Obligaţie de a face. Sentința nr. 06/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 5104/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 06.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. R. D. - judecător
GREFIER: A. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 15.09.2014 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 22.09.2014, 29.09.2014, iar apoi pentru data de 06.10.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2014 sub nr._, reclamanta .. B., în contradictoriu cu pârâții D. I. și V. I., a solicitat obligarea acestora la ridicarea materialelor depozitate pe terenul proprietate comună aferent imobilului situat în B., ., iar în caz de refuz autorizarea reclamantei la ridicarea acestor materiale pe cheltuiala pârâților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul situat în B., . este compus din două apartamente. Titular al apartamentului nr. 1 este Statul Român, reclamanta având calitatea de administrator asupra acestuia, iar apartamentul nr. 2 se află în folosința pârâtei D. I.. Potrivit reclamantei, Statului Român îi revine cota de 80% din părțile de uz comun, iar pârâta beneficiază de o cotă de 20%. Reclamanta a învederat că pârâții au amplasat deșeuri menajere, construcții provizorii din lemn și lucruri degradate pe terenul aferent imobilului, ce se află în folosința comună a părților. Ca urmare a mirosului emanat de materialele depozitate de pârâți, au fost înregistrate sesizări la organele statului din partea reclamantei și a persoanelor care locuiesc în vecinătatea imobilului. Reclamanta a mai precizat că pârâta D. I., deși a fost sancționată contravențional și s-a angajat să igienizeze curtea imobilului, până la momentul introducerii acțiunii nu a remediat situația.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1357 și 1359 C.civ.
Cererea a fost timbrată conform art. 27 din OUG nr. 80/2013.
Pârâții, legal citați, nu au depus întâmpinare, și nici nu și-au precizat poziția procesuală.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâților, proba testimonială cu B. M. C. și proba cu înscrisuri, respectiv contract de închiriere nr. 2994/6.05.2010 (f. 6-7), act adițional nr. 1/11.05.2010 (f. 8), fișă de calcul a chiriei lunare (f. 9), extras de Carte Funciară nr._ (f. 10), sesizare adresată Primarului Muncipiului B. (f. 11-12), proces-verbal nr. 5456/17.09.2014 (f. 13), constatare emisă de Serviciul Inspecție-Control și Disciplină în Costrucții din cadrul Poliției locale B. (f. 14), adresă nr._/19.11.2013 (f. 15), considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin. (1) C.pr.civ.
La termenul din data de 15.09.2014, instanța a încuviințat cererea reclamantei de renunțare la administrarea probei testimoniale, față de neprezentarea martorei B. M. C..
Pârâții D. I. și V. I. nu s-au prezentat la termenul din data de 15.09.2014 pentru administrarea probei cu interogatoriu, deși au fost legal citați cu mențiunea „personal la interogatoriu, sub sancțiunea aplicării dispozițiilor art. 358 C.pr.civ. în caz de neprezentare”.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta .. este titulara unui drept de administrare asupra apartamentului nr. 1 din imobilul situat în B., ., astfel cum rezultă din extrasul de Carte Funciară de la f. 10. Reclamanta a încheiat un contract de închiriere (f. 6-7) cu B. M. C. având ca obiect transmiterea dreptului de folosință cu privire la apartamentul nr. 1 și terenul aferent. Pârâții ocupă fără forme legale apartamentul nr. 2 din cadrul aceluiași imobil, potrivit cercetărilor efectuate de Poliția Locală B. (f. 15). Imobilul în litigiu cuprinde anumite părți de uz comun, printre acestea regăsindu-se și terenul aferent imobilului.
Din procesul verbal nr. 5456/17.09.2013 (f. 13) reiese faptul că pârâții au amplasat în incinta curții pe care o folosesc construcții de lemn în care au depozitat deșeuri menajere, gunoaie și lucruri aflate în stare de degradare și că aceștia cresc păsări și animale în condiții insalubre. Acest mediu a generat apariția șobolanilor și instalarea unui miros insuportabil în zona respectivă, motiv pentru care persoanele care locuiesc în vecinătatea imobilului au sesizat primarul municipiului B. pentru remedierea situației (f. 11-12). Ca urmare a acestei sesizări, au fost realizate verificări de către inspectorii din cadrul Poliției Locale B., iar prin adresa de la f. 14, i s-a solicitat reclamantei să întreprindă măsurile legale pentru soluționarea problemei, aceasta deținând o cotă de administrare de 80% cu privire la imobilul în discuție. Din adresa nr._/19.11.2013 (f. 15) rezultă că pârâta D. I. a fost sancționată contravențional cu amendă pentru nerespectarea normelor de igienă și că aceasta și-a asumat angajamentul de a igieniza curtea, fapt ce nu s-a realizat.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 194 alin. (1) lit. d) C.pr.civ., reclamanta și-a întemeiat cererea pe art. 1357 și 1359 C.civ., ce reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Instanța va analiza incidența instituției răspunderii civile delictuale asupra situației de fapt dedusă judecății, având în vedere cadrul configurat prin mijloacele de probă administrate în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C.civ., „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. Din această dispoziție legală rezultă condițiile esențiale care trebuie îndeplinite pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a autorului pentru fapta proprie: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Fapta ilicită invocată de reclamantă se referă la depozitarea unor materiale și creșterea unor animale în condiții ce nu respectă normele de igienă și curățenie. Acest aspect este relevat de procesul verbal de la f. 13, care a fost încheiat în urma verificărilor efectuate la fața locului, coroborat cu adresa de la f. 14, în care se menționează faptul că pe terenul aferent imobilului din . există depozitate materiale de construcții, deșeuri menajere nefolositoare și construcții neautorizate. Pârâții nu au dovedit existența unor împrejurări care să înlăture caracterul ilicit al faptei și angajarea răspunderii civile, împrejurări precum legitima apărare, starea de necesitate, săvârșirea faptei prejudiciabile în îndeplinirea unei activități impuse sau permise de lege sau în executarea unui ordin al superiorului, săvârșirea faptei în exercitarea normală și legală a unui drept subiectiv sau consimțământul persoanei prejudiciate.
