Obligaţie de a face. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 15392/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA Nr._/2014

Ședința publică de la 17.10.2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – M. A. – Judecător

GREFIER – A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . pe pârâtul M. N. M., având ca obiect „obligația de a face”

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se constată depusă la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței cerere formulată de către reclamantă prin care declară că renunță la judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare.

JUDECĂTORIA

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr. de mai sus, reclamanta .-a chemat în judecată pe pârâtul M. N. M..

La data de 07.07.2014 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată (fila 17).

Instanța constată întrunite cerințele art.406 Cod procedură civilă, astfel va lua act de renunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea la judecată formulată în scris de reclamanta . sediul în B., ., jud. B. împotriva pârâtului M. N. M., cu domiciliul în București, .. 16, ., ..

Cu drept de recurs la Tribunalul B..

Cererea de recurs se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, azi, 17.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. ARAMĂANGELA M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BRAŞOV