Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 8885/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 8885/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 11-07-2014 în dosarul nr. 13288/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8885
Ședința publică din data de 11.07.2014
Președinte – M. L. – judecător
Grefier – M. T.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „evacuare” formulată de reclamanta B. EVANGHELICĂ CA-P. B. în contradictoriu cu pârâta D. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă av. I. C., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare, este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța, procedând la verificarea competenței sale, reține că este legal învestită, fiind competentă material, general și teritorial, în raport de dispozițiile art.131 alin.1 NCPC .
De asemenea, instanța pune în discuție estimarea duratei necesare cercetării procesului.
Având cuvântul, apărătorul ales al reclamantei estimează durata necesară cercetării procesului la 1 lună.
În temeiul disp. art. 238 NCPC, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului între 1-2 luni.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul părților asupra propunerii de probe.
Având cuvântul, apărătorul ales al reclamantei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 258 NCPC, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind proba solicitată pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Având cuvântul, apărătorul ales al reclamantei solicită instanței admiterea cererii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Analizând actele dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată, și o reține spre soluționare.
JUDECĂTORIA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la aceasta instanță reclamanta B. EVANGHELICĂ CA –P. B. în contradictoriu cu pârâta D. V. a solicitat evacuarea imediată a pârâtei din apartamentul nr. 3, situat în B., .. 7, jud. B..
Cu cheltuieli de judecată.
In motivare, s-a arătat de către reclamantă că a încheiat cu pârâta contractul de închiriere nr. 130 din data de 04.01.2007 acest contract fiind prelungit prin acte adiționale, în mod succesiv, până la data de 30.06.2012. A menționat reclamanta că de la data ultimei prelungiri termenul contractului nu a mai fost modificat, prin notificare cu nr. 13 din data de 03.03.2014 pârâta fiind somată să părăsească spațiul locativ.
În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1040 Noul Cod de Procedură Civilă.
În dovedirea cererii, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 100 lei.
Pârâta nu a formulat în cauză întâmpinare.
Analizând inscrisurile de la dosar, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Reclamanta, are calitatea de proprietar asupra imobilului situat in B., .. 7, ..
In drept, instanta retine ca dispozitiile art. 555 din C.civ. prevad urmatoarele: „proprietatea privata este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, perpetuu și absolut, în limitele stabilite de lege”. Ca atare, în conținutul dreptului de proprietate intră cele trei atribute – usus, fructus și abusus, respectiv dreptul de a poseda, a folosi și a dispune.
Prin promovarea acțiunii de față, reclamantul urmărește evacuarea din acest imobil a pârâtei, pe considerentul inexistenței vreunui titlu locativ valabil și opozabil.
În contextul îndeplinirii condițiilor procedurale cerute pentru soluționarea cererii de evacuare prin parcurgerea procedurii instituită de Titlul XI din Codul de Procedură Civilă, fiind vorba despre folosința unui imobil de către ocupant în detrimentul proprietarului imobilului și fără acordul acestuia, instanța constată că cererea reclamantei este întemeiată.
Astfel, acțiunea în evacuare este concepută ca un mecanism procesual prin intermediul căruia deținătorul legitim al unui imobil urmărește înlăturarea tulburării folosinței bunului său de către terțe persoane care ocupă imobilul fără a fi în măsură să opună un titlu locativ valabil, de natură să legitimeze prezența acestora în acel imobil.
In speță, reclamanta a dovedit premisa esențială în cazul unei acțiuni în evacuare, și anume prezența efectivă a pârâtei în spațiul locativ proprietatea sa, prezență de natură să îi stânjenească folosința imobilului, ca atribut al dreptului său de proprietate.
În ce privește pârâta, din actele dosarului rezultă că aceasta a fost notificată pentru a părăsi imobilul, cu respectarea art. 1038 din C.proc.civ., cu mai mult de 5 zile înainte de introducerea prezentei cereri de chemare în judecată.
Față de cele reținute, găsind cererea reclamantei întemeiată, o va admite conform celor ce urmează.
Se va lua act de împrejurarea că, în concluziile pe fond reclamanta a menționat că nu înțelege să solicite cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta B. EVANGHELICĂ CA P. B. cu sediul în B., Curtea Johannes Honterus, nr. 2, jud. B. in contradictoriu cu pârâta D. V. domiciliată în B. .. 7, ..
Dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat in B.. .. 7, ..
Ia act de împrejurarea că nu au fost solicitat de către reclamantă cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel in termen de 5 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Judecătoria B..
Pronunțata in ședință publică, azi, 11.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. L. M. T.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Evacuare. Sentința nr. 6692/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|