Prejudiciul produs ca urmare a faptei reținute anterior constă în menținerea și dezvoltarea unui climat insalubru care afectează condițiile normale de viață ale persoanelor care locuiesc în imobilul menționat sau în vecinătatea acestuia. Reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu prin faptul că pe suprafața de teren asupra căruia deține un drept de administrare în proporție de 80% a fost creat un mediu insalubru, fapt ce împiedică exercitarea în condiții normale a acestui drept. În plângerea de la f. 11-12, locatarii imobilelor aflate în apropierea locuinței pârâtei au precizat că improvizațiile realizate de pârâți au favorizat apariția șobolanilor, care s-au răspândit în zona respectivă și au avut un efect poluant asupra atmosferei. Prejudiciul cauzat în speță constă în vătămarea unui interes, în accepțiunea prevederilor art. 1359 C.civ. Din actele depuse la dosar și din susținerile reclamantei reiese că acest interes este legitim, serios și creează aparența unui drept subiectiv, întrucât are un caracter de stabilitate prin modalitatea în care reclamanta îl exercită și întrucât nu este contrar legii imperative, ordinii publice sau bunelor moravuri.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a pârâților și prejudiciul cauzat este o condiție îndeplinită în speță. Din ansamblul probator rezultă că efectul nerespectării normelor de conviețuire socială de către pârâți este prejudiciul creat reclamantei, titulară a dreptului de administrare, și locatarilor imobilelor din zona respectivă. Pârâții nu și-au prezentat poziția procesuală, și nici nu au invocat existența unei cauze care să înlăture raportul de cauzalitate, cum ar fi existența cazului fortuit, a forței majore, fapta victimei sau a unei terțe persoane.
În ceea ce privește existența vinovăției, instanța apreciază că această condiție este întrunită în speță în persoana pârâților D. I. și V. I., din probele administrate rezultând o atitudine subiectivă culpabilă a acestora față de faptă și urmările faptei comise. Vinovăția pârâților îmbracă forma intenției indirecte. P. numeroasele sesizări și plângeri care au fost adresate organelor statului, pârâții au avut reprezentarea efectelor negative cauzate prin faptele lor, însă au manifestat o atitudine de pasivitate și indiferență și nu au remediat situația creată. Din adresa de la f. 15 rezultă că și organele de poliție au constatat vinovăția pârâtei D. I., care a fost sancționată contravențional pentru fapta de nerespectare a normelor de igienă și sănătate publică. În aprecierea poziției subiective a pârâților cu privire la susținerile reclamantei din prezenta cauză, instanța are în vedere și dispozițiile art. 358 C.pr.civ., față de neprezentarea acestora la interogatoriu.
Față de aspectele de fapt și de drept invocate, instanța reține că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâților D. I. și V. I.. În acest context, se impune ca pârâții să repare prejudiciul cauzat prin intermediul procedeului executării silite a obligațiilor de a face.
Dispozițiile art. 1527 C.civ. instituie dreptul creditorului de a solicita ca debitorul să fie constrâns la executarea obligației în natură. Art. 1528 alin. (1) C.civ. prevede că „în cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația”.
În speță, pârâții nu și-au executat obligația de a înlătura materialele depozitate pe terenul din curtea imobilului situat pe .. Reclamanta, în calitate de creditor, are dreptul la o executare conformă din punct de vedere calitativ și cantitativ a obligației ce se impută în sarcina pârâților. În ipoteza în care pârâții nu dau curs unei astfel de executări, reclamanta are posibilitatea conferită de art. 1528 alin. (1) C.civ, de a efectua ea însăși această prestație, astfel cum aceasta solicită prin cererea de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să oblige pârâții să ridice materialele depozitate pe terenul proprietate comună a imobilului situat în B., ., iar în caz de refuz să autorizeze reclamanta la ridicarea acestor materiale pe cheltuiala pârâților.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 alin. (1) C.pr.civ., pârâții urmează a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 20 lei, suportate de către reclamantă, cu titlu de taxă judiciară de timbru. Față de dispozițiile art. 20 din OUG nr. 80/2013, care stabilesc o taxă de timbru de 20 de lei pentru acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, achitarea de către reclamantă a unei taxe de timbru suplimentare de 10 lei nu poate fi imputată în sarcina pârâților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta .. B., cu sediul social în B., ., nr. 29, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului B. sub nr. J/_ din 30.12.1998, Cod fiscal R_, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții D. I. și V. I., ambii cu domiciliul în B., ., .> Obligă pârâții să ridice materialele depozitate pe terenul proprietate comună a imobilului situat în B., ., iar în caz de refuz autorizează reclamanta la ridicarea acestor materiale pe cheltuiala pârâților.
Obligă pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, declarație de apel care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. R. D. A. I.
Red./Dact. IRD
27.11.2014, 5 ex.
← Acţiune oblică inițiată de creditorul asociației de... | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 4695/2014.... → |
---|