Obligaţie de a face. Sentința nr. 2986/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2986/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 11318/197/2013
RO M A N I A
JUDECATORIA BRASOV
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2986
Ședința publică din 12.03.2014
Instanța constituită din:
Președinte – C. M. – judecător
Grefier – A. L. C.
Dezbaterile și susținerile pe fond au avut loc în ședința publica din data de 21.02.2014 care face integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 03.03.2014, 12.03.2014 respectiv pentru data de azi.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra prezentei cauze constata următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamantul G. V. C. a chemat in judecata pe pârâtul C. F. C. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea paratului sa se prezinte la SERVICIUL REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR pentru a efectua formalitățile de radiere de pe numele reclamantului a autoturismului marca VOLKSWAGEN PASSAT VARIANT, număr de identificare WVWZZZ3BZ2E167838 cu nr. de înmatriculare_, iar in caz de refuz prezenta hotărâre tine loc de act apt in vederea radierii autoturismului de pe numele vânzătorului, cu cheltuieli de judecata
In motivarea acțiunii se arată ca în fapt intre părți s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare prin care s-a transmis de la vânzător la cumpărător dreptul de proprietate asupra autoturismului mai sus arătat, însă ulterior pârâtul a refuzat sa se prezinte in vederea efectuării formalităților de radiere si respectiv de înmatriculare pe numele actualului proprietar, astfel ca in prezent reclamantul figurează în continuare ca proprietar al autoturismului, fiind obligat sa plătească taxe si impozite pe care nu le datorează.
In drept cererea nu este întemeiată.
Paratul nu a depus la dosar întâmpinare.
In dovedirea acțiunii s-au depus înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, intre reclamantul G. V. C. in calitate de vânzător si pârâtul C. F. in calitate de cumpărător s-a încheiat la data de01-04-2012 un contract de vânzare-cumpărare avand ca obiect autoturismul marca VOLKSWAGEN PASSAT VARIANT, număr de identificare WVWZZZ3BZ2E167838 cu nr. de înmatriculare_ prețul stipulat de parti fiind integral achitat.
Ulterior paratul a refuzat sa se prezinte la Politie împreuna cu reclamantul in vederea efectuării demersurilor necesare radierii autoturismului de pe numele vânzătorului si înmatriculării pe numele cumpărătorului.
In soluționarea acțiunii instanta va avea in vedere ca in drept, potrivit disp. Art.11 din OUG195/2002 privind circulatia pe drumurile publice (1) Proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale, iar conform art .18 alin.1 din acelasi act normativ –“ În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.”. Avand in vedere cele expuse, retinand pe de o parte faptul ca a operat in mod valabil transferul cu titlu oneros dreptului de proprietate asupra autovehiculului anterior arătat, de la vanzator la cumparator, in conditiile in care actul juridic incheiat are caracter consensual, fiind valabil incheiat chiar prin act sub semnatura privata,astfel ca in prezent autovehiculul figureaza in continuare in evidentele SERVICIUL REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR pe numele vanzatorului, desi acesta nu mai este proprietar, iar pe de alta parte avand in vedere ca formalitatile ce se deruleaza in acest sens in fata SERVICIULUI REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR vizeaza obligatia partilor de a se prezenta personal, insa paratul a ramas in pasivitate, instanta urmeaza ca in temeiul art.111 C.pr.civ, art.18 din OUG 195/2002 sa admita prezenta actiune ,dispunand in sensul celor ce urmeaza, hotararea judecatoreasca substituind actul juridic apt pentru radierea autovehiculului de pe numele vanzatorului din evidentele SERVICIUL REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR.
În cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul G. V. C. dom. în SACELE, LAMIITEI, nr. 29 jud. B. în contradictoriu cu pârâtul C. F. cu dom. în BACAU, SIRETULUI, nr. 91C și în consecință:
Obligă pârâtul să de prezinte la SERVICIUL REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR în vederea radierii autoturismului marca VOLKSWAGEN PASSAT VARIANT, număr de identificare WVWZZZ3BZ2E167838 cu nr. de înmatriculare_, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, iar în caz de refuz prezenta sentință va ține loc de act de radiere de pe numele vânzătorului G. V. C. .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 12-03-2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. A. L. C.
Red. C.M. / 13.05.2014/4 ex.
Dact. A.C./ 13.05.2014
← Anulare act. Sentința nr. 2927/2014. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 2461/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|