Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 10/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 20797/197/2014

ROMANIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 10.12.2014

PREȘEDINTE - M. L.- judecător

GREFIER – M. T.

Pe rol solutionarea cauzei civile avand ca obiect “contestație la executare” formulata de contestatorul T. C. T. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B..

La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa partilor.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ( incheiere care face corp comun cu prezenta sentință), dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 N.C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 05.12.2014 și ulterior pentru data de 10.12.2014.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.07.2014, sub nr._, contestatorul T. C. T. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., a solicitat ca prin hotărârea cese va pronunța, să se dispună

-anularea în parte a formelor de executare întocmite în dosarul execuțional cu nr._/8/_ /_, respectiv

-anularea somației nr. 8/_ și a titlului executoriu nr._, ambele emise la data de 30.06.2014 și comunicate contestatorului la data de 07.07.2014 cu privire la suma de 4.567 lei reprezentând contribuție asigurări sociale și cu privire la suma de 376 lei, reprezentând diferențe impozit anual.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că formele de executarea pe care le contestă au la bază decizia referitoare la obligații de plată accesoriicu nr._ din data de 31.03.2014 și documentul_ din data de 18.02.2014.

A menționat contestatorul că, referitor la aceste debite, se impune a se constata că nu sunt individualizate în cuprinsul titlului de creanță sumele indicate în titlul de creanță la care intimata face referire fiind deja achitate integral, la scadență, prin ordin de plată.

A concluzionat astfel contestatorul că dată fiind achitarea integrală, la scadență a debitelor, emiterea actelor de executare este nelegală, impunându-se admiterea cererii așa cum a fost formulată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-207 C.pr.fisc.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 353,11 lei.

Intimata a formulat în cauză întâmpinare, la data de 05.09.2014 prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

S-a arătat de către intimată în motivare că emiterea actelor de executare contestate a avut loc în temeiul art. 136 și 141 din Codul de Procedură Fiscală, doar modificarea titlului de creanță conducând la modificarea actelor de executare emise în baza acestuia. A menționat totodată că legiuitorul a prevăzut posibilitatea pentru contribuabil de a ataca separat titlu de creanță astfel că prin contestația le executare nu ar putea fi invocate elemente care țin de creanța stabilită prin titlul emis.

Referitor la susținerea contestatorului potrivit căreia debitul ar fi fost stins la scadență prin plata efectuată, instanța a susținut că este eronată întrucât plățile efectuate au fost imputate de către intimată altor debite, așa cum impun dispozițiile art. 115 alin. B din OG 92 din 2003.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 Ncpc.

În dovedirea celor afirmate, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.

A formulat contestatorul la data de 29.09.2014 răspuns la întâmpinare, prin acre a menționat că referitor la titlurile de creanță a urat calea contestației administrative, însă esențial în cauză este că sumele cuprinse în titlurile de creanță nu corespund cu cele menționate în cuprinsul actelor de executare contestate.

Conform încheierii de ședință de la termenul din data de 14.11.2014 s-a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

A formulat concluzii scrise contestatorul prin care a reiterat susținerile cuprinse în cererea de chemare în judecată și în cuprinsul răspunsului la întâmpinare.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

În raport cu veniturile realizate de contestator din activitățile independente prestate, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Mun. B. a emis Decizia referitor la obligații de plată accesorii cu nr._ din data de 31.03.2014 prin care au fost stabilite în sarcina contestatorului următoarele obligații de plată:

-suma de 30 de lei, cu titlu de diferențe de impozit anual de regularizat,

-suma de 1132 lei, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.

În baza acestei decizii de impunere, a fost emis la data de 30.06.2014, titlul executoriu nr. nr._ ( fl. 14) și somația de executare nr. 8/_ /_( fl. 13), prin care i s-a pus în vedere contestatorului să achite suma de 4973 lei reprezentând diferențe de impozit anual de regularizat în sumă de 406 lei și contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate de de persoane care realizează venituri din activități independente.

