Contestaţie la executare. Sentința nr. 937/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 937/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 25906/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.937
Ședința publică din data de 03.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător
GREFIER: M. C. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 13.01.2014, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 20.01.2014, 27.01.2014, respectiv, 03.02.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 15.01.2014, concluzii scrise formulate de partea contestatoare, după care:
Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECATORIA
Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2012 contestatoarea K. E. a formulat, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B., contestație prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr._/2012, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr._/04.0.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că intimata i-a comunicat somația și titlul executoriu mai sus menționate prin care i se aducea la cunoștință că are de achitat contribuții de asigurări de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activitățile independente. Contestatoarea arată că, potrivit titlului executoriu ce i-a fost comunicat, documentul prin care s-a evidențiat suma de plată poartă nr. 8741/01.04.2010, termenele de plată fiind în data de 25 din lunile aprilie, mai, iunie și iulie 2012, respectiv câte 232 lei lunar. Contestatoarea mai arată că nu i s-a comunicat nici o înștiințare despre debitul pretins până la data introducerii prezentei acțiuni, respectiv decizia de impunere prin care i s-au stabilit sumele de bani menționate în titlul executoriu și în somația contestate, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 44 alin.1 și art. 45 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 93/2002.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 44 alin.1, 45 alin. 1, 141 alin. 3,4 și art. 172 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
În probațiune contestatoarea a depus la dosar copie după actele de executare contestate.
Acțiunea fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 80,20 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către contestatoare.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că actele de executare silită întreprinse față de contestatoare au fost îndeplinite în conformitate cu dispozițiile art. 145 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. Intimata mai arată că, în conformitate cu dispozițiile art. 172 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, pe calea contestației la executare nu se pot analiza aspecte legate de fondul litigiului, ci doar aspecte legate de formele de executare. În acest sens intimata a înțeles să invoce decizia nr. 454/2003 pronunțată de Curtea Constituțională. Mai menționează intimata că actele administrativ fiscale prin care au fost emise actele de executare contestate nu au fost anulate de nici o instanță de judecată. În ceea ce privește criticile privind legalitatea sumelor și a titlurilor de creanță, intimata arată că, în condițiile în care aceasta este doar organ de executare, aceste aspecte pot fi puse în discuție doar în contradictoriu cu organul emitent al titlului de creanță.
În probațiune intimata a depus la dosarul cauzei actele de executare contestate.
Prin cererea înregistrată la data de 18.02.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ contestatoarea K. E. a formulat, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B., contestație prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr._/2012, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr. 8/_ /_22285/04.0.2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea a invocat aceleași motive de fapt și de drept ca și cele din acțiunea ce face obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei B..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 44 alin.1, 45 alin.1, 141 alin.3,4 și art. 172 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
În probațiune contestatoarea a depus la dosar copie după actele de executare contestate.
Acțiunea fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 82,92 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către contestatoare, invocând aceleași motive de fapt și de drept ca cele cuprinse în întâmpinarea formulată în dosarului civil nr._ al Judecătoriei B..
În probațiune intimata a depus la dosarul cauzei actele de executare contestate.
Prin încheierea de la termenul din data de 04.03.2013 instanța a admis excepția de conexitate invocată de către contestatoare și a dispus conexarea dosarului civil nr._ la dosarul civil nr._ .
Prin cererea înregistrată la data de 26.02.2013 și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ contestatoarea K. E. a formulat, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B., contestație prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr._/2012, respectiv a titlului executoriu nr._/04.02.2013 și a somației nr._/04.02.2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii contestatoarea a invocat aceleași motive de fapt și de drept ca și cele din acțiunea ce face obiectul dosarului civil nr._ al Judecătoriei B..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 44 alin.1, 45 alin.1, 141 alin.3,4 și art. 172 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
În probațiune contestatoarea a depus la dosar copie după actele de executare contestate.
Acțiunea fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 67 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către contestatoare, invocând aceleași motive de fapt și de drept ca cele cuprinse în întâmpinarea formulată în dosarului civil nr._ al Judecătoriei B..
În probațiune intimata a depus la dosarul cauzei actele de executare contestate.
