Contestaţie la executare. Sentința nr. 9047/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 9047/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-07-2014 în dosarul nr. 2280/197/2013

RO M A N I A

JUDECATORIA BRASOV

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9047

Ședința publică din 16.07.2014

Instanța constituită din:

Președinte – C. M. – judecător

Grefier – A. L. C.

Dezbaterile și susținerile pe fond au avut loc în ședința publica din data de 04.07.2014 care face integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16.07.2014 respectiv pentru data de azi.

JUDECĂTORIA

Prin cererea de pusă pe rolul instanței contestatoarea M. L. V. cu dom. în BRASOV, I. R., nr. 12 in contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI BRASOV, PRIN REPR. LEGAL a solicitat instanței să dispună restituirea taxa judiciară de timbru de 208 lei achitată pentru soluționarea prezentei contestații la executare, cererea nefiind motivată în fapt și în drept.

Instanța a identificat din oficiu disp. ART. 45

Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații:

f) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă;

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. d), e) și i) se restituie jumătate din taxa plătită, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. f) taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației. În cazul prevăzut la alin. (1) lit. h) se restituie jumătate din taxa plătită, indiferent de modalitatea în care a fost soluționat procesul, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

În cauză decizia 1489/29-11-2013 pronunțată de Tribunalul B. este definitivă și soluția dată este de admitere a contestației la executare.

În cauză sunt incidente și disp. Art.444 c pr cv privind procedura de soluționare a cererii .

Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța constată că cererea contestatoarei este întemeiată și va fi admisă.

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de contestatoarea M. L. V. cu dom. în BRASOV, I. R., nr. 12 in contradictoriu cu intimata A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI BRASOV, PRIN REPR. LEGAL și in consecință:

Dispune restituirea taxa judiciară de timbru de 208 lei achitată pentru soluționarea prezentei contestații la executare..

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi 16-07-2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M. A. L. C.

Red. C.M. / 10.09.2014/4 ex.

Dact. A.C./ 10.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9047/2014. Judecătoria BRAŞOV