Obligaţie de a face. Sentința nr. 1729/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1729/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 32122/197/2011*
RO M A N I A
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1729
Ședința publică din 17.02.2014
Instanța constituită din:
Președinte – C. M. – judecător
Grefier – A. L. C.
Dezbaterile și susținerile pe fond au avut loc în ședința publica din data de 07.02.2014 care face integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17.02.2014 respectiv pentru data de azi.
JUDECĂTORIA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâtul R. C. BRASOV, PRIN REP LEGAL a solicitat să fie obligată pârâta să încheie un contract de închiriere pentru spațiul pe care îl deține reclamanta din anul 1981 situat în B., . fost canton C. -10, să constate că acest canton și-a pierdut caracterul unei locuințe de intervenție cum o cataloghează pârâta, încă din anul 1970 și ca urmare a încheierii acestui contract de închiriere să fie obligată pârâta să îi vândă reclamantei spațiul situat în B., . fost canton C. -10. Totodată reclamanta are pretenții bănești de 35.000 lei, reprezentând sumele de bani cheltuite în procesele anterioare purtate de părți timp de 16 ani având ca obiect cumpărarea imobilului situat în B., . fost canton C. -10.
În precizarea de acțiune –fila 89 reclamanta a arătat o parte din bunurile care s-a deteriorat ca urmare a restrângerii dreptului de locațiune, dar nu le-a evaluat după propria prețuire și nu a emis pretenții cu privire la aceste bunuri.
Acțiunea reclamantei a fost înregistrată sub nr._/197/2011, cauză ce a fost conexată la dosarul_/19/2011 .
În motivare reclamanta a arătat că a deținut spațiul situat în B., . fost canton C. -10 din anul 1981 pană în anul 2006 folosind întreg cantonul, iar ulterior și-a restrâns folosința la ½ din imobil constând în o cameră, o bucătărie și un hol, restul de 2 camere fiind date scriptic lui G. D., care nu a locuit niciodată în acest imobil. Partea de canton folosită de reclamantă a fost întreținută de acesta pe propria cheltuială și după ce reclamanta a solicita pârâtei să îi vândă spațiul locuința de serviciu folosită de reclamantă a devenit locuință de intervenție. Din anul 2006 reclamanta a încercat să cumpere această locuință, dar s-a lovit de refuzul pârâtei, care a refuzat și să încaseze chiria datorată pentru acest spațiu .
Reclamanta recunoaște că părțile s-au mai judecat cu privire la obligarea pârâtei să vândă reclamantei imobilul, dar susține că acum are pretenții doar asupra a ½ din acest imobi ceea ce face ca prezenta cauză să fie diferită de cea anterior judecată prin sentința civilă 6027/07-07-2006 pronunțată de Judecătoria B..
Pârâta formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat respingerea acțiunii ca urmare a autorității de lucru judecat existente în cauză față de soluția dată prin sentința civilă 6027/07-07-2006 pronunțată de Judecătoria B..
Cererea reconvențională a fost disjunsă și s-a acordat termen de judecată separat și prin urmare nu va mai face obiectul prezentei analize.
În probațiune s-au depus înscrisuri și a fost luat interogatoriul părților.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată în dosarele conexate_ și_/197/2011 reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta să încheie un contract de închiriere pentru spațiul pe care îl deține reclamanta din anul 1981 situat în B., . fost canton C. -10, să constate că acest canton și-a pierdut caracterul unei locuințe de intervenție cum o cataloghează pârâta, încă din anul 1970 și ca urmare a încheierii acestui contract de închiriere să fie obligată pârâta să îi vândă reclamantei spațiul situat în B., . fost canton C. -10.
Prin sentința civilă 6027/07-07-2006 pronunțată de Judecătoria B. instanța a respins cererea reclamantei prin care acesta solicita instanței să constate nulitatea contractului de închiriere 2918/06-06-2003 încheiat de reclamanta H. M. cu R. C. BRASOV, PRIN REP LEGAL, să constate nulitatea absolută a contractului de comodat 326/30-06-2003 încheiat de G. D. și R. C. BRASOV, PRIN REP LEGAL pentru spațiul situat în B., . fost canton C. -10, să constate că locuința în litigiu nu este o locuință de intervenție, să constate valabil contractul de închiriere 1995/12-06-2001 ca urmare a tacitei relocațiuni, să oblige pârâta să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru spațiul mai sus descris, iar în caz de refuz prezenta hotărâre să țină loc de contract de vânzare cumpărare.
În ambele cauze au fost părți reclamanta H. M. și pârâta R. C. BRASOV, PRIN REP LEGAL.
Obiectul cererii îl constituie pretenția formulată prin cerere și dreptul subiectiv invocat, chiar dacă modalitatea de formulare este diferită fiind suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte același lucru.
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat instanța constată în cond. Art. 315 C. pr. cv. că acestă excepție a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil în ceea ce privește constatarea faptului că spațiul situat în B., . fost canton C. -10 nu este locuință de intervenție și obligarea pârâtei de a încheia contactul de vânzare cumpărare cu reclamanta pentru spațiul mai sus arătat.
