurat Casco la reclamantă care a achitat o despăgubire de 21.757,11 lei prin OP din 21.03.2013 pe care urma să o recupereze de la asigurătorul RCA. Prin adresa nr. 649/08.05.2013, i-a fost înaintat pârâtei dosarul de daună, aceasta fiind convocată și la conciliere pentru data de 07.06.2013, însă nu a răspuns invitației formulate. În drept au fost invocate disp. art. 2210 C.civ, art. 54 din Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 14/2011.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1192,86 lei.
Intervenientul forțat B. L. C. a formulat întâmpinare(f.40) prin care a arătat că despăgubirea solicitată trebuie achitată de pârâtă .-Reasigurare SA, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție respinsă la termenul din data de 03.04.2014.
Pârâta .-Reasigurare SA nu a formulat întâmpinare însă la termenul din data de 20.02.2014 a depus notă de ședință prin care a arătat că în urma analizării dosarului de daună a achitat reclamantei despăgubirile, iar în ceea ce privește penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată solicitate, pârâta consideră că nu poate fi obligată la plata acestora, având în vedere principiul „ accesoriul urmează principalului „ .
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În data de 29.10.2012, pe DN 1, Km 209+100m, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autovehiculul BMW cu nr._ având asigurare RCA eliberată de pârâtă și autoutilitara Ford cu nr._ asigurată Casco la reclamantă, vinovat de producerea accidentului fiind interveninetul forțat B. L. C., conducătorul autovehiculului BMW cu nr._ (f. 32)
Autovehiculul Ford cu nr._, proprietatea VB Leasing România IFN SRL a fost reparat pe baza poliței CASCO pe care o deținea la societatea reclamantă, fiind deschis în acest sens dosarul de daună nr. K1151231, reclamanta achitând o despăgubire în cuantum de 21.757,11 lei prin OP din 22.03.2013(f.12).
În drept, conform art.22 din Legea nr.136/1995, act aplicabil la momentul nașterii raportului juridic dedus judecății „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.
Astfel, potrivit textului legal enunțat, reclamanta are dreptul să se îndrepte împotriva pârâtei pentru plata sumei de 21.757,11 lei, pe care a plătit-o în calitate de asigurator.
Conform art. 39 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 14/2011 în cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate iar potrivit art. 39 alin. 2 în situația respectării prevederilor alin. (1), asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere.
Ca urmare, față de dispozițiile legale menționate instanța constată că pârâta în calitate de asigurător RCA al autoturismului condus de persoana vinovată de producerea accidentului, trebuie să achite reclamantei suma de 21.757,11 lei cu titlu de despăgubiri.
Pe parcursul soluționării cauzei pârâta a achitat reclamantei suma de 21.757,11 lei reprezentând despăgubiri, astfel că instanța urmează a respingă cererea reclamantei privind această sumă ca fiind rămasa fără obiect .
În privința penalităților de întârziere, se reține că potrivit art. 64 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 ”în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:
a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv sediul social ori sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau sucursala care a lichidat dauna;
b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata.
(3) În cazul neformulării obiecțiilor în termen de 30 de zile, asigurătorul RCA nu mai poate emite obiecții, datoria devenind scadentă.
(4) Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. (2) și (3) sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.”
Reținând că prin adresa nr. 649/08.05.2013, pârâtei i s-a solicitat achitarea sumei de 21.757,11 lei și a fost invitată la conciliere la data de 07.06.2013 (f. 7) iar până la data menționată, pârâta nu a formulat obiecții cu privire la suma solicitată, față de dispozițiile art. 64 alin.2 lit. a din Ordinul CSA nr. 14/2011, față de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și reținând că despăgubirea a fost achitată la data de 29.11.2013 (f. 50), pârâta va fi obligată la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi calculate asupra debitului de 21.757,11 lei, pentru perioada 07.06.2013 și până la data de 29.11.2013.
În ceea ce privește petitul accesoriu vizând cheltuielile de judecată, instanța reține că potrivit art. 1523 alin 2 lit d din Noul Cod Civil, pârâta se afla de drept în întârziere în privința obligației achitării despăgubirii, astfel că, împrejurarea că a recunoscut și achitat reclamantei suma pretinsă cu acest titlu până la primul termen de judecată, nu o poate exonera de plata cheltuielilor de judecată, aând în vedere disp. art. 454 NCPC.
Reținând așadar culpa procesuală a pârâtei, în baza art. 453 N.C.proc.civ. aceasta va fi obligată la plata sumei de 1192,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J_, cu sediul ales în B., .. 2, . în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, cu sediul în Voluntari, ..10 Global City Bussines Park, Clădirea O23, ., având CUI RO_, J_ și cu intervenientul forțat B. L. C., cu domiciliul în Sibiu, ., jud. Sibiu și în consecință:
Obligă pârâta . REASIGURARE SA la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate începând cu data de 07.06.2013 și până la data de 29.11.2013.
Respinge ca fiind rămasă fără obiect cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 21.757,11 lei reprezentând despăgubiri.
Obligă pârâta . REASIGURARE SA la plata sumei de 1192,86 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. V. C. S.
Red. I.V., ex.5
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria... | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4709/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|