Contestaţie la executare. Sentința nr. 6419/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 6419/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 25071/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.6419
Ședința publică din data de 20.05.2014
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.- judecător
Grefier: C. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “contestație la executare” privind pe contestatoarea ASOCIAȚIA DE proprietari CONDOMENIALA „NORDULUI” în contradictoriu cu intimata ..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care;
În temeiul art.137 alin.1 C.pr.civ, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării cererii de chemare în judecată.
JUDECĂTORIA:
Analizând acțiunea civilă formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI CONDOMENIALA „NORDULUI” în contradictoriu cu intimata . și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.10.2012 având ca obiect „contestație la executare” reține că:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 22.01.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 1551 alin.1 C.pr.civ. pentru neîndeplinirea de către contestatoare a obligațiilor ce i s-au pus în vedere la ultimul termen de judecată în sensul de a indica actualul sediu al intimatei.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, fără a se mai îndeplini nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm C.pr.civ., urmează să admită excepția perimării și va constata din oficiu perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.
Constată perimată acțiunea civilă formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI CONDOMENIALA „NORDULUI” în contradictoriu cu intimata ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 20.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L. M. C. S.
Red.L.M/20.05.2014/Dact.C.M/20.05.2014-ex.4
← Întoarcere executare. Sentința nr. 7408/2014. Judecătoria BRAŞOV | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 04/2014.... → |
---|