În acțiunile conexate_ și_/197/2011 cererea principală are ca obiect obligarea pârâtei să încheie contract de închiriere pentru spațiul situat în B., . fost canton C. -10, iar după casarea cu trimitere spre rejudecare reclamanta a formulat pretenții în cond. Art. 998 - 1000 C cv având ca obiect plata contravalorii bunurilor distruse de reprezentanții pârâtei în valoare de 3000 lei distruse cu ocazia efectuării executării silite ce a avut loc în data de 27-03-2006 cu ocazia executării silite a evacuării reclamantei din cota de ½ din bunul situat în B., . fost canton C. -10.
Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru suma de 3.000 lei pretinsă cu titlul de despăgubiri, conform dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.p.c., instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Acțiunile în pretenții, trebuie să se încadreze în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începând să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, astfel cum prevăd dispozițiile art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Potrivit art. 12 din același act normative “în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită “, iar conform art. 1 din același act normativ,„dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.”
În cazul răspunderii civile delictuale termenul începe să curgă de la data la care reclamanta a luat cunoștință de producerea pagubei, respectiv data îndeplinirii actului de executare din 27-03-2006. Fiind de față executarea silită, fapt confirmat de semnarea de însăși reclamantă a procesului verbal întocmit de executor, instanța apreciază că reclamanta trebuia și putea să cunoască producerea pagubei văzând personal modalitatea de manevrare a bunurilor. De altfel reclamanta nu justifică nicio cauză de întrerupere sau suspendare a curgerii termenului de prescripție, deși i-a fost comunicată întâmpinarea depusă de pârâtă.
Din actele de executare depuse în copie la dosar aflate la filele 35-36, instanța observă că, raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată – 20-10-2011 –, au trecut mai mult de 3 ani de la data producerii prejudiciului pretins de reclamantă, faptul pretins a fi ilicit având loc in data 27-03-2006, la mai mult de 4 ani distanță.
Prin urmare, față de prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speță în raport de disp. art. 6 alin. 4 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, instanța apreciază că este împlinit termenul de prescripție extinctivă al dreptului material la acțiune cu privire la creanța pretinsă, iar cererea reclamantei va fi respinsă .
Analizând cererea reclamantei de obligare a pârâtei de a încheia contract de închiriere cu acesta pentru spațiul situat în B., . fost canton C. -10, instanța apreciază că nu există nici un temei în cond. Art. 480 C cv pentru a obliga proprietarul, să închirieze spațiul reclamantului, iar în cazul în care reclamantul își întemeiază cererea pe dispozițiile speciale ale OUG 40 /1999 acesta va trebuie să urmeze procedura prevăzută de acest act normativ coroborat cu HCL 192/2005 ȘI HCL 326/2005 urmând ca cererea sa să fie analizată potrivit criteriilor de atribuire a spațiilor locative de către Comisia de repartizare a locuințelor din fondul locativ de stat.
Totodată potrivit art. 480 C. cv dreptul de proprietate este, conform Codului civil, dreptul unei persoane de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Dreptul de proprietate privată este un drept absolut, exclusiv și perpetuu. Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru că titularul său are libertatea oricărei acțiuni sau inacțiuni în legătură cu bunul său. Caracterul exclusiv cuprinde două idei: monopolul titularului dreptului de proprietate asupra bunului său și excluderea terților, inclusiv a autorităților publice, de la exercitarea prerogativelor proprietății. În fine, dreptul de proprietate este perpetuu, în sensul că el durează atâta vreme câtă există și bunul care face obiectul dreptului; în plus, dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz și nu poate fi pierdut prin intervenția prescripției extinctive. În consecință reclamanta are dreptul de a folosi bunul fără restricții și fără ca instanța să îi poată îngrădi dreptul de administrare, cât timp la această dată pârâta ocupă spațiu în lipsa unui titlul locativ, contractul de închiriere 2918/06-06-2003 încetând în data 30-04-2006, fără a opera tacita relocațiune.
În plus instanța constată că refuzul pârâtei nu este nejustificat, potrivit răspunsului la interogator – intrebarea 6, pârâta arată că refuzul de a încheia contractul de închiriere cu reclamanta se justifică prin neprezentarea acesteia la negocieri, fapt contestat de reclamantă fără a fi însă dovedit faptul contrar precum și pe deținerea de către reclamantă a unei proprietăți, locuință în .> Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța apreciază că în ceea ce privește cererea reclamantei de a obliga pârâta să încheie contract de închiriere pe spațiul folosit de reclamantă situat în B., . fost canton C. -10 este nefondată și va fi respinsă în consecință.
Pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acțiunea formulată și precizată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâtul R. C. BRASOV, PRIN REP LEGAL în dosarele conexate_ și_/197/2011.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta H. M. în contradictoriu cu pârâtul R. C. BRASOV, PRIN REP LEGAL în dosarele conexate_ și_/197/2011 .
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 17-02-2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. A. L. C.
Red. C.M. / 28.04.2014/4 ex.
Dact. A.C./ 28.04.2014
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3239/2014. Judecătoria... → |
|---|
