Uzucapiune. Sentința nr. 09/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 3911/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 09.10.2014
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
GREFIER: L. T.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 29.09.2014, când văzând concluziile petenților, prin apărător ales, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 pct.(1) NCPC. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 06.10.2014 și 09.10.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr_ petenții Bărdășan B. și Bărdășan E. au solicitat să se constate faptul că au dobândit prin uzucapiune drept de proprietate asupra:
- imobilului teren în suprafață de 457 mp, situat în C., înscris în CF_ C., nr top 1314, cotele aparținând proprietarilor tabulari: R. Martha-cota de 24/48, T. M., cota de 4/48, K. Frieda, cota de 4/48, K. E., cota de 4/48 și K. M. cota de 4/48;
- asupra imobilului teren în suprafață de 1303 mp, înscris în CF_ C., nr top 1313, cotele aparținând proprietarilor tabulari:Krestels Janos, cota de 48/480, Krestels P. cota de 48/480, Krestels Martan, cota de 48/480, Krestls Mihaly cota de 48/480, Krestels G. cota de 48/480, R. Martha cota de 20/480, T. M. cota de 20/480, K. Frieda cota de 20/480, K. E. cota de 20/480 și K. M. cota de 20/480.
Să se dispună înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit și radierea dreptului de uzufruct viager înscris în favoarea beneficiarei R. M. n K., înscris în CF_ C. și CF_ C..
În motivarea acțiunii se arată faptul că ambele imobile au aparținut membrilor familiei autoarei petenților B. C. V., decedată în data de 24 11 2005. Aceasta a dobândit o cotă de proprietate în calitate de moștenitor, însă prin plecarea din țară a unor coproprietari, începând cu anul 1999, întreaga suprafață de teren s-a aflat în stăpânirea exclusivă a familiei petenților. Referitor la ceilalți coproprietari de la decesul acestora au trecut mai mult de 20 de ani, iar din anul 1990 a fost exercitată o posesie utilă asupra imobilului.
Petenții au depus completare de acțiune prin care au solicitat să se constate că au dobândit prin uzucapiune drept de proprietate și asupra cotei de 4/48 din terenul în suprafață de 457 mp, înscris în CF_ C., nr top 1314, aparținând lui K. Wilhelm și asupra cotei de 20/480 din terenul în suprafață de 1303 mp, înscris în CF_ C., nr top 1313, aparținând lui K. Wilhelm și să se dispună intabularea dreptului de proprietate.
În probațiune au fost depuse înscrisuri și expertizele extrajudiare nr 20/2014 și 18/2014 efectuate de expert P. R..
În drept petenții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art 28 din DL 115/1938.
Prin procesele verbale de recepție nr 2073/2014 și 2079/2014 OCPI B. a declarat admise cele două lucrări de expertiză.
În conformitate cu dispozițiile art. 130 din Decretul Lege 155 /1938, ce reglementează procedura privitor la înscrierea drepturilor dobândite prin uzucapiunea prevăzută de art.28 din același act normativ, s-a procedat la emiterea somațiilor prevăzute de art.130 alin.2, ce au fost afișate potrivit acestei dispoziții legale la ușa Judecătoriei B., la Primăria C., la O. de C. si Publicitate Imobiliara precum și într-un ziar de largă răspândire, procesele verbale întocmite in acest sens fiind depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin prezenta acțiune petenții au solicitat instanței să constate faptul că au dobândit prin uzucapiune drept de proprietate cu privire la cotele aparținând proprietarilor tabulari din imobilul teren în suprafață de 457 mp, situat în C., înscris în CF_ C., nr top 1314 și asupra imobilului teren în suprafață de 1303 mp, înscris în CF_ C., nr top 1313.
Din raportul de expertiză nr 18/2014 rezultă că imobilul înscris în CF_ C., nr top 1313 are o suprafață de 1090 mp, spre deosebire de cea înscrisă în CF de 1303 mp.
Din raportul de expertiză nr 20/2014 rezultă că terenul înscris în CF_ C., nr top 1314 este în suprafață de 457 mp. Pe cele două terenuri nu există construcții.
Din extrasul CF_ C., nr top 1314 în suprafață de 457 mp, rezultă că:petenta Bărdășan E. are o cotă de 1/48, iar Bărdășan B. de 3/48.Restul cotelor sunt deținute astfel: R. M.-cota de 24/48, M. T. n K. cota de 4/48, Frieda K. cota de 4/48, K. E. cota de 4/48, M. K. cota de 4/48, Wilhelm K. cota de 4/48. Este intabulat un drept de uzufruct viager pentru M. I. K. n R..
Din extrasul CF_ C., nr top 1313, suprafață de 1303,20 mp rezultă că petenta Bărdășan E. are o cotă de 5/480, iar Bărdășan B. o cotă de 15/480.Restul cotelor sunt deținute astfel: Krestels Janos, Krestels P., Krestels Martan, Krestels Mihaly și Krestels G. cota de câte 48/480, R. Martha cota de 120/480, M. T. n K., Freda K., E. K., M. K. și Wilhelm K. cota de câte 20/480. Este intabulat un drept de uzufruct viager pentru M. I. K. n R. asupra cotei de 1/7 din imobil.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă faptul că proprietarii tabulari sunt decedați de peste 20 de ani.
Martorul B. T. a declarat faptul că reclamanții folosesc de peste 20 de ani imobilul teren situat în C., . în posesie, însă această declarație este contrazisă chiar de petenți care au arătat faptul că începând cu anul 1999 întreaga suprafață de teren s-a aflat în stăpânirea exclusivă a familiei petenților.
Potrivit art 28 din DL 115/1938-
Cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
Condițiile legale care trebuie îndeplinite pentru a putea invoca uzucapiunea extratabulara sunt ca titularul dreptului întabulat în cartea funciara sa fie decedat, uzucapantul să posede imobilul timp de cel puțin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular, iar posesia să fie utilă, indiferent de buna sau reaua-credință a posesorului.
Prin urmare, pentru a deveni titular al dreptului real potrivit dispozițiilor mai sus enunțate trebuie să fi posedat un bun imobil timp de 20 de ani, calculați de la decesul proprietarului înscris în cartea funciară.
Instanța apreciază faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de disp art 28 din DL 115/1938, deoarece posesia asupra imobilului a început abia în anul 1999, astfel că bunul nu a fost posedat o perioadă de cel puțin 20 de ani de la moartea proprietarului tabular, considerente față de care va respinge cererea formulată și precizată de petenții Bărdășan B. și Bărdășan E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată și precizată de petenții Bărdășan B. și Bărdășan E., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. Dadu D. din B., ..64, ..
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi: 9 10 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. ACHTENLAURA T.
Red./Dact. judecător L.A.
13.10.2014 – 4ex.
← Acţiune pauliană. Sentința nr. 8908/2014. Judecătoria BRAŞOV | Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 26/2014.... → |
---|