Rezoluţiune contract. Sentința nr. 4709/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 4709/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 7143/197/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3062
ROMANIA
JUDETUL BRASOV
JUDECATORIA BRASOV
Sentinta civila nr. 4709
Sedinta publica din data de 15.04.2014
Instanta constituita din:
Președinte: A. N.
Grefier: C. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul, S.C. „I. T. & CO” S.R.L., prin reprezentant legal și pe pârâtul, C. I., având ca obiect „rezoluțiune contract”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, inclusiv la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 14.04.2014, o cerere de renunțare la judecată, formulată de către reclamant, precum și o notă de ședință formulată de către pârât, prin care arată că este de acord cu renunțarea la judecată a reclamantului, fără nici o altă pretenție, după care:
Dezbaterile și susținerile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 01.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea pentru 15.04.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre:
I N S T A N T A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.03.2013 sub nr._, reclamantul, S.C. „I. T. & CO” S.R.L., prin reprezentant legal, in contradictoriu cu pârâtul, C. I., a solicitat rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare antentificat la BNPA T. V. și B. V. –D. sub nr. 2504/04.08.2011, obligarea pârâtului la plata daunelor în sumă de 50.000 euro, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, s-a arătat, in esenta, că în baza antecontractului de vânzare-cumpărare indicat, pârâtul s-a oblifat față de reclamant, în schimbul plății sumei de 30.000 euro să-i vândă, până cel târziu la data de 10.04.2012, terenul de 13.000 mp, cu front la stradă, din întreaga suprafață de_ mp, situată în Predeal, ce urma să îi fie atribuită pârâtului conform legii. Până la expirarea termenului limită prevăzut pentru perfectarea vânzării-cumpărării, pârâtul trebuia să obțină titlul de proprietate asupra respectivei suprafețe de teren, după care să realizeze lucrările specifice de carte funciară. Potrivit înțelegerii, reclamantul i-a achitat pârâtului la momentul încheierii antecontractului avansul de 1200 lei, urmând ca diferența de_ euro să îi fie plătită până cel târziu la momentul încheierii actului notarial. Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin antecontract.
In susținerea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri.
Din taxa judiciară de timbru stabilită de către instanță în cuantum de 5981 lei, reclamantul a achitat suma de 107 lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei.
La data de 14.04.2014, reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea cererii de chemare in judecata.
Potrivit art. 406 din C.proc.civ., „reclamantul poate sa renunțe oricând la judecată, fie in tot, fie in parte, verbal in ședință, sau prin cerere scrisa”.
Întreg procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, in conținutul căruia intră si dreptul părților litigante de a face acte procesuale de dispoziție, renunțarea petentului la judecata fiind un asemenea act de dispoziție.
Instanța constată ca sunt îndeplinite condițiile art. 406 din C.proc.civ., motiv pentru care va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii formulate, sens în care,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecarea cerere de chemare in judecata formulata de reclamantul, S.C. „I. T. & CO” S.R.L., prin reprezentant legal, cu sediul in Municipiul B., ., ., in contradictoriu cu pârâtul, C. I., cu domiciliul în Mun. Predeal, ., ., ., în baza art. 406 din C.proc.civ.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanta a carei hotarare se ataca.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. N. C. D.
Red. / Tehno. A.N. /4 ex. / 16.05.2014
← Actiune in regres. Sentința nr. 4716/2014. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 2742/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|