Cereri privind executarea silită. Sentința nr. 9660/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 9660/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-08-2014 în dosarul nr. 13600/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9660
Ședința publică din 18.08.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. N. – judecător
GREFIER – B. N. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentii D. M. L. B., L. A., B. I., cu domiciliul ales la P. Lăcărmioara, Bucuresti, .. 78 A, sector 2, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în P., .. 70, jud. B., având ca obiect „conexare dosare de executare”.
Dezbaterile asupra cererii formulate au avut loc la termenul din data de 14.08.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta sentință, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 18.08.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 15.05.2014, sub nr._, petentii D. M. L. B., L. A., B. I. au solicitat în contradictoriu cu intimata . conexarea dosarului de executare nr. 1168/2013 aflat pe rolul B. M. M. I. la dosarul nr. 990/2013 aflat pe rolul B. G. G. C..
În motivare se arată că dosarul de executare nr. 1168/2013 aflat pe rolul B. M. M. I. s-a deschis ca urmare a cererii formulata la data de 26.08.2012 de petentul B. I., de punere în executare a titlului executoriu Decizie nr. 5442/23.06.2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, pentru suma de 3000 de lei, si Sentința civilă nr._/28.11.212 pronunțată de Judecătoria B., pentru suma de 20.000 de lei. La data de 11.11.2013, petentii D. M. L. B., L. A., B. I. au formulat cererea de punere în executare a titlului executoriu - Sentința penală nr. 38/F pronunțată de Curtea de Apel B.- pentru suma de 8760 lei, ca urmare a acestei cereri fiind deschis dosarul de executare nr. 990/2013 aflat pe rolul B. G. G. C..
Solicitarea de conexare a dosarelor executionale este motivată de stadiul mai avansat al actelor de executare întocmite în cadrul dosarului nr. 990/2013 aflat pe rolul B. G. G. C..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 653 alin. 2 C.pr.civ.
În probațiune, petentii au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei copia certificată pentru conformitate a celor două dosare de executare: dosarul de executare nr. 1168/2013 aflat pe rolul B. M. M. I. și dosarul de executare nr. 990/2013 aflat pe rolul B. G. G. C..
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. 27 OUG 80/2013.
Intimata, ., nu a formulat întâmpinare în termen legal însă a depus la dosarul cauzei, la termenul din data de 14.08.2014, nota de ședință prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii formulate de petenți.
În motivarea excepției, intimata a arătat că cele două dosare de executare a căror conexare se solicită privesc bunuri diferite ale debitorului. Totodată, s-a arătat că izvoarele executării sunt diferite, iar executarea silită imobiliară pornită este abuzivă.
La termenul din data de 14.08.2014, instanța a pus în discuție si a dispus calificarea excepției inadmisibilității, excepție invocată de intimată, ca fiind o apărare legată de fondul cererii formulate de petenti.
În temeiul dispozițiilor art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 26.08.2013, pe rolul B. M. M. I., a fost înregistrată cererea formulată de creditorul B. I. (f. 80), având ca obiect începerea procedurii de executare silită împotriva debitoare ., în vederea recuperării creanței în valoare de 23.000 lei, provenind din titlurile executorii constând în Decizie nr. 5442/23.06.2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, pentru suma de 3000 de lei, si Sentința civilă nr._/28.11.212 pronunțată de Judecătoria B., pentru suma de 20.000 de lei.
Prin Încheierea Camerei de Consiliu din data de 09.09.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._/197/2013, dosar de executare nr. 1168/2013, s-a dispus încuviințarea executării silite privind titlul executoriu reprezentând decizia nr. 5442/23.06.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și sentința civilă nr._/28.11.2012 pronunțată de Judecătoria B., la cererea creditorului B. I. împotriva debitoarei . pentru creanța în sumă de 23.000,00 lei și accesoriile acesteia inclusiv a cheltuielilor de executare, în modalitățile de executare prevăzute de lege.