La soluționarea pe fond a acțiunii, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 172 alin. 1 și alin. 4 C.pr.fisc., conform cărora persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare, efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod, de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii; contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. În acest sens sunt și dispozițiile art. 712 N.C.pr.civ.

Așadar, contestația la executare poate viza legalitatea formelor de executare în ansamblul lor,.

Prin promovarea prezentei acțiuni, contestatorul urmărește desființarea procedurii execuționale pe considerentul nelegalității emiterii formelor de executare față de împrejurarea neconcordanței dintre sumele menționate în cuprinsul deciziei de impunere și cele menționate în actele de executare, pe de o parte și pe de altă parte față de împrejurarea că sumele stabilite cu titlu de obligație fiscală ar fi fost achitate la scadență..

Instanța constată că susținerile contestatorului sunt întemeiate, procedura execuțională fiind afectată de nelegalitate, întrucât a fost declanșată în considerarea unei obligații fiscale care nu întrunește condția de a fi certă, lichidă și exigibilă.

Astfel, se observă că potrivit ordinului de plată nr. 2/ 11.03.2014 aflat la fila 13 dosar, contestatorul T. C. T. a achitat suma de 1656 lei reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate conform deciziei de impunere privind plățile anticipate cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2014 iar prin Ordinul de plată nr. 1 din 11.03.2014 a fost achitată suma de 4800 lei cu același titlu.

Așa fiind, rezultă că la data emiterii formelor de executare contestate în prezenta cauză, creanța fiscală reprezentând plăți anticipate pentru anul 2014 era stinsă, în accepțiunea art. 24 din O.G. 92/2003 coroborat cu art. 114 alin. 3 lit. c din același act normativ, care instituie ca moment al plății, în cazul plăților efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice.

Nu precizat în aceste condiții intimata asupra căror sume a procedat la calcularea de accesorii și emiterea ulterior a unor acte de executare.

Dispozițiile art. 141 alin. 1 din O.G. 92/2003 impun ca executarea silită a creanțelor fiscale să se efectueze în temeiul unui titlu executoriu, al cărui fundament este reprezentat de însăși creanța bugetară urmărită, astfel încât, în situația în care creanța bugetară se stinge printr-una din modalitățile prevăzute de art. 24 din O.G. 92/2003, dispare însuși temeiul titlului executoriu.

Referitor la apărările formulate de intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Mun. B., în sensul că prin plata sumei de 1656 lei efectuată la data de 11.03.2014 și prin plata sumei de 4800 lei, realizată la data de 11.03.2014, contestatorul a stins alte obligații fiscale datorate, instanța reține că formele de executare vizează accesorii în condițiile în care plata întregii sume stabilite prin decizia de impunere nr._ a fost realizată de către contribuabil, în cuprinsul acestora nefiind stabilite în sarcina contestatorului alte sume de plată cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, pentru a putea verifica cele învederate de intimată.

Pentru cele expuse, având în vedere că executarea silită împotriva contestatorului, s-a efectuat cu nerespectarea dispozițiilor imperative prevăzute de O.G. 92/2003, instanța va admite contestația formulată și va dispune anularea actelor de executare emise.

Reține instanța că s-a menționat de către contestator că acesta urmează a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul T. C. T., cu dom. în mun. B., ., jud. B., iar cu dom. procesual ales în vederea comunicării actelor procedurale la Av. Alfianu A., cu sediul în mun. B., .. 68, ., . în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B. ., jud. B. și în consecință:

Anulează actele de executare emise în dosar execuțional nr._/8/_ /_ respectiv somația nr. 8/_ /_ și titlul executoriu nr._ din data de 30.06.2014, cu privire la suma de 4567 lei contribuție asigurări sociale de sănătate și suma de 376 lei, reprezentând impozit anual regularizat.

Cu drept de apel în termen 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria B.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. M. T.

M.L. 20 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 10/2014. Judecătoria BRAŞOV