Prin încheierea de la termenul din data de 15.04.2013 instanța a admis excepția de conexitate invocată de către contestatoare și a dispus conexarea dosarului civil nr._ la dosarul civil nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la dosarul civil nr._ :
Contestatoarea K. E. a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare începute în dosarul execuțional nr._/2012 al intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B., motivat de faptul că decizia de impunere prin care s-au stabilit sumele cu privire la care se efectuează executarea silită nu i-a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Analizând titlul executoriu contestat, instanța reține că acesta a fost emis în baza documentului fiscal nr. 8741/01.04.2010 și care constituie declarație de asigurare conform legii nr. 19/2000 – fila 25 -.
În legătură cu sumele menționate în declarație de asigurare nr. 8741/01.04.2010, instanța reține din înscrisurile aflate la filele 25, 30 din dosar că reclamanta contestatoare a achitat către Casa Națională de Pensii contribuțiile datorate aferente veniturilor realizate pentru perioada declarată.
Din titlul executoriu contestat instanța reține că sumele ce urmau a fi plătite de către contestatoare la datele de 25 din lunile aprilie, mai, iunie și iulie reprezentau contribuții de asigurări sociale de stat pentru anul 2012.
În condițiile în care documentul fiscal nr. 8741 a avut la bază declarația de asigurare din anul 2010, iar sumele de plată menționate în titlul reprezintă contribuții de asigurări sociale pentru anul 2012, instanța apreciază că nu se poate determina care este documentul fiscal în baza cărora au fost calculate și stabilite aceste sume.
Potrivit dispozițiilor art. 379 cod procedură civilă „ nici o urmărire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă „. Dispozițiile art. 141 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 prevăd că, în ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței ce face obiectul executării silite, aceasta trebuie să fi fost constatată printr-un act administrativ fiscal emis în conformitate cu dispozițiile legale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 141 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Or, în cazul dedus judecății, instanța reține, potrivit celor menționate mai sus, că nu se poate stabili actul administrativ fiscal în baza căruia au fost emise titlul executoriu și somația contestate.
Pentru motivele mai sus menționate instanța apreciază contestația formulată ca fiind întemeiată și, în consecință, urmează a o admite în sensul că va dispune anularea tuturor actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr._/2012, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr._/04.0.2012.
Cu privire la dosarul civil nr._ :
Prin cererea formulată contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr._/2012, respectiv a titlului executoriu nr._/04.02.2013 și a somației nr._/04.02.2013, motivat de faptul că organul fiscal nu i-a comunicat actul administrativ fiscal în baza căruia a emis titlul executoriu și somația contestată.
Cu privire la legalitatea comunicării actului administrativ fiscal către contestator, respectiv a deciziei de impunere nr. 8741/01.07.2012 – decizie care este menționată în titlul executoriu nr._/04.03.2013 -, instanța va avea în vedere faptul că aceasta este guvernată de dispozițiile art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Astfel, legiuitorul a stabilit că „(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(2^1) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.
(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.”.
În baza acestor dispoziții legale și în conformitate cu dispozițiile art. 175 cod procedură civilă, instanța a solicitat la termenul din data de 13.05.2013 ca reprezentanții CASEI JUDEȚENE DE PENSII și ai intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B. să facă dovada comunicării către contestatoare a deciziei de impunere care a stat la baza emiterii titlului executoriu și a somației contestate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/200.
În condițiile în care intimata și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII nu au făcut dovada comunicării actului administrativ fiscal către contestatoare – respectiv nu au făcut dovada comunicării prin poștă, cu confirmare de primire, astfel cum prevăd dispozițiile art. 44 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 -, instanța apreciază că actul administrativ fiscal constând în decizia de impunere nr. 8741/01.07.2012 nu a fost comunicat niciodată contribuabilului, ceea ce face să nu-i fie opozabil acestuia și să nu producă nici un efect juridic, astfel cum prevăd dispozițiile art. 45 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
În condițiile în care actul administrativ fiscal nu a fost comunicat contribuabilului, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina acestuia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 44.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004 – Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003.
Pentru aceste motive instanța apreciază că actele de executare întreprinse de către intimată, respectiv titlul executoriu nr._/04.02.2013 și somația nr._/04.02.2013, au fost efectuate în baza unui act administrativ fiscal ce nu este opozabil contestatoarei și care nu poate servi ca temei al executării silite a acesteia.
