Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 12084/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința camerei de consiliu din data de 30.09.2014
PREȘEDINTE: E. B. – judecător
GREFIER: D. I.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „cerere cu valoare redusă” privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari DE APARTAMENTE „NR.77” în contradictoriu cu pârâta I. C..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se constată lipsa părților.
Procedura în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procedând la verificarea competenței sale în temeiul art.131 alin.1 N.C.p.c., instanța reține competența materială potrivit art.1027 alin.1 N.C.p.c. și cea teritorială, conform art.107 alin.1 N.C.p.c.
Instanța în acord cu actele și lucrările dosarului, reține cererea spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la 30.04.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari de Apartamente „NR.77”, prin reprezentant convențional – avocat P. D. E. în contradictoriu cu pârâta I. C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.448,19 lei, reprezentând:
- 1.818,59 lei, taxe locative aferente intervalului ianuarie 2013-februarie 2014 și
- 629,60 lei, penalități de întârziere privind perioada ianuarie 2013-ianuarie 2014.
Cu cheltuieli de judecată în cuantum 400 lei.
În drept, cererea nu este întemeiată.
În motivare, reclamanta arată că pârâta a încetat să mai efectueze plăți în contul taxelor locative, începând cu data de 18.02.2013. Această împrejurare aduce prejudicii asociației de proprietari, care se află în imposibilitatea de a chita facturile către furnizorii de utilități. Pârâta deține în proprietate apartamentul, fapt atestat de extrasul CF nr._-C1-U106 B.. Sumele restante sunt în cuantum de 1.818,59 lei, reprezentând taxele locative aferente intervalului ianuarie 2013-februarie 2014 și de 629,60 lei, cu titlu de penalități de întârziere privind perioada ianuarie 2013-ianuarie 2014.
Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru conform art.50 alin.2 din L.nr.230/2007 republicată.
Reclamanta a formulat cererea potrivit procedurii instituite la art.1025 – art.1032 N.C.p.c.
Pârâta nu au depus formularul de răspuns prevăzut la art.1029 alin.4 N.C.p.c.
În susținerea cererii sale, reclamanta a depus la dosar situația asupra debitului restant (fila 10), extrasul CF nr._-C1-U106 B. (filele 11 și 44-45), listele de plată a taxelor locative aferente perioadei ianuarie 2013-februarie 2014 (filele 21-34), copiile hotărârilor Asociației de P. asupra penalităților de întârziere aferente anilor 2013 și 2014 (filele 12-13 și 39-43), notificările adresate pârâtei (filele 14-20).
Procedura s-a desfășurat în camera de consiliu, fără înfățișarea părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta domiciliată în B., ., ., . este membră a Asociației de P. de Apartamente „Nr.77”, reclamantă în cauză.
În această calitate, și deținând în proprietate apartamentului mai sus identificat potrivit extrasului CF nr._-C1-U106 B. de la filele 11 și 44-45 dosar, are obligația de a achita în termenul stabilit cota de contribuție ce-i revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari.
Este dispoziția art.46 din L.nr.230/2007 republicată, termenul de plată de 20 zile calendaristice de la data afișării, fiind stipulat la art.49 alin.2 din amintitul act normativ și preluată ca atare la art.25 alin.1 din H.G nr.1588/2007.
Conform situației depuse la dosar (fila 10), pârâta nu și-a mai îndeplinit această obligație începând cu luna ianuarie 2013, acumulând un debit de 1.818,59 lei până în luna februarie 2014 inclusiv.
Pentru întârzierea la plată, L.nr.230/2007 republicată la art.49 alin.1 permite calcularea unor penalități de 0,2% pentru fiecare zi și care se vor aplica pentru fiecare cotă de întreținere lunară, fără ca suma lor să poată depăși suma cotelor de întreținere lunare la care s-a aplicat.
În considerarea dispoziției legale mai sus evocate, asociația de proprietari a determinat pentru restanțele pârâtei, suma de 629,60 lei cu titlu de penalități de întârziere.
În acest sens, la dosar reclamanta a depus hotărârile adoptate de Adunarea Generală a Asociației de P. de Apartamente „Nr.77” la datele de 31.05.2013 și de 06.06.2014 (filele 12-13 și 39-43).
Făcând aplicarea art.50 alin.1 din L.nr.230/2007, reclamanta, în temeiul dreptului acolo instituit, a procedat la acționarea în judecată a pârâtei, solicitând obligarea acesteia la plata debitului total de 2.448,19 lei.
În raport de dispoziția art.1025 alin.1 N.C.p.c., instanța constată că cererea reclamantei îndeplinește condițiile de admisibilitate, valoarea sa fiind circumscrisă limitei acolo prevăzute.
În soluționarea cererii, instanța va avea în vedere obligația legală ce-i incumbă pârâtei, în calitatea sa de membru al asociației de proprietari și în virtutea căreia va dispune obligarea la plata debitului principal în cuantum de 1.818,59 lei, reținând și că asupra acestei sume nu s-au făcut obiecțiuni.
Asupra penalităților de întârziere în cuantum de 629,60 lei, aferente intervalului ianuarie 2013-ianuarie 2014, devine incident art.49 alin.1 din L.nr.230/2007 republicată, instanța văzând că reclamanta le-a determinat funcție de criteriile acolo arătate și după expirarea perioadei de 30 zile de la împlinirea termenului stabilit pentru plată. Tot astfel, la dosar au fost depuse și hotărârile adoptate de Adunarea Generală a Asociației de P. pentru anii 2013-2014, cu privire la aplicarea acestor penalități (art.45 din L.nr.230/2007 republicată).
Cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă sunt în sarcina pârâtei, ca parte căzută în pretenții, context în care în raport de dispoziția art.1031 alin.1 N.C.p.c., instanța va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales, potrivit chitanței nr.137 din 15.04.2014, aflate la fila 8 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE APARTAMENTE „NR.77”, cu sediul în B., ., jud. B., prin reprezentant convențional - avocat P. D. E. în contradictoriu cu pârâta I. C., domiciliată în B., ., ., . și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2.448,19 lei, reprezentând:
- 1.818,59 lei, taxe locative aferente intervalului ianuarie 2013-februarie 2014 și
- 629,60 lei, penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate pentru perioada ianuarie 2013-ianuarie 2014.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocațial.
Executorie de drept.
Cu drept de apel la Tribunalul B. în 30 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința camerei de consiliu, azi, 30.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. D. I.
Red./Dact. judecător E.B.
30.09.2014 - 4ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5402/2014. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|