Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 8703/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.15

Ședința publică din data de 03.04.2014

PREȘEDINTE: E. B. – judecător

GREFIER: A. S.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petentul S. JUDEȚEAN FAMILIA CONSTRUCTOR B., prin reprezentant convențional c.j. G. E., având ca obiect „modificare acte constitutive”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa reprezentantului convențional al sindicatului petent.

Procedura legal îndeplinită, conform art.162 din N.C.p.c., dovada de înmânare a citației fiind semnată de numita G. E., în calitate de reprezentant.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reține la dosar referatul „Ecris” întocmit asupra prezentei cauze.

Se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanței, la data de 02.04.2014, din partea petentului, prin împuternicit c.j. G. E., cerere de renunțare la petitul privind modificarea sediului sindicatului.

Instanța, față de actele de la dosar, reține cererea spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 27.03.2014 sub nr._, petentul S. JUDEȚEAN FAMILIA CONSTRUCTOR B., prin reprezentant convențional c.j. G. E. a solicitat să se dispună înscrierea în Registrul special ținut la Judecătoria B. a modificărilor aduse componenței Comitetului Sindical și sediului sindicatului, conform procesului verbal încheiat la data de 17.03.2014, cu ocazia ședinței Adunării Generale.

Cererea este timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri constând în adeverința nr.457 din 18.03.2014 din care rezultă numărul membrilor de sindicat (fila 5), adeverința nr.38 din 18.03.2014 emisă de C.N.S.- Cartel „Alfa” – Filiala B. (fila 6), procesul verbal al Adunării Generale din data de 17.03.2014 (filele 7-8), tabelul de prezență la ședința din 17.03.2014 (filele 9-10), lista membrilor din organul de conducere al sindicatului (fila 11), Statutul sindicatului adoptat în Adunarea Generală din data de 17.03.2014 (filele 12-16), Statutul inițial al organizației sindicale (filele 17-21), sentința civilă nr.46 din data de 28.06.2005, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr.7771/2005 (fila 22), sentința civilă nr. 34 din 16.07.2009, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2009 (fila 23).

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cu ocazia ședinței Adunării Generale a membrilor de sindicat desfășurată la data de 17.03.2014 s-au hotărât modificări aduse componenței Comitetului Sindical și sediului sindicatului.

Procesul verbal se regăsește în original la filele 7-8 dosar, purtând semnăturile membrilor participanți, în număr de 24 (filele 9-10 dosar).

Astfel, s-a hotărât modificarea componenței Comitetului Sindical, pentru un mandat de 4 ani, după cum urmează: Președinte – V. Kalman, Vicepreședinte – P. V., Secretar – N. V., Membru – I. P., Membru – T. I..

Totodată, s-a hotărât mutarea sediului sindicatului din B., ., ., jud. B. în B., ..26, jud. B..

Față de cele astfel hotărâte, pentru a dispune asupra cererii sindicatului petent, instanța reține că modificările aduse statutului unei organizații sindicale trebuie să fie adoptate și operate în condițiile prevăzute de art.20 alin.1 din L.nr.62/2011 a dialogului social, republicată.

Așadar, potrivit art.20 alin.3 lit.a)-d) din L.nr.62/2011 republicată, „cererea privind modificarea… componenței organelor de conducere ale organizațiilor sindicale va fi însoțită de următoarele documente, în două exemplare, semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere:

a). procesul-verbal al ședinței statutare a organului abilitat să hotărască modificarea statutului și/sau a componenței organelor de conducere;

b). copia hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice și copia ultimei hotărâri judecătorești de modificare a statutului sau a componenței organelor de conducere, după caz;

d). lista cu membrii organului de conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul și profesiunea/funcția”.

În cauză, un exemplar al acestora, se regăsește la filele 7-8 (lit.a), filele 22-23 (lit.b) și fila 11 (lit.d), context în care, instanța va constata ca fiind întrunite cerințele legale mai sus evocate, în ceea ce privește modificarea componenței organului de conducere al sindicatului.

Asupra hotărârii privind schimbarea sediului sindicatului în B., ..26, jud. B., instanța va avea în vedere că la dosarul cauzei a fost depusă adeverința nr.38/2014 (fila 6), provenind de la titulara contractului de închiriere asupra spațiului mai sus arătat, respectiv C.N.S. Cartel „Alfa” - Filiala B..

Copia contractului de închiriere nr.9/2007 încheiat între C.N.S. Cartel „Alfa” - Filiala B. și S.C. „Rial” S.R.L., nu a fost remisă cauzei, pentru ca instanța să verifice dacă această convenție permite sublocațiunea.

Totodată, instanța mai apreciază și faptul că dovada sediului nu se face prin adeverință, ci prin contract fie acesta de închiriere, de subînchiriere sau de folosință gratuită (comodat).

Relativ la declarația petentului prin persoana împuternicită, c.j. G. E. de renunțare la judecată asupra înscrierii modificării sediului sindicatului în Registrul special ținut la Judecătoria B. – fila 27 dosar, instanța apreciază că nu întrunește cerințele art.406 alin.1 N.C.p.c., în sensul că nu a fost formulată prin reprezentantul său legal, respectiv prin președinte, potrivit Statutului (art.24).

Nu mai puțin, instanța va avea în vedere și dispoziția art.81 alin.1 N.C.p.c., în acord cu care „renunțarea la judecată nu se poate face de un reprezentant (convențional) decât în baza unui mandat special ori cu încuviințarea prealabilă a instanței sau a autorității administrative competente”.

Față de aceste aspecte, instanța nu va lua act de manifestarea de voință asupra renunțării la judecată prin persoana împuternicită, c.j. G. E..

D. urmare, instanța va admite în parte cererea sindicatului petent și va dispune în temeiul art.20 alin.2 din L.nr.62/2011 republicată, înscrierea în Registrul special ținut la Judecătoria B., la poziția 11/2005 a modificărilor aduse componenței organelor de conducere ale sindicatului, modificări adoptate cu ocazia ședinței Adunării Generale din data de 17.03.2014, conform procesului verbal depus la dosar.

În schimb, pentru considerațiile arătate va respinge capătul de cerere privind înscrierea în Registrul special ținut la Judecătoria B., a modificării privind schimbarea sediului sindicatului petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de petentul S. JUDEȚEAN FAMILIA CONSTRUCTOR B., cu sediul social în B., ., ., jud. B., prin reprezentant convențional c.j. G. E. și, în consecință:

Dispune înscrierea în Registrul special ținut la Judecătoria B. a modificărilor aduse componenței organelor de conducere al sindicatului petent, potrivit procesului verbal al Adunării Generale din 17.03.2014.

Respinge restul solicitărilor petentului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

E. B. A. S.

Red. judecător E.B./Dact. A.S.

10.04.2014 - 3ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 15/2014. Judecătoria BRAŞOV