Reziliere contract. Sentința nr. 01/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 01/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 19417/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 01.10.2014

PREȘEDINTE C. G. Judecător

GREFIER L. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond in ședința publică din 17.09.2014 când instanța a rămas în pronunțare conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 01.10.2014.

La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, în urma deliberării a pronunțat hotărârea de mai jos.

JUDECATORIA

Constată că, prin cererea precizată formulată reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâții P. H. L. și P. E. rezilierea contractului de închiriere nr._/22.06.1999 ce a avut ca obiect o pivniță situată în imobilul din B., . și obligarea pârâților la evacuarea respectivului imobil și plata chiriei datorată din noiembrie 2012 până la momentul eliberării spațiului închiriat, respectiv 91,43 lei pentru perioada noiembrie 2012 – februarie 2014, și în continuare câte 5,36 lei/lună până la evacuarea efectivă a spațiului, penalități de 10,51 lei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta arată că între acesta și pârâți s-a încheiat un contract de închiriere a unei pivnițe, iar chiriașul pârât nu a mai plătit chiria din noiembrie 2012, fiind incidentă clauza contractuală potrivit căreia contractul este reziliat de drept în ipoteza neîndeplinirii de către chiriaș a obligațiilor contractuale.

Întrucât pârâții nu și-au îndeplinit obligația contractuală de a achita chiria de circa 2 ani, reclamantul solicită rezilierea contractului și obligarea pârâților la plata chiriei pentru perioada restantă.

Pârâții au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că respectiva pivniță a fost vândută pârâților odată cu apartamentul pe care aceștia l-au cumpărat de la reclamantă, astfel că închirierea a rămas fără obiect.

În probațiune au fost administrate înscrisuri, respectiv contract de închiriere_/22.06.1999, acte adiționale, extras CF 8558 B., contract de vânzare cumpărare nr._/22.07.1999, corespondență între părți.

Analizând temeinicia cererilor reclamantei, instanța constată că între aceasta și pârâți s-a încheiat un contract de închiriere, convenție consemnată în înscrisul intitulat contract purtând nr._/22.06.1999, modificat prin acte adiționale, prin care părțile s-au obligat a pune la dispoziție o pivniță, respectiv la a plăti lunar chiria în cuantum de 5,03 lei, reactualizată cu inicele de inflație.

Pârâții nu au făcut dovada plății chiriei pe perioada noiembrie 2012 - prezent., ba mai mult au notificat pârâta comunicându-i că nu se consideră debitori ai acesteia întrucât în opinia lor, odată cu cumpărarea apartamentului 12 din imobil au dobândit dreptul de proprietate și asupra pivniței care a făcut obiectul unui contract distinct de închiriere, întrucât consideră aceștia că pivnița intră în compunerea cotei de 3/8 din părțile comune ale imobilului.

Analizând acest aspect instanța constată pe de o parte că pivnița în discuție a făcut obiectul contractului de închiriere_/22.06.1999, semnat de părțile din proces. Ulterior pârâții au cumpărat apartamentul 12 din imobil încheindu-se contractul de vânzare cumpărare nr_/22.07.1999. În contractul de vânzare imobilul este descris ca fiind compus din două camere, bucătărie, baie. În cartea funciară 8558 B. pârâții au înscris dreptul de proprietate asupra apartamentului 12 și asupra cotei de 3/8 din părțile de uz comun descrise ca fiind compuse din teren de 116 mp, fundațiile, zidurile, instalațiile, podul și acoperișul.

Ca atare instanța ia act că părțile de uz comun ale imobilului în care se găsește apartamentul cumpărat de reclamanți nu includ pivnițe, iar pârâții nu au cumpărat de la reclamantă pivnița care face obiectul contractului de închiriere_/22.06.1999. Deci susținerea pârâților potrivit căreia contractul de închiriere a pivniței a rămas fără obiect odată cu încheierea contractului de vânzare cumpărare nr._/22.07.1999 este nefondată, fiind greșită.

Ca atare întrucât pârâții nu și-au îndeplinit obligația contractuală asumată prin contractul încheiat între părți, respective de a plăti chiria o perioadă mai mare de trei luni, instanța constată că devin incidente atât dispozițiile contractuale convenite de părți referitoare la rezilierea contractului în cazul neplății chiriei pe o perioadă de cel puțin 3 luni consecutiv, cât și dispozițiile legale cuprinse în art. 1429/2, 1439/2 cod civil ( 1864), art. 24 din Legea 114/1996, în vigoare până la 01.10.2011 și ulterior Codul Civil ( nou), astfel că instanța interpretând aceste dispoziții și din prisma art. 969, 1073, cod civil (1864) va constata că menționatul contract de închiriere nr10367/22.06.1999 încheiat între părți este reziliat de drept, astfel cum s-a convenit prin contract, după ce în prealabil pârâții au fost puși în întârziere prin notificarea comunicată acestora în 25.05.2013.

Având în vederea desființarea titlului locativ al pârâților, aceștia, în temeiul art. 1831 Cod Civil vor fi obligați să elibereze spațiul ce a făcut obiectul închirierii, instanța urmând să dispună evacuarea acestora.

În ce privește pretențiile bănești ale reclamantei, instanța ia act că potrivit art. 25 din Legea 114/1996 și ulterior ale art. 1831 cod civil, chiriașul este dator a plăti chiria convenită prin contract până la momentul eliberării spațiului închiriat, astfel că pretențiile acesteia vor fi admise în consecință

În temeiul art. 274 cod procedură civilă pârâții vor fi obligați la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în speță taxa de timbru .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul în B., ., nr. 29, jud. B., împotriva pârâților P. H. L. și P. E. domiciliați în B., ., jud. B..

Constată reziliat de drept contractul de închiriere nr._/22.06.1999 încheiat între părți

Dispune evacuarea pârâților din spațiul pivniță în suprafață de 5,74 mp ce a făcut obiectul închirierii prin contractul_/22.06.1999.

Obligă pârâți să achite reclamantei suma de 91,43 lei reprezentând chirie restantă, 10,51 lei penalități contractuale de întârziere, la care se va adăuga suma de 5,36 lei/lună, calculată de la 01.03.2014 până la data evacuării spațiului

Obligă pârâții să achite reclamantei suma de 20 lei cheltuieli de judecată..

Cu apel în 30 zile de la comunicare,

Cererea de apel se va depune la Judecătoria B. .

Pronunțată în ședință publică, azi 01.10. 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. G. L. S.

RED.26.11.14

TH.RED.27.11.14

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 01/2014. Judecătoria BRAŞOV