În cadrul dosarului de executare nr. 1168/2013 al B. M. M. I., au fost emise mai multe adrese de înființare a popririi asupra conturilor debitoarei, prin adresa emisă de MFP-ANAF (f. 70) fiind confirmată înființarea popririi asupra conturilor debitoarei.
Instanța reține că în cadrul dosarului de executare nr. . 1168/2013 al B. M. M. I., deși au fost făcute demersuri pentru identificarea bunurilor imobile ale debitoarei, nu a fost demarată executarea silită imobiliară prin emiterea somației imobiliare de către executorul judecătoresc.
La data de 11.11.2013, pe rolul B. G. G. C. a fost înregistrată cererea creditorilor D. M. L. B., L. A., B. I., având ca obiect începerea procedurii de executare silită împotriva debitoare ., în vederea recuperării creanței în valoare de 8760 lei, provenind din titlul executoriu - Sentința penală nr. 38/F pronunțată de Curtea de Apel B..
Prin Încheierea Camerei de Consiliu din data de 18.11.2013, pronunțată de judecătoria B. în dosar nr._/197/2013, dosar de executare nr. 990/2013, s-a dispus încuviințarea executării privind titlul executoriu reprezentând sentința penală nr. 38/F/15.04.2013 a Curții de Apel B., la cererea creditorilor D. M. L. B., A. L. Și B. I., împotriva debitoarei ., pentru creanța în sumă de 8.760,00 lei și accesoriile acesteia inclusiv a cheltuielilor de executare, în modalitățile de executare prevăzute de lege.
În cadrul dosarului de executare nr. 990/2013 al B. G. G. C. a fost emisă Somația imobiliară în vederea executării silite imobiliare asupra imobilului situat în P., .. 17, jud. B., înscris în CF_ B., nr. top_/1/a/2/29/2. Prin încheierea OCPI nr._/2014 din data de 17.04.2014, s-a dispus notarea urmăririi silite imobiliare formulată de creditorii D. M. L. B., L. A., B. I. împotriva debitoarei ., asupra parterului și etajului construcției de la A+5 din CF_ B.,_/1/a/2/29/2, pentru recuperarea sumei de 8760 lei.
În drept, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 653 C.pr.civ., „Când, privitor la aceleași bunuri, se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătorești diferiți, instanța de executare în circumscripția căreia a început prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia dintre executori, le va conexa, dispunând să se facă o singură executare de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, iar dacă executările sunt în același stadiu, de către executorul judecătoresc care a început cel dintâi executarea”.
Analizând aplicabilitatea dispozițiilor legale precitate la situația de fapt reținută în considerente, instanța apreciază că cererea formulată de petenții creditori este neîntemeiată. Astfel, textul art. 653 C.pr.civ. impune condiția existenței executării silite de către executori diferiți, însă privitor la aceleași bunuri ale debitorului, bunuri mobile sau imobile. În cauză, așa cum s-a arătat, cele două executări demarate la solicitarea creditorilor privesc bunuri diferite. Dacă în cadrul dosarului de executare nr. 1168/2013 al B. M. M. I. s-a ales executarea silită prin poprire, fiind înființată poprirea asupra conturilor debitoarei, astfel cum reise din adresa de la fila 70, în cadrul dosarului de executare nr. 990/2013 al B. G. G. C. s-a optat pentru executarea silită imobiliară, fiind emisă somația imobiliară pentru executarea silită a imobilului aparținând debitoarei, înscris în CF_ B., nr. top_/1/a/2/29/2.
Față de aceste considerente, reținând că nu este îndeplinită condiția identității de bunuri, obiect al executării silite, instanța, reținând si dispozițiile art. 653 C.pr.civ., urmează a respinge cererea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea având ca obiect „conexare dosare de executare” formulată de petentii D. M. L. B., L. A., B. I., cu domiciliul ales la P. Lăcărmioara, Bucuresti, .. 78 A, sector 2, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în P., .. 70, jud. B., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. N. B. N. E.
Red. N.C. 21.08. 2014/ 3 ex.
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|