Pentru motivele de mai sus instanța urmează a admite contestația la executare formulată de către contestatoarea K. E. și, în consecință, va dispune anularea tuturor actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr._/2012, respectiv a titlului executoriu nr._/04.02.2013 și a somației nr._/04.02.2013.
Cu privire la dosarul nr._ :
Prin cererea formulată contestatoarea a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr._/2012, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr. 8/_ /_22285/04.0.2012, motivat de faptul că organul fiscal nu i-a comunicat actul administrativ fiscal în baza căruia a emis titlul executoriu și somația contestată.
Cu privire la legalitatea comunicării actului administrativ fiscal către contestator, respectiv a deciziei de calcul accesorii nr. 8741/01.07.2012 – decizie care este menționată în titlul executoriu nr._ -, instanța va avea în vedere faptul că aceasta este guvernată de dispozițiile art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
Astfel, legiuitorul a stabilit că „(2) Actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(2^1) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.
(2^2) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.”.
În baza acestor dispoziții legale și în conformitate cu dispozițiile art. 175 cod procedură civilă, instanțaa solicitat la termenul din data de 13.05.2013 ca reprezentanții CASEI JUDEȚENE DE PENSII și ai intimatei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B. să facă dovada comunicării către contestatoare a deciziei de impunere care a stat la baza emiterii titlului executoriu și a somației contestate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/200.
În condițiile în care intimata și CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII nu au făcut dovada comunicării actului administrativ fiscal către contestatoare – respectiv nu au făcut dovada comunicării prin poștă, cu confirmare de primire, astfel cum prevăd dispozițiile art. 44 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 -, instanța apreciază că actul administrativ fiscal constând în decizia de impunere nr. 8741/01.07.2012 nu a fost comunicat niciodată contribuabilului, ceea ce face să nu-i fie opozabil acestuia și să nu producă nici un efect juridic, astfel cum prevăd dispozițiile art. 45 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
În condițiile în care actul administrativ fiscal nu a fost comunicat contribuabilului, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina acestuia, astfel cum prevăd dispozițiile art. 44.1 din Hotărârea Guvernului nr. 1050/2004 – Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003.
Pentru aceste motive instanța apreciază că actele de executare întreprinse de către intimată, respectiv titlul executoriu nr._ și a somației nr. 8/_ /_22285/04.0.2012, au fost efectuate în baza unui act administrativ fiscal ce nu este opozabil contestatoarei și care nu poate servi ca temei al executării silite a acesteia.
Pentru motivele de mai sus instanța urmează a admite contestația la executare formulată de către contestatoarea K. E. și, în consecință, va dispune anularea tuturor actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr._/2012, respectiv a titlului executoriu nr._ și a somației nr. 8/_ /_22285/04.0.2012.
Constatând culpa procesuală a intimatei instanța, în baza dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, o va obliga pe aceasta la plata către contestatoare a sumei de 236,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxele judiciare de timbru ți în timbrele judiciare achitate de către reclamanta contestatoare în cele trei dosare mai sus menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea K. E., cu domiciliul în localitatea Hărman, .. 113, jud. B. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B., cu sediul în B., .. 7, jud. B., și în consecință:
Anulează titlul executoriu nr._ și somația nr._/04.10.2012 emise de intimată în dosarul de executare nr._/2012.
Admite acțiunea având ca obiect „contestație la executare” formulată în dosarul conex nr._ al Judecătoriei B. de contestatoarea K. E., cu domiciliul în localitatea Hărman, .. 113, jud. B. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B., cu sediul în B., .. 7, jud. B., și în consecință:
Anulează titlul executoriu nr._ și somația nr._/04.02.2013 emise de intimată în dosarul de executare nr._/2012.
Admite acțiunea având ca obiect „contestație la executare” formulată în dosarul conex nr._ al Judecătoriei B. de contestatoarea K. E., cu domiciliul în localitatea Hărman, .. 113, jud. B. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B., cu sediul în B., .. 7, jud. B., și în consecință:
Anulează titlul executoriu nr._ și somația nr. 8/_ /_ emise de intimată în dosarul de executare nr._/8/_ /_ .
Obligă intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B. la plată către contestatoare a sumei de 236,62 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER
C. A. C. M. C. P.
Red.CCA/Dact.PMC/28.02.2014 4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|